25 dec. 2010

Walking in a Winter Wonderland



Va doresc un Craciun Fericit alaturi de cei dragi si sa aveti parte de multe surprize frumoase si mai ales de multe, multe zambete!

18 dec. 2010

Stop the Cavalry

16 dec. 2010

Joc al anticiparii

E usor să ne gândim la situatii viitoare în care vom detine controlul. Zâmbim şi ne spunem că e doar un joc pe care îl vom incheia atunci când credem că am experimentat totul. Doar că totul întârzie să apară, pentru ca noi am pierdut controlul şi ne implicăm din ce în ce mai mult. Cu toate acestea, înca ne credem stăpâni pe situatie, desi rolurile s-au inversat demult. Treptat jocul devine dublu pentru ca încă ne axăm pe un scop care a fost demult atins, iar noi uitam să ne îndreptăm spre mutarea care ar sfârşi jocul. Mai mult, adăugam noi reguli, care să-l facă mai palpitant. Oare mai realizăm că am devenit prizonieri în propriul joc, care dintr-un joc al anticipării s-a transformat într-un joc al plăcerii?

10 dec. 2010

That man



Multe zâmbete şi o melodie de topăit pentru weekend :)

Ciclicitate

Senzatie de ciclicitate..Oare cine mai tine evidenta dacă e un alt sfârşit, sau un nou început? Poate că uneori ajungem la o intersectie în care ştim că putem doar să zâmbim, fără presupuneri sau anticipări. Poate că cel mai bun mod de a ieşi din ciclicitate este sa încetăm să căutam o solutie permanentă, iar atunci solutia care va veni de la sine va fi un zâmbet care va tine loc de orice altceva.

6 dec. 2010

Sing me to sleep

2 dec. 2010

Intre da si nu

Oscilând între DA şi NU, când răspunsul este simplu încă de la bun început.

Ametiti de senzatia că încă ne dorim un lucru într-un moment în care e nevoie doar de încă un zâmbet pentru a ne da seama că am mers demult mai departe.

Suntem convinşi de NU, până când DA începe iar să ne facă cu ochiul şi tindem să devenim putini nostalgici. Poate că ce ramăne e doar întrebarea: oare ne putem transforma cea mai frumoasă slăbiciune în cea mai mare provocare? Să ştii că îti doreşti, dar să accepti faptul că poti realiza mai mult dacă vei reuşi să spui nu.

26 nov. 2010

A night like this

25 nov. 2010

Gesturi extreme

De multe ori ne întrebăm care este cea mai bună soluţie pentru a ieşi dintr-o situaţie? Ne gândim că am încercat să explicăm politicos că nu este cazul să se insiste, dar intr-un fel informaţia nu este clar percepută. Recurgem la tactici mai diplomate, cum ar fi sa ne prefacem ca tolerăm situatia şi începem să cerem lucruri care ştim că sunt puţin imposibile.

Hmmm..Si totusi ce mai rămane? Un gest extrem? Oare senzaţia dată de acest gest care nu ne caracterizează poate fi inferioară sentimentului de linişte pe care-l descoperim apoi? Sau ne va părea rău şi vom arăta acest lucru faţă de persoana care a fost ţinta gestului extrem şi vom reveni la situaţia iniţială, în care ne dorim doar să rupem legătura într-un mod de bun-simţ?

23 nov. 2010

If i had eyes

16 nov. 2010

Si totuşi...

Există mecanisme pe care le ştim cu toţii: de exemplu, atunci când ne pierdem interesul pentru ceva care ne-a atras foarte mult atenţia, acel obiect al interesului nostru apare brusc langă noi, la îndemnă. La fel se întâmplă cu maşinile, cu iubirile sau chiar şi atunci cand îti cauţi o slujbă.

Si totuşi nu poti să nu te bucuri, nu poti să rezisti tentaţiei de a încerca încă o dată. Poate că în final rămane doar gândul ca şi dacă nu va fi o alegere bună, pentru un moment ai zâmbit mai mult ca de obicei..Treptat devii complice într-un joc pe care decisesei să-l eviţi, doar pentru că inţial ţi s-a refuzat sau nu a iesit aşa cum intenţionai..Cum nu poti să te opreşti, zâmbeşti şi îţi spui ca întotdeauna poate fi mai bine.

15 nov. 2010

Bitter Sweet Symphony

14 nov. 2010

Energii

Privirile febrile, pielea excitată şi sensibilă, imaginaţia care se întorcea mereu la anumite fraze mângaietoare sau la primele săruturi, fanteziile despre cum la urmatoarea întâlnire vei fi cuprinsă în braţe, mintea mereu concentrată acolo , facând supoziţii, interpretând semnale, înfuriindu-se şi căutând neîncetat scuze pentru proprii paşi făcuţi cu întârziere, zâmbete care descatuşau energii ascunse. Erau energii ce faceau jocul din ce în ce mai palpitant, energii ce îl transformau într-un joc unic, care îţi dădea aceeaşi senzaţie ca atunci când citeşti o carte bună şi nu vrei să se mai termine.

13 nov. 2010

Avalansă de zâmbete

Zâmbete, mai multă responsabilitate, surprize frumoase, senzatia de a fi rămas pe la 20-21 de ani şi de atunci timpul s-a încăpătânat să treacă ca vijelia, dar să lase în urma lui multe momente frumoase. Astăzi se anuntă doar o avalanşă de zâmbete şi sper să ajungă pretutindeni.

9 nov. 2010

A posteriori

A posteriori poate că folosim fiecare nouă iubire ca pe un microscop, o lentilă de mărit care ne arată imperfectiunile pe care le-am trecut cu vederea în relatiile noastre trecute. Departe de a face comparatii între iubiri, facem apel la această lentilă pentru a încerca să mascăm sau să îndreptăm defectele de care noi suntem conştienti, dar care de multe ori pentru persoana iubită se transformă în acele lucruri mărunte care o fac întotdeauna să zâmbească.

A posteriori învătăm să zâmbim mai mult, să avem încredere în noi si chiar să riscăm pentru ca imaginea din spatele lentilei să devină din ce în ce mai clară.

8 nov. 2010

Have a nice day

4 nov. 2010

Examinare

Au fost câteva zile în care am fost destul de nehotărâtă, dacă să mai scriu sau nu..Incă nu ştiu ce vreau sa fac. Mai mult de atât, parcă sunt aeriană zilele acestea şi mă răzgândesc în foarte multe privinte. Aşa că, până când o sa-mi pun mai multe idei în ordine, mă gândeam la un fel de examinare şi mi-ar plăcea foarte mult dacă mi-ati spune care a fost articolul vostru preferat de până acum.

2 nov. 2010

Numai tu...

Decizie...

Un zâmbet dăruit pe furiş, un gând ce stăruie, o dilemă fără sfârşit. Poate că este timpul pentru o schimbare, pentru ceva radical, care să îndepărteze monotonia ce s-a aşternut în ultimele săptămani. Sau poate că e nevoie doar de un moment liniştit, departe de tot, un moment în care voi nascoci noi ambiţii şi zambetul va reveni în fortă. Nu ştiu exact, dar poate că uneori e mai bine să ne eliberăm de orice gând şi să nu mai încercăm să controlăm sau sa planificăm orice lucru. Fără planuri, fără raportări, fără definiiţii sau încadrări..doar zâmbet, linişte şi dorinţa de a întâmpina imprevizibilul fără prea multe precauţii. Poate că este nevoie doar de o decizie pe care o tot amânăm şi apoi lucrurile vin de la sine.

1 nov. 2010

Fast car

Personalitate

Unii dintre noi am spune că femeile încep să iubească numai atunci când sunt iubite sau măcar cred acest lucru. Despre bărbaţi am spune că îşi dezvăluie sufletul pe zone succesive, precum o femeie îşi dezvăluie corpul. Totuşi, de multe ori observăm ca persoana îndrăgostită îşi pierde personalitatea. Fiecare persoană îndragostită spune că are personalitate, încearcă să îi facă pe alţii să creadă, dar nu-i întotdeauna adevărat.

De multe ori adevărata personalitate abia atunci se conturează, o personalitate care nu mai ţine cont de reguli şi care încearcă să devină ceea ce îşi doreşte persoana iubită. Iar unul dintre lucrurile cele mai importante pe care şi le însuşeşte această personalitate este că dacă iubim cu adevărat, nu trebuie să dăm prea mare importanţă faptelor acelora pe care îi iubim. Avem nevoie de ei, îi admirăm aşa cum sunt, le îndrăgim defectele şi în final, devin singurii care ne ajuta să trăim într-o anumita atmosferă, care ne devine din ce în ce mai dragă. E atmosfera în care noua personalitate învaţă să fie mai maleabilă, mai înţelegătoare şi mai inventivă.

Voi ce credeţi? Există reguli în dragoste? Sau dragostea are propria personalitate, ce nu respectă nicio regulă?

31 oct. 2010

Autumn Leaves

30 oct. 2010

Viaţă duplicitară

Liniştea interioară revine atunci când hotărăşti să termini cu viaţa duplicitară, când încerci să recuperezi privirea plină de uimire copilărească a celuilalt. Te laşi dusă de val şi îţi dai seama cât de usoară este viaţa atunci când alegi din nou ceea ce ai ales odată, la vremea sa. In fond, poate că aceasta este formula: să te desparţi pentru a te împăca. Acum, că eşti în stare s-o faci totul va fi ca înainte.

De ce uneori este mai comod să revenim la relaţii anterioare, chiar dacă ne dăm seama că putem avea mai mult, putem fi mai îndragostiţi şi că relaţia la care revenim prezintă doar comoditate şi siguranţă pe care nu este nevoie să le întreţinem?

29 oct. 2010

Otherwise

Răspunsuri

Răspunsul vine când încetăm cu întrebările, m-am gândit eu ca să mă liniştesc. Vine când întrebarea ne dă pace, când am reuşit să ne detaşăm şi să ne bucurăm de lucruri fără a ne mai simţi deranjaţi de aceea întrebare.

Poate că uneori cu cât insistăm asupra unui lucru, există cu atât mai putine şanse ca acesta să se împlinească. La fel e şi cu întrebările al căror raspuns nu depinde de noi. Cu cât revenim asupra lor, cu atât apar mai multe răspunsuri posibile. Pe când dacă învăţăm să privim situaţia detaşat, apare şi răspunsul şi abia atunci reuşim să înţelegem lucrurile aşa cum trebuie. Şi dacă totuşi nu avem răbdare ca răspunsul să apară, poate că cel mai indicat este să ne oferim unul care să ne ajute să zâmbim şi să depăşim acea situaţie.

28 oct. 2010

Tentaţie...

"Pot rezista la orice, cu excepţia tentaţiei" (Oscar Wilde)

Oricât de mult am ţinut la o persoană, oricum s-au terminat lucrurile, întotdeauna trebuie să mergem mai departe. Doar că uneori preferăm să credem că lucrurile s-au terminat cu adevărat, chiar dacă poate undeva a rămas un gând nostalgic, o dorinţă înabuşită şi cel mai sigur tentaţia…Tentaţia de a încerca din nou să cunoaştem acea persoană, tentaţia ca de această dată să acordăm mai multă atenţie şi să reuşim să recuperăm dorinţele pentru care nu am avut timp iniţial.

E o tentaţie ce stârneşte zâmbete, dar nu avem încredere că lucrurile vor fi cu adevarat altfel nici acum. Am vrea să încercăm, am vrea să nu ne mai gândim atât de mult la toate situaţiile posibile şi să acceptăm. Dar intuiţia ne spune că doar ne vom complica şi că poate va exista acelaşi deznodamânt şi atunci vom pierde toate lucrurile frumoase pe care le-am descoperit în perioada în care tentaţia nu a existat.

Oare cum putem rezista tentaţiei? Lucrurile se pot schimba cu adevărat sau tentaţia este doar o dorinţă toxică, în care unul trebuie să se bucure mereu de atenţia şi dăruirea celuilalt? Ca şi când ceea ce contează este doar siguranţa că cealaltă persoană încă te place.

27 oct. 2010

Young Folks

Jocuri complicate

Poate că de fiinţa care ne este cea mai dragă ne temem cel mai mult. Ne temem să nu o dezamăgim, ne temem să încetăm să o surprindem, ne temem să nu alunecăm spre indiferenţă, monotonie, zâmbete cenuşii. Treptat începem să ne simţim mult mai provocaţi, chiar mai mult decât atunci când lucrurile au prins contur. Apoi e suficient un moment de nesiguranţa pentru ca să fim în competiţie cu noi, pentru a încerca să aducem lucrurile spre acel făgaş dulce, în care nu-şi au loc gândurile, grijile, supoziţiile.

Aparent, este destul de simplu şi amuzant să încercăm să reinventăm relaţia. Doar că de multe ori lucrurile simple sunt cele mai complicate şi termenii ecuţiei iniţiale se multiplică. Astfel, pe lângă nesiguranţa îşi face loc şi gelozia, care este doar o formă a imaginaţiei terorizate, imaginaţie care transformă în certitudine cea mai mică bănuială. Apoi jocul devine din ce în ce mai complicat şi cu greu putem fi convinşi că aceste gânduri nu-şi au rostul şi din cei care încercau să reinventeze relaţia devenim cei care trebuie recuceriţi pentru a continua relaţia, cel putin la nivelul iniţial.

Ce părere aveţi despre gelozie? Aţi pierdut o relaţie din cauza geloziei?

26 oct. 2010

Everybody

Smile (12)

"To receive a smile, give one away."

Hachiko- a dog’s story

Hachiko- a dog’s story, este ecranizarea unei poveşti reale petrecută în Japonia în prima parte a secolului XX. Hachi, câinele care şi-a aşteptat stăpânul mort în fiecare seară timp de nouă ani este un exemplu de devotament şi de dragoste pentru japonezi. Mai mult, japonezii au înaltat chiar şi o statuie în cinstea lui Hachiko.


Filmul prezintă povestea adevărată a unui câine Akita Inu, un câine cu totul deosebit care îşi găseşte singur un stăpân într-un mic orăşel american. Cainele este numit Hachiko dupa pandativul pe care îl purta la gât (un simbol care reprezinta cifra 8 in limbajul japonez; 8 – hachiko). Treptat, profesorul Parker (Richard Gere) îl îndrăgeşte pe acesta şi încearcă să îl dreseze.

Pentru că Hachiko nu era o rasă oarecare, profesorul nu va reuşi să-l dreseze, dar spre surprinderea lui câinele începe să-l urmeze în fiecare zi în gară. Surpriza este şi mai mare atunci când, seară de seară Hachiko se întoarce în gară cu câteva minute înainte de sosirea profesorului pentru a-l întâmpina. Într-o zi nefastă, profesorul suferă un atac cerebral şi nu se mai întoarce. Timp de 9 ani Hachiko merge zi de zi la staţia de cale ferată pentru a-şi întâmpina stăpânul, uimindu-i pe localnici prin devotamentul lui şi oferindu-le acestora o lecţie despre iubire şi compasiune. Pe parcursul aşteptării sale, Hachiko a atras atenţia călătorilor, a apărut chiar şi într-un ziar, iar cei de la gară primeau donaţii pentru ca să-i asigure mâncarea zilnică.

Filmul mi-a fost recomandat de mai multe persoane şi cred ca toţi iubitorii de animale vor fi impresionaţi de legătura care se stabileşte între Hachiko şi stăpânul său.

25 oct. 2010

Your four limbs

Intotdeauna

Atunci când ne dorim ceva cu adevărat, cu siguranţă vom gasi o modalitate pentru a încerca. Dacă nu ne dorim vom găsi doar o scuză pentru a evita ceea ce se încearcă.

Uneori suntem mult prea hotărâţi, alteori ne trebuie timp pentru a înţelege ceea ce ne dorim. Întotdeauna există uneori si alteori, dar cu siguranţă în ambele cazuri suntem dispuşi să ne jucăm şi ultima carte doar pentru a avea confortul psihic că am încercat.

Apoi vine un moment cand nu mai contează uneori şi alteori, pentru că întotdeauna poate exista un nou început, o zi in care să încetăm să ne gândim la toate lucrurile pe care până atunci le considerăm prioritare. Şi chiar astăzi poate fi o astfel de zi…o zi în care totul poate fi raportat doar la dorinţa de a zâmbi.

24 oct. 2010

It's A Lovely Day

23 oct. 2010

Intimitate

Nu sunt prea multe lucruri pe care să mi le explic..Poate că ideea că îi plăceam m-a făcut să-l plac şi eu, poate că dupa o relaţie plicticoasă ai nevoie de o îmbrăţişare adevărată, nicidecum de una grabită.

Ne-am trezit îmbrătişati şi totul s-a întâmplat mult prea repede. Indelung timp am rămas înlăntuiti, având convingerea că e doar o situaţie care nu se precipită şi care îţi dă posibilitatea să ţi-o doreşti singură, s-o anticipezi.

După lunga pauză de după îmbrăţişare ne-am sărutat cu precauţie, fără să simulăm o devorare reciprocă. Al doilea sărut a fost o explorare atentă, jucauşa.

M-am desprins de el...Nu înţelegeam ce se întamplă, dar nici nu aş fi vrut să mă gândesc. Calm, mi-a rostit numele şi m-a întrebat ce s-a întâmplat. Am zâmbit si aş fi vrut să-i spun cât de frumos e să-ţi auzi numele în asemenea situaţii. Cu toate că suntem practic nişte necunoscuţi, îmi ştie numele, şi-l aminteşte, îl pronunţă şi acest lucru dă un sens de apartenenţă unul altuia, de nevoie reciprocă de înţelegere, creează intimitate.

Intimitate incipientă, intimitate ce se dezvoltă în jurul sentimentului de linişte interioară şi al dorintei de a avea tot mai mult.

Voi cum ati defini intimitatea?

22 oct. 2010

Lalalala...



Poate că ar trebui să ne cunoaştem mai bine, sau poate că astăzi nu vreau să abordez un subiect anume ci doar să vă dau puţin din energia mea. Si ca să vă daţi seama cam cum ţopăi eu pe această melodie, vă arăt o poză cu mine...chiar înainte de bungee jumping.



O zi frumoasă!

Most Wanted...

O zi cu soare, vineri, frunze multicolore, zâmbete...Hmm, ce mai lipseste? Doar o surpriză frumoasă, cum a fost cea de la Liviu , care mi-a oferit premiul Most Wanted Blog. Pentru a putea completa lista membrilor grupului, toti cei care doresc să preia preiul sunt rugati să mentioneze acest lucru aici


Din partea mea, premiul merge mai departe la Ilana, Omlette du Fromage, Nice & Dragoş, Camelia, Roxana, NightOn, Dream.

21 oct. 2010

Je ne sais pas

Incleştare

Puterea unui gând poate ţine în cleşte sufletul cuiva. Uneori nu suntem conştienţi de influenţa pe care o avem asupra acelei persoane, alteori suntem dominaţi de o satisfacţie meschină pentru a a vedea cât de departe poate merge adoraţia unei persoane.

In primul caz, în momentul în care realizăm că persoana respectivă tinde spre ceva mai mult, spre ceva mai frumos, încercăm să lămurim lucrurile fără a răni, fără a renunţa în totalitate la o prietenie care începea să se contureze. Inconştienţa poate fi controlată şi se poate evita o situaţie din care orgoliile ar ieşi puţin şifonate.

In cel de-al doilea caz, continuăm să ne jucăm..din păcate de cele mai multe ori într-un mod care poate nu ne caracterizează. Poate că abia atunci când şi noi trecem prin aceeaşi stare faţă de o altă persoană, realizăm ca acel cleşte lasă urme şi că cu greu pot fi estompate ulterior.

Totusi, de ce să fie nevoie ca sufletul nostru să fie încleştat de către o altă persoană, pentru a realiza că acel cleşte format din gânduri, atenţii mărunte şi cuvinte fugare, poate fi nociv dacă intenţiile nu sunt declarate încă de la început, tocmai pentru a nu crea confuzii?

20 oct. 2010

Singurătate

De multe ori, o parte din noi spune că cea mai groaznică condamnare este singurătatea. Singurătatea pe care o râvnim în unele momente în care ne simtim captivi în atenţia altor persone, poate deveni atât de păcălitoare şi apăsătoare. Singurătate ce devine cu atât mai groaznică atunci când suntem înconjuraţi de o mulţime de persoane, dar ne simţim mai neînţeleşi ca niciodată şi începem să ne întrebăm cum am ajuns acolo. Poate că am lăsat să treacă pe langă noi atâtea ocazii, poate că ne-am fixat niste standarde mult prea înalte sau poate că pur şi simplu am refuzat să fim atenţi. Poate că trăind cu iluzia a ceea ce am putea avea, am căzut în propria capcană şi am învitat singurătatea să ni se alăture în zbuciumul nostru interior.

De multe ori preferăm să nu recunoaştem această singurătate. Mai mult, din teamă şi din dorinţa de a scapa de ea ne aruncăm în relaţii şi treptat ajungem la singurătate în doi. Totusi, de ce de multe ori nu încercăm să trecem peste această stare şi să ajungem să avem încredere că o putem alunga? Chiar dacă uneori singuratea este inevitabilă, nu înseamnă că trebuie sa renunţăm, că trebuie să o lăsăm să se cuibarească mai mult în sufletele noastre, ci că poate uneori e indicat să o întâmpinăm cu zâmbetul pe buze şi cu gândul că dacă vrem cu adevărat să lăsăm pe cineva să ne cunoască şi să ne înţeleagă, vom reuşi.

Voi de ce vă temeţi cel mai mult?

Wonderful life...

19 oct. 2010

Time for answers...

1.Cât e ceasul ?
14:21 PM

2.Numele tău este?
Alexandra

3.Poreclă:
Bruta

4.Ai tatuaje?

Deocamdată nu..

5.Culoarea ochilor?

Depinde..uneori duc spre albastru, alteori spre verde

6.Locul în care te-ai născut?
Câmpina

7.Mâncare favorită?

Piept de pui la grătar cu diverse salate.

8. Ai fost vreodată în USA?
Nu, dar mi-ar plăcea să merg.

9.Ai înfăşurat vreodată pe cineva cu hârtie igienică?

Nu, dar îmi surâde idea.

10.Ai iubit pe cineva atât de mult încât să-ţi vină să plângi?
Da..

11. Ai fost implicat în vreun accident de masină?

Unul singur, dar a fost ceva minor…

12.Crutoane sau bacon?
Crutoane

13. Zi favorită din săptămână?
Sâmbata, pentru că am timp pentru lucrurile care imi plac.

14. Resturant favorit?
Hmmm.. încă experimentez.

15. Ce sport îţi place să urmăreşti?

Patinaj artistic.

16. Băutură favorită?
Vin roşu.

17. Îngheţată favorită?
De ciocolată.

18. Walt Disney sau Warner Bros?

Walt Disney.

19. Restaurant Fast Food favorit?

Springtime.

20. Ce culoare are dormitorul vostru?
Alb.

21. De câte ori ai copiat la vreun examen?

Hmmm..cred că trebuie să mai fac o facultate si să încep să ţin evidenta.

22. De la cine ai primit leapşa asta?
De la Dragoş şi Nice.

23. În care magazin ai fi cheltuit toţi banii de pe card?
Nu cred că aş putea să mă limitez doar la unul. Si nu cred că i-aş cheltui chiar pe toti; uneori sunt mult prea calculată.

24. Ce faci de obicei când te plictiseşti?
Rareori mă plictisesc şi atunci ies la o plimbare.

25. La ce oră mergi la culcare?
Depinde, cam între 23-01 AM.

26. Cine o să raspundă prima/primul la leapşa asta?

Hmmm…aştept voluntari.

27. Ce program Tv nu pierzi niciodată?
De ceva timp, nu prea mai urmăresc ceva la TV.

28. Ultima persoană cu care ai luat masa la restaurant?
Colegii mei de serviciu.

29. Ce asculţi în momentul ăsta?
4 Non Blondes- What’s Up.

30. Care e culoarea preferată?

Roşu.

31. Mare sau lac?
Mare.

32. Câte tatuaje ai?
Nu am.

33. Ai rămas vreodată fără benzină la maşină?
Nu conduc.

34. Ce preferi pisică sau căţel ?

Câinii, în special labradorii.

35. Ce anotimp preferi : Vara sau iarna ?

Dintre cele două aleg iarna, iar anotimpul preferat este toamna.

36. Eşti solo ?
Nu.

37. Eşti îndrăgostit/a de cineva?
Incă încerc să-mi dau seama. Glumesc, îmi place mult de cineva dar mai este până la îndrăgosteală.

38. Cât e ceasul?
3:05 PM.

Vise de rezerva..

Un pas înainte şi doi înapoi..

Doi paşi înainte şi unul înapoi..

Egalitate..Dezorientare.. Încotro? Am jucat, am pierdut. Am jucat, am câştigat..Dar ce contează e că am jucat, fără să încerc să accelerez mersul lucrurilor.

Acum încotro se îndreaptă paşii? Poate spre vise de rezervă? Vise ce nu necesită atât de mult efort sau aşteptare sau încercări, vise pe care poate mi le doream de la început, dar a fost nevoie de un mic ocol pentru a fi sigură de ele.

Voi aveţi vise de rezervă?

18 oct. 2010

Bungee jumping (2)

A fost un weekend fulger, dar grozav. Aş putea spune că a fost cel mai tare teambuilding de până acum şi mai ales ca după aceste experienţe, suntem în primul rând prieteni şi apoi colegi.

După un drum lung, care pe alocuri a semănat cu pista de la Monte Carlo şi o vreme capricioasă, când ne-am vazut ajunsi la pensiune, parcă nimic nu mai conta, nici măcar oboseala. În timp ce colegii noştrii din Bulgaria mâncau lunistiţi şi încercau să afle cum a fost drumul, noi eram puşi pe glumiţe şi curând am devenit colţul vesel al mesei.

A fost foarte distractiv când şeful nostru ne-a povestit cum a sărit acum câteva săptămâni şi ne-a spus că brusc, dupa o astfel de experienţă, realizezi că viaţa e mai scurtă şi începi să ai o alta perspectivă asupra lucrurilor. In timp ce îl ascultam povestind, spunând că e ca şi cum pentru puţin timp eşti Superman, mi-am dat seama că nu mai este loc de ezitare şi o să sar, orice ar fi.

Duminică dimineată, înainte să plecăm spre pod, am avut o altă surpriză frumoasă şi am mers la echitaţie. Incă nu îmi dau seama dacă am avut mai multe emoţii când m-am urcat în şa pe Meka şi a început să se plimbe sau când am făcut bungee. Iniţial le-am spus, gata, m-am urcat, mi-aţi facut poza, acum pot să cobor. Chiar dacă iniţial am stat puţin încordată, treptat m-am relaxat şi mi-a plăcut foarte mult plimbarea călare. Noroc că Meka nu era la fel de împiedicat ca mine pentru că nu ştiu ce ar fi ieşit.

Cred că ora de echitaţie a fost o încălzire foarte bună înainte să ajungem la pod. Inainte să ne vină rândul şi să semnăm că sărim de bunăvoie, ne-am tot îmbrăţişat, ne-am luat la revedere în moduri haioase şi eram din ce în ce mai nerăbdătoare. Am spus că vreau să sar a doua. Aş fi vrut să vad pe cineva din grupul nostru sărind în siguranţă şi nu as fi vrut să aud prea multe păreri ca să-mi fie mai teamă. In timp ce mă echipau, colega care trebuia să sară prima şi era deja echipată, s-a răzgândit în ultima clipă. Şi nu prea a mai avut când să-mi fie teamă. Mi-au explicat ce poziţie trebuie să am, cum să mă prind apoi că să mă traga, am glumit cu colegii că mi-am luat marţianul de dimineaţă şi că mi-a părut bine să-i cunosc şi iată-ma peste balustradă.

Pot sa spun că a fost teribil de frumoasă senzaţia pe care am avut-o, Am privit în faţă şi pentru câteva momente am avut sentimentul de libertate deplină. Apoi coarda s-a oprit, a urmat balans de câteva ori şi abia apoi, acolo jos, m-am speriat. Pentru câteva momente nu am îndrăznit să întind mainile sau să mă misc. Abia apoi am luat coarda pe care mi-au trimis-o şi am prins şurubul ca să mă poată trage. Bineînteles că am uitat tot ce trebuia să fac şi să întind mainile că să ştie că totul e ok şi mă pot trage. Mi-au povestit colegii că au văzut ca m-am prins, dar nu ştiau ce să facă, noroc că totusi mi-am amintit şi am întins mainile.

Când am revenit pe pod, toată lumea mă privea zâmbind şi asteptau să-mi afle parerea. A fost teribil de frumos. Este posibil ca după o astfel de experienţă să fi devenit puţin mai zăpăcită şi să-mi fi schimbat perspectiva asupra unor lucruri. Am sărit zâmbind şi am revenit pe pod zâmbind.

Incă mai am puţin din acel zâmbet şi din adrenalina de ieri şi vă trimit puţin din ele. Vă mulţumesc pentru încurajări, a fost o experienţă frumoasă.

17 oct. 2010

Cheek to cheek



A fost un weekend plin. Cât de curând o să revin cu povestiri despre aventura bungee jumping. Oricat de obosită sunt, cam asta a fost si starea mea azi...i'm in heaven.

15 oct. 2010

Bungee jumping

Dragi cititori si prieteni…

Mi-a făcut multă plăcere să scriu în aceste luni pe blog, să vă citesc şi să schimbăm păreri. Astăzi este o zi dificilă, nu mai am foarte mult timp la dispoziţie. În cateva ore trebuie să-mi termin testamentul şi apoi să mă decid dacă o să sar sau doar o să privesc.

Adrenalina, senzaţie de zbor, eliberare…sper că nu v-am speriat până acum, vorbesc doar despre bungee jumping. Recunosc că printre lucrurile pe care îmi doresc să le încerc se numără şi bungee jumping şi săritul cu paraşuta, în special cel de-al doilea atragându-mă mult mai mult. Dar până voi avea ocazia să sar cu paraşuta, weekendul acesta este timpul pentru bungee jumping.

Până acum sunt 90% hotărată să încerc, ştiind că exista o mică posibilitate ca acolo să îmi fie mai teamă şi să ezit. În orice caz, azi toţi prietenii îmi spun ce vor ca amintire de la mine,mă întreabă la cine o să rămână “copilul” meu, adică laptopul şi fac tot felul de glume hazlii.

Promit că dacă o voi face, o să sar cu zâmbetul pe buze. Pe voi vă atrage idea de a face bungee jumping?

Vă doresc un weekend frumos şi să ne citim cu bine luni dimineaţă.

14 oct. 2010

Indiferenţă

Toţi putem iubi atunci când ni se răspunde tot cu dragoste. Situaţia opusă ne cere să depunem efort şi ne ambiţionăm să credem că indiferenţa poate fi îmblânzită, poate fi controlată. Uneori pretindem a fi ceea ce credem că şi-ar dori acea persoană, alteori ne oferim cu sinceritate, gândindu-ne că e imposibil să nu existe o calitatea de-a noastră care să nu placă.

Ne pierdem în gesturi rebele, fără să ne dăm seama că de cele mai multe ori lucrurile mărunte, făcute cu sinceritate, au cel mai frumos efect. Poate că atunci când noi înţelegem că indiferenţa este triumfătoare în cele mai multe cazuri, persoana respectivă va simţi lipsa acelor lucruri aparent banale, dar care au adus un zâmbet frumos. Poate că acesta este cel mai natural mod in care lucrurile se pot schimba în favoarea noastră.

Indiferent de ce turnură iau lucrurile, de multe ori nu ne dăm seama că suntem în primul rând indiferenţi fată de noi. De ce spun asta? Pentru că de multe ori uitam să ne mai întrebăm ce am învăţat din acea experienţă şi ce am apreciat cu adevărat la acea persoană, lăsând deoparte satisfacţia pe care am fi simţit-o dacă lucrurile ieşeau aşa cum ne propusesem. Apoi, refuzăm să vedem că cele mai frumoase trăiri le avem fără să fie nevoie de influenţa noastră. Astfel, încă de la început, se dă o întrecere între indiferenţa faţă de noi şi indiferenţa unei persoane, indiferentă care uneori este doar mascată pentru a avea timp să afle ce şi cum despre cealaltă persoană.

Nu mereu ne îndrăgostim nebuneşte şi nu mereu ni se răspunde la fel, dar poate că dacă mai întâi am îmblanzi indiferenţa noastră, startul care părea eşuat, ar putea fi în favoarea noastră.

13 oct. 2010

Bună dimineaţa

Aş putea spune că de cele mai multe ori partea preferată a zilei este dimineaţa. Postul de radio preferat, o budincă de ciocolată, cafea cu lapte şi câteva dintre blogurile preferate. Un zâmbet, un gând fugar şi linişte. Chiar dacă astazi în rutina dimineţii s-au strecurat şi câteva strănuturi, rar se întâmplă ca ceva să-mi strice dispoziţia de dimineaţă. Iar uneori, îmi place să cred că este dimineaţă până după-amiaza târziu, iar azi vreau să fie numai dimineaţă.

Cu puţină întârziere, vă spun bună dimineaţa şi că mi-ar plăcea să aflu care este parte voastră preferată a zilei?

12 oct. 2010

Time...

"Time is free, but it's priceless. You can't own it, but you can use it. You can't keep it, but you can spend it. Once you've lost it, you can never get it back. SO DON'T WASTE IT."

Uneori ne mirăm pentru că o perioadă de timp a trecut mult prea repede şi parcă nu am făcut ceva important. Alteori ne plângem că nu avem timp pentru multe lucruri pe care ni le dorim. Până la urmă ce contează e cum petrecem acel timp, fie că e prea puţin sau suficient.

V-aţi propus vreodata să păcăliţi timpul? Dacă da, cum aţi făcut acest lucru sau cum l-aţi face?

Conştiinţă...

Hmmm…până la urmă ce este conştiinţa? Să fie oare rodul temperamentului, al caracterului sau doar un punct de vedere în faţa problemelor? Sau poate este rodul educaţiei, al tradiţiei sau al influenţei unei persoane?

Poate că astăzi conştiinţa spune cutare lucru. Peste o lună, va spune altceva. Poate că nu trebuie să generalizăm, poate ca trebuie doar să o considerăm un prieten bun ce se consultă cu intuiţia înainte de a ne transmite un gând, care mai târziu ajunge să nu ne mai dea pace. E ca şi cum uneori ar vrea să ne apostrofeze: “ţi-am spus eu”, noi vom zâmbi şi ne vom spune că dată viitoare vom avea mai multă încredere şi vom face mai des apel la conştiinţa. În fond, aceasta se dezvoltă şi învaţă în acelaşi timp cu noi.

11 oct. 2010

Over and over

Inventivitate...

Astăzi suntem cu toţii inventivi. Dacă aţi scrie o carte, cum s-ar numi şi care ar fi subiectul pricipal?

Astept autografe, zâmbete şi multă inventivitate.

10 oct. 2010

Inflaţie verbală

Dacă un cuvânt spus acum poate evita mult mai multe mâine sau poate duce la sporirea lui cu încă o sută, oare cât de important este să spui un lucru just, care mai apoi s-ar putea pierde în inflaţia verbală? Poţi să-l spui plecând de la premise şi anticipând urmări ce vor da lucrului spus cea mai mare valoare. Totuşi, dacă valoarea fiecarei afirmaţii constă în continuitatea şi coerenţa discursului care trebuie întreţinut, alegerea posibilă va fi doar între a vorbi fără încetare şi a nu vorbi niciodată.

9 oct. 2010

Radioactive

Happiness

Uneori limta dintre fericire şi nefericire este dată de un simplu zâmbet, de receptivitatea cuiva drag, de lucruri care de cele mai multe ori nu trebuie încadrate. Avem impresia că lucrurile trebuie să înceapă exploziv de frumos, dar cine spune că dacă păşim încet lucrurile nu pot ieşi mult mai interesant? Poate că avem nevoie de timp pentru a înţelege, pentru a ne adapta, pentru a cunoaşte, pentru a ne da seama de ceea ce dorim. Poate că drumul invers, de la nefericire la fericire este mai frumos şi senzaţia se păstrează mai mult decât atunci când entuziasmul nostru dispare după scurt timp. Poate că uneori avem nevoie să facem totul fără aşteptări, fără reguli, fără definiţii. Poate că ceea ce mă face astăzi fericită, mâine nu va mai avea efect şi invers.

Pâna la urmă ce este fericirea şi ce este nefericirea? De ce aproape întotdeauna raportăm totul la ele?

8 oct. 2010

Prietenii indispensabile...

Acum timpul se întorsese şi acele puţine clipe petrecute împreună îi reveneau încărcate de dor..Crezuse într-o prietenie indispensabilă. Ar fi vrut să-i cunoască fiecare zâmbet, fiecare trăire, ar fi vrut să se modeleze în funcţie de tot ceea ce şi-ar fi dorit să fie împreună. Era fascinată de faptul că se simţea capabilă de orice lucru frumos. Credea cu tărie în ceea ce simtea şi ştia că nu are nevoie de altceva pentru a reuşi să fie completarea pe care el o dorea.

Primul impas, prima deziluzie, prima rupere..Toate sunt suficiente pentru a realiza că uneori prieteniile indisensabile de care ne agaţăm cu atatâ pasiune, sunt doar rodul acelei părţi din noi care îşi doreşte să iubească, să dăruiasacă, să fie totul. Din păcate totul nu există...Când ieşim din sfera de influenţă a celuilalt, de cele mai multe ori ne dăm seama ca sentimentele noastre se domolesc, încât uneori chiar uităm sa ne mai gândim sau să mai încercăm să surprindem persoana respectivă. Oricât de mult ne implicăm într-o relaţie sau prietenie, de multe ori gradul de independenţă domină gradul de dependenţă faţă de acea persoană. Ne simţim atat de apropiaţi şi de fascinaţi, dar ce ne face să fim siguri că nu putem renunţa?

Astfel..credem în prietenii indispensabile, până la primul moment de evadare. Atunci, imaginile se derulează, zâmbim cu gândul la senzaţiile de atunci, dar ne dăm seama că dependenţele nu-şi au locul. Aşa ca dacă încercăm să uităm ceva sau pe cineva, totul vine de la sine, cum au venit şi sentimentele care ne-au tulburat pentru puţin timp. Ajungem să fim chiar surprinşi când descoperim că lucrurile pe care nu le credeam posibile s-au întâmplat atât de simplu, fără să fie nevoie de ajutorul nostru. Poate doar de cateva linii trasate la început, care apoi se dezvoltă fără prea multe gânduri sau frământări.

Voi ce credeţi? Există prietenii/relaţii/sentimente indispensabile? Cam cât de mult ne implicăm într-o prietenie cu adevărat? De multe ori o facem mai mult pentru noi sau pentru celălalt?

What i am to you?

7 oct. 2010

Ambiţii

Zilele acestea doar vântul de toamnă se încăpăţâna să se facă simţit. Noi învăţam să ne purtăm zâmbetul cu căldură. Din când în când, invidia era şi ea de faţă şi prezenta felicitări. Ar fi vrut să ne spună, “bravo, voi credeţi că aţi depăşit orice obstacol”. Noi o priveam cu ironie, gândindu-ne că limitele pot fi prea uşor depăşite în orice moment. Trecem de la o extremă la alta, de la o stare la alta…dar ce nu înţelegea invidia era că lucrurile pe care le-am învăţat pană atunci rămân. Ele sunt cele care ne învaţă să nu uităm ceea ce vrem şi să încercăm să fim exact ceea ce ne propunem. Poate că invidia face uneori pact cu nesiguranţa şi rutina, dar ambiţia va rămâne întotdeauna o parte a noastră şi de noi depinde să nu ne lăsăm prinşi. Ambiţie ce nu analizează, ambiţie ce nu ezită, ci doar ştie să ne ajute pentru ca zâmbetul câştigat să persiste.

Cât de ambiţiosi sunteţi? Care sunt ambiţiile voastre în acest moment? Care credeţi că este diferenţa dintre ambiţie şi încăpăţânare?

6 oct. 2010

Heavy in your arms

5 oct. 2010

Armistiţiul dragostei

Pur şi simplu ne îndrăgostim. Poate că uneori persoana aceea este aşa cum o credem, poate că uneori este mai mult sau alteori este doar ceea ce vrem noi să fie.

Uneori putem numi atât de multe lucruri care ne plac la cineva, alteori nu mai avem nevoie de cuvinte, de explicaţii, doar ne simţim atraşi, captivaţi.

Uneori dragostea este reciprocă, alteori doar prin tact putem încerca să stabilim o relaţie de prietenie.

Uneori alegem să păstrăm distanţa, alteori să admirăm în tăcere acea persoană, dar să-i fim aproape.

Citeam de curând un articiol care m-a facut să mă gândesc cum trebuie să procedăm dacă suntem îndrăgostiţi de cineva care nu ne împărtăşeşte sentimentele? Sau invers: dacă ştim că cineva ne place, dar noi nu simţim la fel? Oare trebuie cineva învinovaţit dacă dragostea nu este reciprocă? Hmmm…cel care a respins-o, pentru că uite eu am vrut să-ţi dăruiesc totul, tu nu ai vrut? Sau..tu cel care te îndrăgosteşti?

Nu, tu nu eşti vinovat pentru că astfel de lucruri se întâmplă necontrolat şi acesta e o parte din farmecul lor. Dar, la fel de bine nu avem cum să învinovăţim pe cineva care nu ne-a dat nicio speranţă că ar căuta dragostea sau că şi-ar dori ceva. Mai mult noi suntem responsabili de acceptarea pe care ne-o poate dărui celalalt. Dacă ne îndrăgostim de cineva care nu simte acelaşi lucru, doar prin modul nostru de a fi, putem reuşi ca cealaltă persoana să vadă într-un mod frumos sentimenele pe care i le purtăm. Uneori pare mai simplu să victimizăm, să învinovăţim, dar această tactică nu va schimba sentimentele persoanei şi în final tot noi suntem cei care vom pierde şi urma de prietenie care începea să se contureze.

Cred că nimeni nu este vinovat pentru că nu poate exista o relaţie. Mai mult, ceea ce consideri stricat în momentul în care sentimentele nu sunt împărtăşite, poate deveni frumosul altuia şi oricât de dezamăgit eşti atunci, în momentul în care sentimentele vor fi reciproce, vei uita această experienţă şi vei avea încredere să dăruieşti şi să-ţi deschizi inima.

Voi ce credeţi despre dragostea neîmpărtăşită? Este vina cuiva pentru că pur şi simplu nu există acel ceva? Se poate ajunge la un armistiţiu, în care sentimentele să nu mai fie exteriorizate şi cei doi să păstreze o legătură frumoasă?

4 oct. 2010

Rollerblades

Termen limită

Ipotetic, ne dorim foarte mult un lucru. Iniţial nu ştim dacă este posibil, dacă ne facem speranţe în zadar sau dacă situaţia va fi în favoarea noastră. Azi parcă totul merge foarte bine şi credem că vom reuşi ceea ce ne dorim, mâine lucrurile încep să nu mai fie prea roz şi atunci începem să ne gândim: hmmm…oare ce ar fi mai bine să fac? Poate că nu este posibil si dezamăgirea îmi readuce o senzaţie pe care mai demult mi-am propus să o ocolesc. Apoi, pentru încă o perioadă, lucrurile îşi revin şi iar avem senzaţia că vom obţine ceea ce ne-am propus.

Ce este indicat să facem în astfel de situaţii? În zilele favorabile, accelerăm mersul firesc al lucrurilor în speranţa că vom obţine mai mult? În zilele pesimiste, renunţăm…până data viitoare? Sau ne impunem un termen limită până la care încercăm să facem lucrurile aşa cum ne dorim? Iar când ajungem la termenul limită reanalizăm situaţia şi atunci decidem dacă e mai bine să ne reorientăm?

Voi cât de multă răbdare aveţi pentru a obtine lucrurile pe care vi le doriţi? Cum reuşim să ne temperăm pentru a avea mai multă răbdare?

3 oct. 2010

Joc maleabil

Aproape întotdeauna vrem ca jocul să se desfaşoare după regulile nostre. Ca să fim convinşi să luam parte trebuie să ne simţim apreciaţi, respectaţi şi de multe ori la primul pas care nu corespunde cu modul nostru de a fi, izbucnim. Devenim mai pretentioşi, mai atenti şi încercăm să continuăm jocul după placul nostru.

O parte domină, alta este dispusă să-i facă oricum pe plac. Dar ce s-a întâmplat cu maleabilitatea? Poate că abia când ne place de cineva cu adevărat uităm de interesele proprii, putem fi temperaţi şi abia atunci jocul devine provocator, incitant, nu mai exista pretenţii şi nimeni nu mai domnină...

Poate exista un joc în care părţile doar să se completeze, fără ca unul să simtă nevoia să fie el cel care dă tonul mişcărilor? Poate exista un joc tacit, maleabil în care să fim dispuşi să ne însuşim lucruri noi şi în care dorinţa de afirmare să fie egală? Putem găsi pasiuni comune pentru ca jocul să-şi menţină plăcerea?

2 oct. 2010

Secrets



Un weekend frumos, plin de zambete :)

1 oct. 2010

Despicable Me



Pentru o seară foarte amuzantă, cu multă încredere vă recomand, Despicable Me. Personajul principal, Gru este de-a dreptul haios şi noul lui plan diabolic este să fure luna. Oare va resuşi? Planul merge excelent până în ziua în care Gru întâlneste trei fetiţe orfane pe nume Agnes, Edith si Margo, care îi imblânzesc sufletul şi îi ating coarda sensibilă, privindu-l ca pe un potenţial tata. Astfel, Gru este forţat să facă faţă provocării pe care i-o lansează cele trei orfane şi să renunţe la planul lui diabolic de a fura Luna. Are un final foarte frumos, dar vă las să-l descoperiţi singuri.

30 sept. 2010

Blood Like Lemonade

Trecut sau prezent?

Vreme superbă de toamnă, un loc drag mie, o provocare destul de mare...şi minivacantă pană luni. Hmmm..să vedem ce o sa iasă şi de această dată.

Singurul gand pe care îl iau cu mine este: dacă am avea posibilitatea ca pentru o oră să lăsăm trecutul să facă parte din prezent, ce ar fi indicat să facem? Să ne testăm pentru a vedea dacă chiar am depăşit acel moment din trecut, să evitam o astfel de întâlnire sau...? Hmmm..dacă mai apoi trecutul va bântui din ce în ce mai mult prezentul? Ce să fie: o oră la răscrucea dintre trecut şi prezent sau doar prezent?

29 sept. 2010

Closing Time

Explozie de cuvinte

Explozie de cuvinte..Cuvinte care ascund multe, cuvinte care se unesc unele cu altele, cuvinte care lasă impresia că nu ştiu unde vor sa ajungă. Apoi, brusc, datorită a doua, trei vorbe emoţia devine irezistibilă, necontrolabilă, dând peste cap măsura sentimentelor. Uneori nici măcar nervii nu mai rezistă să aştepte această explozie de cuvinte, pentru că şi ei au îndurat prea multe. Abia acum armura lor este înlăturată, cuvintele îşi menţin efectul şi singurul rezultat este zâmbetul care nu mai are nevoie de niciun cuvânt.

De curând aş fi spus foarte convinsă că vreau doar fapte, nu cuvinte. Acum cred că explozia de cuvinte poate deveni un obicei frumos, care să întregească efectul întâmplărilor care devin din ce în ce mai previzibile. E uimitor de frumos cum în explozia lor, cuvintele devin atât de transparente, dar mereu surprinzătoare.

28 sept. 2010

Alone Again Or

Limitele prieteniei..

Cred că cel mai firesc lucru pe care îl putem face atunci când ne place de o persoană este să încercăm să fim prieteni cu ea. Fie că ne simţim foarte bine în preajma ei, fie că ne place cum gândeşte, fie că avem multe lucruri în comun sau chiar păreri diferite constructive, treptat ajungem să îndrăgim acea persoană şi să avem încredere în ea.

Iniţial în orice prietenie există multe zâmbete, multe ore petrecute vorbind şi totul pare să meargă de minune. Dar ce facem în relaţiile de prietenie care se stabilesc între un EL şi o Ea? Este indicat să definim încă de la început termenii prieteniei şi să trasăm niste limite? Doar prieteni, prieteni cu posibilitatea de a se transforma în ceva mai mult sau…? Poate că pe moment nu ne gândim, dar întotdeauna există riscul ca din partea unuia să fie puţin mai mult. De aici apar unele aşteptari si uşor, uşor prietenia începe să fie lezată, indiferent de cât de strânsă şi frumoasă era. Persoana ne este simpatică, dar probabil că în termeni nedefiniţi este foarte uşor să interpretăm lucrurile aşa cum vrem şi să sperăm mai mult.

Ce facem când unul dintre prietenii apropiaţi se îndrăgosteşte de noi? Sau ce facem când noi ne îndrăgostim de un prieten bun? Ce alegem: prietenia sau sentimentele şi speranţa de a avea mai mult? Cum reuşim să salvăm prietenia? Dacă suntem puţin atraşi de acea persoană riscăm prietenia şi acordăm o şansă în altă direcţie sau doar încercăm să-l înţelegem pe celălat şi păstrăm limitele prieteniei?

27 sept. 2010

Mademoiselle

Amprente

Credem că ne cunoaştem, dar chiar şi noi suntem surprinşi de efectul pe care unele persone îl au asupra nostră. Poate că uneori reuşim lucruri de care nu ne credeam capabili doar datorită lor.

Poate că în moduri specifice,fiecare persoană pe care o cunoaştem îşi lasă amprenta asupra noastră. Amprente amuzante, amprente zâmbitoare, amprente mature, amprente pline de mister, de dileme, amprente ajutătoare, amprente care vin la momentul potrivit. Toate sunt amprente care ne influenţează personalitate şi ne determină să ne definim tot mai mult.

Care este cel mai frumos lucru pe care l-aţi învăţat de la o persoană dragă vouă? Care este amprenta pe care o simţiţi cel mai puternic?

26 sept. 2010

Nostalgie de duminica

Aceeaşi spectatori, aparent acelaşi joc, doar un singur chip lipseşte acum din acea duminică ce părea întotdeauna previzibilă. Locul rămăsese la fel de frumos şi încă te ajuta să evadezi din mijlocul problemelor, a gândurilor şi a întrebărilor. Acolo reuşeam întotdeauna să zâmbesc, să visez, să vreau să merg mai departe oricât de sumbre păreau unele duminici. Nucul bătran, banca pe care am petrecut ore întregi, priviri ce se transformau în zâmbete jucăuşe. Duminici nostalgice, duminici insorite, duminici pline de trăire.. în acel loc, locul de duminică.

Toate au rămas acolo, doar chipul a dispărut..Oare îti aminţesti uneori de acele zile si de chipul care a încercat să te facă de atâtea ori să zâmbeşti şi să crezi că orice ar fi, va incerca să-ţi fie alături? Ce rămâne în final? Un zâmbet şi o nostalgie de duminică, dorul de locul preferat şi întrebarea: ce îţi vei aminti tu? Curând un alt chip va completa jocul, dar poate nu va îndrăgi şi locul..

25 sept. 2010

Hurt

24 sept. 2010

Suflete..

Suflete ce se cunosc şi se împrietenesc ca să creeze o neînţelegere seducătoare, suflete ce se întâlnesc în momente unice ce nu se povestesc pentru că fiecare dintre ele are o altă poveste a fericirii.

Suflete ce duc o existenţă comună secretă, suflete ce încă visează la magia primului moment, care întotdeauna îşi imprimă stilul asupra a tot ceea ce va urma.

Suflete ce se pierd în întâlniri prea frumoase, în întâlniri banale sau în întâlniri obişnuite, dar care nu uită să zâmbească şi să trăiască fiecare moment cu maximă intensitate.

Suflete ce se dăruiesc încontinuu, suflete ce au învăţat să nu renunţe la existenţă pentru a descoperi siguranţa. Suflete ce au înţeles că dacă siguranţa devine un scop, există riscul ca ele să devină cele care o îndepartează, chiar şi acolo unde simţim că este evidentă.

Suflete ce nu se despart atunci când povestea fericirii începe să devină confuzia memoriei cu uitarea. Chiar şi atunci sufletele nu se rătăcesc, ci rămân împreună sperând că în timp vor trăi un moment perfect care va întări legătura iar şi iar..

Poate că dragostea nu are nevoie de niciun ingredient sau artificiu ca să reziste, ci doar de suflet…

23 sept. 2010

25 de Ore

Acum câteva zile scriam despre Nu pot sau Nu vreau. Revin asupra ideii, fiind convinsă că dacă ne dorim ceva cu adevărat găsim timp şi se poate. Poate că uneori nu reuşim pe moment, poate că alteori trebuie să dăm dovadă de mai multă iniţiativă şi să dăruim din timpul nostru. Totuşi, nu cred că rezolvăm ceva dăcă rămânem fixaţi asupra ideii: nu am timp. De ce preferăm să ne gândim mereu la acest lucru, când am putea să încercăm să câştigăm mai mult timp, sau măcar să alternăm zilele mai aglomerate cu cele în care să ne rămână timp şi pentru noi?

Ar fi frumos să existe măcar din când în când o zi de 25 de ore. Oare cum ar fi atunci? Dacă în rest avem impresia că nu avem timp, atunci am sesiza vreo diferenţă şi ne-am gândi ca acea oră să o atribuim pentru ceva diferit, plăcut, relaxant? Cum ne-am prioritiza în acel moment lucrurile?

Din păcate, nu pot exista 25 de ore..Cel mai probabil ziua poate avea atâtea ore câte ne dorim noi, dacă ştim şi vrem să le utilizăm eficient. Voi ce soluţii propuneţi pentru a păcăli timpul?

Hou have loved enough

22 sept. 2010

Şah mat

Ironie subtilă, siguranţă aparentă, senzaţia că lucrurile au fost pecetluite, dar de fapt nu s-a întâmplat nimic. Un amalgam de trăiri, întrebări tăcute, zâmbete regăsite în dorinţa de a respecta fiecare lucru pe care mi l-am propus. Acum totul are legatură doar cu mine. Poate că încă nu ţi-ai dat seama, dar după mult timp, chiar şi jocul de şah a devenit atipic. Poziţiile s-au schimbat de prea multe ori, dar nu şi tactica. Tu crezi că încă muţi pentru amândoi, eu stiu că indiferent de mutarea ta, pentru mine jocul deja s-a terminat. În sfârşit e simplu să domini jocul, pentru că ai devenit singurul jucător.

Cu zâmbetul pe buze, pot să mă bucur de o zi ce-mi pare atât de simplă şi să-ţi opresc orice mutare. Şah mat, învingătorul îşi savurează victoria în linişte fără să încerce să triumfe şi astfel satisfacţia se transformă în zâmbet, iar zâmbetul în libertate.

Oare pentru a ajunge la acest şah mat putem pretinde uneori că nu există absolut nimic? Dacă ne gândim la situaţii în care simţim nevoia să demonstrăm cum suntem sau ce vrem.. şi pur şi simplu ne purtăm ca şi când am reusit să facem acest lucru şi nu mai avem nicio obligaţie? Oare atunci reuşim să ne detaşăm cu adevărăt şi să lăsăm orice gând departe? Cum ar fi sa ne trezim într-o zi şi să spunem stop fără să ne oferim nicio explicaţie sau motivaţie? Sau preferăm să ducem mai departe lucrurile, chiar şi cu acele goluri formate din lucrurile care nu ne-au reuşit, dar la care nu încetăm să ne gândim?

Tale of Two Brains

Conexiuni, conexiuni şi iar conexiuni..Si iată cea mai bună dovada, foarte amuzantă:



O zi frumoasă!

21 sept. 2010

Common People

Doar o zi normală :) Ce dor imi era!

20 sept. 2010

Reuşită, Refuz şi Resemnare

Dacă în marketing există cei 4P (Produs, Preţ, Promovare, Plasament), în negociere cei 3C ( capacitate, credibilitate şi comunicare), de ce nu ne-am ghida pe termen lung după cei 3R: Reuşită, Refuz şi Resemnare.

Ne place să reuşim, ne întăreşte încrederea pe care o avem în noi. Gustul dulce al victoriei ne face să vrem mai mult, să ne stabilim noi ambiţii şi să încercăm să reuşim şi în îndeplinirea acestora.

Doar că nu întotdeauna putem avea chiar totul. Dacă am avea totul, ce s-ar întampla cu competitivitatea, cu determinarea de a ne reinventa de fiecare dată când lucrurile nu ies chiar aşa cum ne aşteptăm? Pierdem sau suntem refuzaţi, dar chiar şi în astfel de situaţii rămâne un zâmbet pentru că am încercat, pentru că am avut curaj să exteriorizăm acea dorinţă.

Reusită sau Refuz...Ambele par foarte bine definite. Totuşi, provocarea cea mai mare rămâne Resemnarea. De cele mai multe ori pare departe şi nu avem răbdare să o cunoaştem. Fie devenim prizonieri ai Refuzului şi nu vrem să acceptăm, fie ne plafonăm şi afirmăm că nimic nu poate înlocui ceea ce ni s-a refuzat. Totuşi...nu trebuie să renunţăm să îndeplinim această provocare şi să ne resemnăm, pentru că doar aşa putem să redescoperim Reuşita şi Refuzul.

19 sept. 2010

Falling Slowly

I don't know you, but I want you...

18 sept. 2010

Nu pot sau nu vreau?

Nu pot sau nu vreau? Intotdeauna am fost de părere că există doar nu vreau şi adeseori m-am contrazis din această cauză. Pentru mine nu pot nu are sens, este doar o scuză care te lasă să subînţelegi ceea ce vrei, fără să fie nevoie de alte lămuriri. Ca şi când spunem nu pot, dar practic este nu vreau..

Mi se pare simplu..Aproape întotdeauna putem face ceea ce vrem, de la cel mai banal lucru până la cel mai complicat. Mai mult, în unele cazuri ne ambiţionăm să reuşim. Pe când nu vreau nu necesită explicaţii. Doar există, fie din comoditate, fie din niste motive interioare bine delimitate.

Bun..Am recapitulat cum văd aceste doua lucruri. Ei bine, de curând am fost surprinsă şi de noua variantă: “Vreau, dar nu pot”, care iar mi se pare o contradicţie. Nu ai cum să vrei, dar să nu poţi. Din contră, dacă vrei faci orice ca lucrurile să devină posibile.

Voi ce părere aveţi? Nu pot sau nu vreau? Care este mai plauzibil?

17 sept. 2010

Love me if you dare...

Un moment în care îţi doreşti nespus de mult un lucru…Totuşi, iei în vedere doar posibilitatea că nu se va întampla. Iţi spui că orice ar fi, poate ca pur şi simplu nu este să fie. Brusc, vine un moment în care eşti luat prin surprindere şi imposibilul devine posibil. Poate că nu a fost niciun moment imposibil, dar ai preferat să fii sceptic, să nu vrei să crezi, să nu vrei să te amăgeşti sau să speri. Momentul se consumă, îţi stârneşte un zâmbet imens, dar în acelaşi timp dă naştere unei alte dorinţe. Dar, iar nu vrei să crezi sau să faci ceva pentru ca lucrurile să fie posibile.

Când începem să credem într-o persoană? Când încetam să ne mai calculăm fiecare mişcare? Când putem să renunţăm la orgoliu şi să facem exact ceea ce simţim, făra a încerca să mai cântărim care dă mai mult? Până la urmă…cum rămâne cu spontaneitatea? Nu asta înseamnă sa iubeşti: să fii liber să arăţi ceea ce simţi în orice moment şi mai ales să îndrăzneşti să fii tu?

16 sept. 2010

Silent lucidity

15 sept. 2010

Cu capul în nori...

O săptămână agitată, în care parcă nu există timp pentru nimic nou şi totul este contra cronometru. Cu toate acestea, este oficial: sunt cu capul în nori şi este atât de frumos acolo. E sursa mea de energie şi de zâmbet, de trăiri frumoase pe care simt nevoia să le dau mai departe. Acolo timpul trece altfel, am timp pentru mine, pentru ce îmi doresc şi mai ales pentru a-mi aminti că dincolo de cotidian se ascund atât de multe lucruri frumoase, care asteaptă să fie descoperite, experimentate, împărtăşite.

Până cand voi găsi puţin timp ca să mă gândesc la anumite lucruri pe care le-am învăţat sau observat de curând, vă invit printre nori, unde biletul de intrare este un zâmbet molipsitor.

14 sept. 2010

Black Horse & The Cherry Tree

13 sept. 2010

Zâmbete diferite...

Oglinzi paralele…Zâmbete diferite…Şi totusi, ambele îmi aparţin.

Un zâmbet jucăuş, care are la bază siguranţă, plăcere, convingerea că pentru mult timp va exista încă un element care să surprindă…E un zâmbet ce nu se ascunde, tocmai pentru că pot fi eu în orice moment.

Celălalt zâmbet e plin de dorinţă…E un zâmbet ce revine în fiecare moment în care îmi dau seama că mă intrigă, un zâmbet mereu provocat, dar care triumfă de fiecare dată când celalalt se lăsa descoperit într-un mod frumos şi intenţiile stiu să fie înţelese.

Imi place ce privesc în fiecare oglindă…Pentru un moment zâmbetele se întrepătrund şi rămâne doar întrebarea: care va domina ? Cum pot să-mi dau seama care zâmbet vreau să-l păstrez?

Este posibil să ne placă două persoane la fel de mult, în acelaşi timp? Dacă în ambele cazuri există acel “ceva” cum reuşim să alegem?

11 sept. 2010

Premiu cochet

Pentru ca weekend-ul să fie şi mai frumos, am primit un premiu cochet de la Camelia, căreia îi mulţumesc foarte mult.


Premiul merge mai departe la: Omlette du Fromage, Nice & Dragoş, Ilana, Dreams, Roxana şi Black Angel.

You Got Me...

Doar zâmbet şi muzică pentru acest weekend :)

10 sept. 2010

Don't speak...

Ce dor imi era de aceasta melodie...

Evadare...

Captivitate…Un tumult de lucruri ce par fără sfârşit…Lucruri care nu aduc prejudicii, dar care plictisesc şi stopează o parte din energia destinată altor lucruri. Hmmm, cine ştie…poate că lucrurile nu se termină niciodată cu adevarat, poate că este doar o senzaţie pe care ne place să o inducem..Poate că ele pot fi reluate în orice moment cu aceeaşi perseverenţă şi sârguinţă…

Rămâne doar dorinţa avidă de evadare…O evadare dulce, în care putem deveni spectatorii vietii cotidiene, fără să fie nevoie să ne mai simtim prinşi. Momente de relaxare, zâmbete, ghiduşii şi energia poate să revină…

Azi mi-e dor de evadare şi de o zi nedefinită, plină de imprevizibil. Voua cum vă place să evadaţi din cotidian?

8 sept. 2010

All The Right Moves

Poate..

Poate că uneori este mai bine să nu ştim ce pierdem…Fără gânduri, întrebări sau regrete. Doar zâmbet pentru un moment frumos ce a existat şi care pentru un timp ne-a făcut să fim mai visători, mai încrezători.

Poate că uneori fantezia se regăseşte în realitate printr-un moment ce necesită să fie unic…Fără alte curiozităti, făra încercarea de a retrăi senzatia. Poate că uneori e mai mult decât necesar să ştim să ne oprim la timp…Până la urmă, oricât de puternică este tentatia de a ne complica plăcut …tot lucrurile simple ramân cele mai frumoase.

7 sept. 2010

September...

Blue day

Ce frumos a început ziua! Repede, repede la facultatea, am luat 10 la evaluarea pentru disertaţie, am nimerit chiar şi la secretara draguţă (da, se poate şi asa ceva) şi am depus dosarul mai repede decât mă aşteptam. Cu zâmbetul pe buze, am plecat de la facultate, gândindu-mă ce comod o să lucrez astăzi de acasă.

Toate bune şi frumoase, ajung acasă, îmi fac o cafea, laptopul în braţe şi să-i dăm bătaie. Pornesc laptopul şi surpriză: ercanul albastru, restart, şi iar faimosul ecran albastru. Auzisem de el, am avut prieteni speriaţi de el şi...zâmbetul meu a devenit îngrijorat când l-am văzut. Nu se poate, nu azi..Nu laptopul meu, pe care în glumă îl numesc "copilul" şi îl iau mai peste tot cu mine.

Asa că azi o sa fie o zi albastră, pe un alt laptop, în timp ce "copilul" meu este resuscitat. Sper să se facă bine repede. Până atunci, vă doresc o zi frumoasă, cu puţin mai mult noroc.

6 sept. 2010

Dragoste sau prietenie...?

Suspans şi nerăbdare, acestea par să fie stările care vor caracteriza această săptămână…Un nou joc care pare să se bucure de toţi factorii necesari unei reuşite…

Care sa fie miza jocului ? Dragostea sau prietenia? Poate exista dragoste fără prietenie sau prietenie fără dragoste? Cât de dependente sunt? Care asigură succesul celeilalte? Care contează mai mult? Si mai ales...care influenţează jocul cel mai mult?

5 sept. 2010

Dog Days Are Over

javascript:void(0)

4 sept. 2010

Libertate...

Unii dintre noi am putea spune că fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie. De multe ori, lucrurile pe care ni le-am dorit atât de mult, se întâmplă abia după ce am renunţat la ele…

Alţii dintre noi am spune că poate nu trebuie să facem nicio legătură între lucruri şi că doar trebuie să le trăim aşa cum vin, făra îngrădiri şi explicaţii. Poate că dacă nu am fi atat de grăbiţi,nu ne-am mai rătaci înainte…sau altfel spus în dorinţa de a se întâmpla ceva special pentru a ne simţi împliniţi cu adevărat.

Poate că în fiecare zi pierdem şi câştigăm ceva, dar indiferent de rezultat, ceea ce ştiu este că fiecare zi poate fi plină de inedit, plină de taine…şi pentru a le putea descoperi am nevoie de libertatea şi încântarea de a face ceea ce simt.. Si chiar dacă o să ratez ceva, îmi ramâne mereu libertatea de a dispune de ceea ce îmi doresc, de a mă întoarce, de a mă opri…făra a fi influenţată.

Cum ar fi dacă nu ne-am mai lăsa influentaţi de ceea ce îşi doresc ceilalţi pentru noi, chiar dacă ştim că este ceva frumos…? La fel cum nişte cuvinte sau priviri care nu ne înţeleg, nu trebuie sa ne oprească din a fi noi, din a arăta ceea ce simţim, oricat de nepotrivit poate părea uneori… Oare poate exista doar libertate şi influenţa să devină ceva ce încă nu a fost descoperit?

3 sept. 2010

Jolie Coquine



O melodie plină de energie pentru o zi de vineri frumoasă.

2 sept. 2010

Culoarea fericirii..

Umbre albe şi umbre negre, umbre ce se întrec, umbre ce se întrepătrund , umbre numite de noi fericire şi nefericire. Ce îmi defineşte fericirea şi ce îmi defineşte nefericirea? De ce nu aş face din ele un pastel pentru zile colorate în care uit să-mi mai raportez stările la fericire sau la nefericire? De ce să pierdem zâmbetul şi să nu simplificăm lucrurile cât mai mult posibil?

Ne trecem viata în fericire şi în nefericire, chiar şi atunci când nu ne mai dăm seama. Alteori devenim prizionerii unei umbre şi din pacate de cele mai multe ori este umbra neagră. De ce atâtea griji, de ce atâtea frământări? Poate că nu există nici o nefericire absolută şi nici o fericire absolută şi chiar dacă de cele mai multe ori le trăim pe amandouă, de ce sa nu încercăm să capturăm cât mai mult din fericire? De ce, de multe ori, în loc sa ne îndreptăm spre fericire, ne plângem de nefericire şi uităm să mai ieşim din această stare? Poate ca e nevoie doar de un moment de luciditate pentru a depăşi această umbra neagră…

Ce înseamnă pentru voi fericirea şi ce culoare aţi vrea să îmbrace?

1 sept. 2010

Katzenjammer - A Bar in Amsterdam

Vânt de toamnă

Un vânt jucăuş de toamnă ajutase zâmbetul să ajungă acasă…Ea îi simţise lipsa, dar încercase în tot acel timp să cântărească lucrurile, să-şi dea seama de ceea ce îşi doreşte…El încerca să o înteleagă, să o citească, să-şi dea seama de ce anume are nevoie.. Se gândea că ingredientele trebuie să fie mereu aceleaşi, dar de fiecare dată în cantităţi diferite. Doar aşa poate să păstreze dorinţa. Farmecul poate să dispară atât de usor, dar dacă reinventăm reţeta de fiecare dată, mereu va exista sentimentul că lucrurile pot fi mai frumoase, mai profunde…Noi înclinăm balanţa, noi alegem ingredientul predominant de fiecare dată.

El îşi dorea să înveţe să-i citească zâmbetul. Astfel, va ştii când îi este dor de ciocolată sau când îşi doreşte mai mult caramel. Zâmbetul se va combina cu ciocolată, imaginaţia va alege caramelul pentru că îi inspira dorinţa, buzele vor alege o cremă delicioasă al cărei gust să persiste…Ciocolata avea gust de sinceritate, siropul de înţelegere…

Ea îşi regăsise zâmbetul..Vântul jucăuş aduse şi o îmbrăţişare caldă, care o făcuse să înţeleagă că surâsul din ultimele luni era doar efectul lui. Acum nu mai conta că a fost dezorientată, conta doar că va avea timp suficient să-şi înţeleagă sentimentele şi să le exteriorizeze. Îmbrătişarea devenea din ce în ce mai strânsă, iar ei îi place tot mai mult să fie acolo…Doar vântul jucăuş de toamnă îi mai privea, răspândind un parfum dulce pe care amandoi îl simţeau la fel…

Cât de mult suntem dispuşi să reînventăm reţeta? Credeţi că este posibil că în fiecare zi să învăţăm să iubim mai mult, mai frumos? Recunosc..astăzi sunt cam visătoare, dar cred că tot vântul jucăuş de toamnă este responsabil..

31 aug. 2010

Auzite, zise sau paţite (3)

1. Aveţi datele de contact în subsol...

2. Tactică de agaţat:
El: Nu te supăra, ai un ceas?
Ea: Nuuu...
El: Vrei să-ţi cumpar unul?

Ca bonus, un filmuleţ pe care l-am primit pe mail şi la care am râs cu poftă. Mă întreb dacă domnişoara o să mai vrea curând clătite?

I like...

Am început dimineaţa cu o surpriză foarte frumoasă din partea lui Nice, care mi-a dăruit 3 premii foarte drăguţe:




Înainte de a le oferi altor persoane dragi mie, trebuie să enumăr 10 lucruri care îmi plac:

1. Îmi place să zâmbesc;
2. Îmi place să mă plimb;
3. Îmi place sinceritatea;
4. Îmi place toamna;
5. Îmi place ciocolata;
6. Îmi place să citesc;
7. Îmi plac lucrurile frumoase;
8. Îmi place să-mi fac prieteni noi;
9. Îmi plac pauzele petrecute alături de colegi la serviciu;
10. Îmi place de mine.

Premiile merg mai departe la toţi cei din blogroll şi la toţi cei care vin în vizită si au un blog.

30 aug. 2010

Mockingbird

29 aug. 2010

Zâmbet

Azi am chef să mă joc cu nişte cuvinte…Le-aş gâdila, dar nu ştiu dacă vor zâmbi. În schimb, dacă imi vor întoarce favoarea, mă vor face să zâmbesc, un gând va ajunge la un moment plăcut şi de aici la un alt zâmbet.

Aş putea să stau să te privesc neîntrerupt şi ai ştii că lumina din priviri este tot un zâmbet. Cu certitudine, aş putea să nu mă plictisesc zâmbind…iar într-un târziu aş zâmbi iar, pentru că am putut să-ti dăruiesc atâtea zâmbete.


Tu cât de mult zâmbeşti? Şi mai ales ce te face să zâmbeşti cel mai adesea?

27 aug. 2010

Riders on the storm



Visez la o furtună...Imi este dor să plouă, îmi este dor de o după-amiază în care vremea să fie mohorată şi să stau în casă, afirmând că este momentul perfect pentru o carte sau un film bun. Abia aştept să treacă şi aceste 2-3 zile de caniculă si, în sfârşit, să vină toamna cu zâmbetele ei colorate.

Pană când furtuna va veni în vizită, pot doar să mă bucur că este vineri şi să vă urez un weekend plăcut. :)

26 aug. 2010

Dance me to the end of love



Dansam pe franghie şi era înnebunitor de plăcut. Ne asumam riscuri, zâmbeam din tot sufletul, căutasem dragostea şi o găsisem. Nu există nicio îndoială, fiecare zi petrecută împreună putea sa fie doar mai frumoasă. Euforia ţinea loc de orice răspuns pentru întrebările care nu mai aveau timp să apară. Dansul continua, franghie părea să susţină bagajul de amintiri plăcute pe care îl acumulam in timp.

Astăzi mă întrebam ce facem după ce am găsit dragostea? Dăcă suntem puţin realişti ştim că nu poate dăinui. In timp franghia tinde să facă noduleţe precum monotonia, dispariţia entuziasmului, a euforiei. Atunci începem să ne repetăm că vrem să fie iar ca la început, când nimic nu intervenea în dans. Ne agăţăm de această idee, dar nu ne analizăm sentimentele din acel moment. Personal, cred ca acel sentiment este unic, nu poate fi regăsit pe parcursul relatiei. Dar cred că dacă ne-am analiza măcar din când în când sentimentele şi am fi în primul rând sinceri cu noi, relatia ar avea mai multe şanse să revină la dans. Orice ar fi, trebuie spus, discutat şi în funcţie de receptivitatea celuilalt putem ajunge să ne reîndrăgostim de acea persoană şi acesta ar fi prilejul pentru multe alte momente frumoase.

Vi s-a întâmplat pănă acum să vă reîndrăgostiţi de aceeaşi persoană?

25 aug. 2010

Duplicitate

De fiecare dată jocul de şah se juca în mintea ta şi nu pe masa din faţa ta. Pe măsură ce jocul se complica deveneai din ce în ce mai enigmatic. Îmi plăcea atât de mult să-ţi anticipez mişcările. Nu păreai surprins, îmi lăsai senzaţia că vrei sa te cunosc. De fiecare dată când atingeam un punct sensibil, zâmbeai şi încercai să muti jocul către punctele tale favorabile. Dar, ştiai că nu aş fi vrut să las nimic necunoscut şi că o să încerc să revin.

Nu-mi propuneam să descopar ceva anume, credeam doar că şi acele puncte sunt responsabile pentru efectul pe care îl aveai asupra mea. Târziu, am descoperit puncte duplicitare, puncte ce ar fi atras pe oricine prin frumuseţea lor exterioară. Din păcate, interiorul era gol, putred şi reusea să-ţi ştirbească din imaginea aproape perfectă pe care reuşisei să o creezi în timp. Acum era rândul tău să muti şi singura mutare care ţi s-a părut corectă a fost furia…Furie pentru că fusesei descoperit, cunoscut, răscolit. Indiferent de întelegerea care ţi s-a arătat în acel moment, ai fi vrut să afirmi că duplicitatea este cea mai bună opţiune pentru tine. Nu ai afirmat, ai preferat să rămâi un suflet gol, peticit cu calităţi de împrumut şi imitaţii care nu ţi se potriveau. Poate că ai fi fost mult mai frumos dacă ai fi păstrat unicitatea şi sinceritatea.

Poate că în fiecare există un colt intim, în care păstram secrete şi caracteristici de care nu suntem atât de mândri. Totusi..când lăsăm acest colţ să ne acapareze şi începem să ne ascundem? De ce nu putem renunţa la duplicitate? De ce nu avem încredere că cei din jur pot să ne placă pentru ceea ce suntem cu adevărat şi nu pentru imaginea pe care încercăm să o insinuăm? Oare sinceritatea de a fi noi înşine cu o persoană pe care o apreciem, nu cântăreşte mai mult decât dezamagirea dată de momentul în care măştile cad?

24 aug. 2010

More than you know...

23 aug. 2010

Timpul pentru o schimbare...

Linia a fost trasă. Rezultatul: bilanţ negativ. Un zâmbet rătăcit, dar care încearcă să revină. Ceva din interior ne îndeamnă să repărăm lucrurile, să facem în aşa fel încât să fim multumiţi de noi, încât rezultatele viitoare să ne aducă mai multe satisfacţii. Uşor, uşor începem să ne schimbăm şi să realizăm ceea ce ne dorim. Rămâne un gând fugar însoţit de acel zâmbet care a revenit cu putere: puteam să trag linia mai demult, dar nu mai contează, mă bucur că am început să mă schimb. Astfel de schimbări cred că sunt posibile. Sunt schimbări sincere, schimbări apreciate de cei apropiaţi, schimbări care ne formează ca şi personalitate. Nu mai revenim la vechile trăsături, păstrăm linia şi încercăm să o îmbunataţim.

Cum rămâne cu schimbările survenite datorită presiunilor celor din jur? Fie că ni se reproşează, fie că pierdem pe cineva apropiat, fie ca ni se explică că poate ar fi cazul să avem o altă atitudine? Nu contează motivele sau defectele pentru care ni se cere această schimbare, să spunem că sunt doar lucruri care dau naştere la multe alte conflicte. Aceste schimbări sunt posibile, sunt de durată…sau sunt doar aparente? Schimbări ca nişte roluri pe care le jucăm doar pentru un sezon, iar cand suntem siguri că furtuna a trecut, revenim la noi…cei dintotdeauna. Căutăm ca schimbarea să ne fie afirmată, dar nu este o schimbare pe care o facem pentru noi.

Voi credeţi în schimbări? O persoană se poate schimba cu adevărat doar din proprie voinţă sau…?

21 aug. 2010

Povestea lui niciodata...

Să nu te gândeşti nicio clipă că esti imună; aproape niciodată nu se întâmplă asta.

Niciodată nu e prea târziu pentru fapte nesăbuite; suntem neştiutori indiferent de vârstă.

Nu învăţam niciodată din experienţă; în acele momente de euforie uităm, experienţa devine o parte straină de noi.

Oricât de minunate ar fi lucrurile, oricât ne-am pregătit de bine, mereu va exista încă ceva care să ne surprindă, să ne zăpăcească şi să ne dea întreaga existenţă peste cap. Alteori niciodată devine acum şi este de-ajuns o clipă de spontaneitate pentru a descoperi acel moment de imprevizibil. Apoi vei vrea să crezi că aceste momente pot fi lăsate pentru niciodată şi că te poţi pierde într-o liniste pe care nu vei ştii să o defineşti. Din păcate, niciodată este mereu prezent ca un viitor din care ne place să facem parte, oricât de mult am nega. Afirmăm că niciodată nu o să mai alegem o cale complicată, dar cu toate acestea întotdeauna ne îndreptăm către ea, plini de nerăbdare.

Într-un moment de mustrare, conştiinţa mea mă ruga să nu mai îmbrăţişez ideea de niciodată. Mi-a spus că mi-a apreciat efortul, dar cu cât am vrut mai mult să mă agăţ de această ideea, lucrurile au ieşit tocmai invers şi niciodată a devenit prezent. În final, m-a rugat să nu mai uit povestea lui niciodată şi de fiecare dată să fac exact ceea ce simt, fără să mai raportez la timp, la momente, la niciodată...

20 aug. 2010

Cannonball

MAC, MAC

Împreună cu 3 prieteni vorbeam despre furnizorii de servicii de internet şi despre cât de multumiţi suntem de calitatea internetului. Discuţia a ajuns la Ip-uri şi la MAC (Media Access Control address). Eu şi Rux ne uitam mirate una la alta, întrebându-ne din priviri ce o fi si acest MAC. Discuţia continuă, eu îi spun: acum 2 seri când am fost prin Herăstrau erau niste raţe şi aveau un MAC destul de plictisit, cred că de la caldură. Pe prieteni îi bufneşte rasul, se opresc şi încep sa ne spună că MAC este adresa fixă a plăcii de reţea şi încă vreo 2-3 amănunte despre misteriosul MAC. Foarte pasionaţi de aceasta adresă fixa, au început să se întrebe dacă poate fi schimbată şi daca ai voie sa faci asta. Noi ne priveam la fel de întrebătoare, moment în care Rux completează: “Cred că acestea sunt gâşte mutant pentru că raţele noastre nu pot face asta”.

MAC,MAC, uite asa pentru unii era tehnologie,iar pentru alţii doar nişte raţe simpatice. Şi dacă tot a venit vorba de raţe, mi-am amintit de verile în care mergeam la bunici, la Buzău. Acestia aveau raţe şi împreună cu fratele meu, obişnuiam să le dăm de mâncare şi mai tot timpul aveam grijă să le punem apă. Bunicul nostru glumea: “nu mai puneţi atâta apă la rate, că se îneacă”. Oare ce ar spune despre adresa fixă?