31 aug. 2010

Auzite, zise sau paţite (3)

1. Aveţi datele de contact în subsol...

2. Tactică de agaţat:
El: Nu te supăra, ai un ceas?
Ea: Nuuu...
El: Vrei să-ţi cumpar unul?

Ca bonus, un filmuleţ pe care l-am primit pe mail şi la care am râs cu poftă. Mă întreb dacă domnişoara o să mai vrea curând clătite?

I like...

Am început dimineaţa cu o surpriză foarte frumoasă din partea lui Nice, care mi-a dăruit 3 premii foarte drăguţe:




Înainte de a le oferi altor persoane dragi mie, trebuie să enumăr 10 lucruri care îmi plac:

1. Îmi place să zâmbesc;
2. Îmi place să mă plimb;
3. Îmi place sinceritatea;
4. Îmi place toamna;
5. Îmi place ciocolata;
6. Îmi place să citesc;
7. Îmi plac lucrurile frumoase;
8. Îmi place să-mi fac prieteni noi;
9. Îmi plac pauzele petrecute alături de colegi la serviciu;
10. Îmi place de mine.

Premiile merg mai departe la toţi cei din blogroll şi la toţi cei care vin în vizită si au un blog.

30 aug. 2010

Mockingbird

29 aug. 2010

Zâmbet

Azi am chef să mă joc cu nişte cuvinte…Le-aş gâdila, dar nu ştiu dacă vor zâmbi. În schimb, dacă imi vor întoarce favoarea, mă vor face să zâmbesc, un gând va ajunge la un moment plăcut şi de aici la un alt zâmbet.

Aş putea să stau să te privesc neîntrerupt şi ai ştii că lumina din priviri este tot un zâmbet. Cu certitudine, aş putea să nu mă plictisesc zâmbind…iar într-un târziu aş zâmbi iar, pentru că am putut să-ti dăruiesc atâtea zâmbete.


Tu cât de mult zâmbeşti? Şi mai ales ce te face să zâmbeşti cel mai adesea?

27 aug. 2010

Riders on the storm



Visez la o furtună...Imi este dor să plouă, îmi este dor de o după-amiază în care vremea să fie mohorată şi să stau în casă, afirmând că este momentul perfect pentru o carte sau un film bun. Abia aştept să treacă şi aceste 2-3 zile de caniculă si, în sfârşit, să vină toamna cu zâmbetele ei colorate.

Pană când furtuna va veni în vizită, pot doar să mă bucur că este vineri şi să vă urez un weekend plăcut. :)

26 aug. 2010

Dance me to the end of love



Dansam pe franghie şi era înnebunitor de plăcut. Ne asumam riscuri, zâmbeam din tot sufletul, căutasem dragostea şi o găsisem. Nu există nicio îndoială, fiecare zi petrecută împreună putea sa fie doar mai frumoasă. Euforia ţinea loc de orice răspuns pentru întrebările care nu mai aveau timp să apară. Dansul continua, franghie părea să susţină bagajul de amintiri plăcute pe care îl acumulam in timp.

Astăzi mă întrebam ce facem după ce am găsit dragostea? Dăcă suntem puţin realişti ştim că nu poate dăinui. In timp franghia tinde să facă noduleţe precum monotonia, dispariţia entuziasmului, a euforiei. Atunci începem să ne repetăm că vrem să fie iar ca la început, când nimic nu intervenea în dans. Ne agăţăm de această idee, dar nu ne analizăm sentimentele din acel moment. Personal, cred ca acel sentiment este unic, nu poate fi regăsit pe parcursul relatiei. Dar cred că dacă ne-am analiza măcar din când în când sentimentele şi am fi în primul rând sinceri cu noi, relatia ar avea mai multe şanse să revină la dans. Orice ar fi, trebuie spus, discutat şi în funcţie de receptivitatea celuilalt putem ajunge să ne reîndrăgostim de acea persoană şi acesta ar fi prilejul pentru multe alte momente frumoase.

Vi s-a întâmplat pănă acum să vă reîndrăgostiţi de aceeaşi persoană?

25 aug. 2010

Duplicitate

De fiecare dată jocul de şah se juca în mintea ta şi nu pe masa din faţa ta. Pe măsură ce jocul se complica deveneai din ce în ce mai enigmatic. Îmi plăcea atât de mult să-ţi anticipez mişcările. Nu păreai surprins, îmi lăsai senzaţia că vrei sa te cunosc. De fiecare dată când atingeam un punct sensibil, zâmbeai şi încercai să muti jocul către punctele tale favorabile. Dar, ştiai că nu aş fi vrut să las nimic necunoscut şi că o să încerc să revin.

Nu-mi propuneam să descopar ceva anume, credeam doar că şi acele puncte sunt responsabile pentru efectul pe care îl aveai asupra mea. Târziu, am descoperit puncte duplicitare, puncte ce ar fi atras pe oricine prin frumuseţea lor exterioară. Din păcate, interiorul era gol, putred şi reusea să-ţi ştirbească din imaginea aproape perfectă pe care reuşisei să o creezi în timp. Acum era rândul tău să muti şi singura mutare care ţi s-a părut corectă a fost furia…Furie pentru că fusesei descoperit, cunoscut, răscolit. Indiferent de întelegerea care ţi s-a arătat în acel moment, ai fi vrut să afirmi că duplicitatea este cea mai bună opţiune pentru tine. Nu ai afirmat, ai preferat să rămâi un suflet gol, peticit cu calităţi de împrumut şi imitaţii care nu ţi se potriveau. Poate că ai fi fost mult mai frumos dacă ai fi păstrat unicitatea şi sinceritatea.

Poate că în fiecare există un colt intim, în care păstram secrete şi caracteristici de care nu suntem atât de mândri. Totusi..când lăsăm acest colţ să ne acapareze şi începem să ne ascundem? De ce nu putem renunţa la duplicitate? De ce nu avem încredere că cei din jur pot să ne placă pentru ceea ce suntem cu adevărat şi nu pentru imaginea pe care încercăm să o insinuăm? Oare sinceritatea de a fi noi înşine cu o persoană pe care o apreciem, nu cântăreşte mai mult decât dezamagirea dată de momentul în care măştile cad?

24 aug. 2010

More than you know...

23 aug. 2010

Timpul pentru o schimbare...

Linia a fost trasă. Rezultatul: bilanţ negativ. Un zâmbet rătăcit, dar care încearcă să revină. Ceva din interior ne îndeamnă să repărăm lucrurile, să facem în aşa fel încât să fim multumiţi de noi, încât rezultatele viitoare să ne aducă mai multe satisfacţii. Uşor, uşor începem să ne schimbăm şi să realizăm ceea ce ne dorim. Rămâne un gând fugar însoţit de acel zâmbet care a revenit cu putere: puteam să trag linia mai demult, dar nu mai contează, mă bucur că am început să mă schimb. Astfel de schimbări cred că sunt posibile. Sunt schimbări sincere, schimbări apreciate de cei apropiaţi, schimbări care ne formează ca şi personalitate. Nu mai revenim la vechile trăsături, păstrăm linia şi încercăm să o îmbunataţim.

Cum rămâne cu schimbările survenite datorită presiunilor celor din jur? Fie că ni se reproşează, fie că pierdem pe cineva apropiat, fie ca ni se explică că poate ar fi cazul să avem o altă atitudine? Nu contează motivele sau defectele pentru care ni se cere această schimbare, să spunem că sunt doar lucruri care dau naştere la multe alte conflicte. Aceste schimbări sunt posibile, sunt de durată…sau sunt doar aparente? Schimbări ca nişte roluri pe care le jucăm doar pentru un sezon, iar cand suntem siguri că furtuna a trecut, revenim la noi…cei dintotdeauna. Căutăm ca schimbarea să ne fie afirmată, dar nu este o schimbare pe care o facem pentru noi.

Voi credeţi în schimbări? O persoană se poate schimba cu adevărat doar din proprie voinţă sau…?

21 aug. 2010

Povestea lui niciodata...

Să nu te gândeşti nicio clipă că esti imună; aproape niciodată nu se întâmplă asta.

Niciodată nu e prea târziu pentru fapte nesăbuite; suntem neştiutori indiferent de vârstă.

Nu învăţam niciodată din experienţă; în acele momente de euforie uităm, experienţa devine o parte straină de noi.

Oricât de minunate ar fi lucrurile, oricât ne-am pregătit de bine, mereu va exista încă ceva care să ne surprindă, să ne zăpăcească şi să ne dea întreaga existenţă peste cap. Alteori niciodată devine acum şi este de-ajuns o clipă de spontaneitate pentru a descoperi acel moment de imprevizibil. Apoi vei vrea să crezi că aceste momente pot fi lăsate pentru niciodată şi că te poţi pierde într-o liniste pe care nu vei ştii să o defineşti. Din păcate, niciodată este mereu prezent ca un viitor din care ne place să facem parte, oricât de mult am nega. Afirmăm că niciodată nu o să mai alegem o cale complicată, dar cu toate acestea întotdeauna ne îndreptăm către ea, plini de nerăbdare.

Într-un moment de mustrare, conştiinţa mea mă ruga să nu mai îmbrăţişez ideea de niciodată. Mi-a spus că mi-a apreciat efortul, dar cu cât am vrut mai mult să mă agăţ de această ideea, lucrurile au ieşit tocmai invers şi niciodată a devenit prezent. În final, m-a rugat să nu mai uit povestea lui niciodată şi de fiecare dată să fac exact ceea ce simt, fără să mai raportez la timp, la momente, la niciodată...

20 aug. 2010

Cannonball

MAC, MAC

Împreună cu 3 prieteni vorbeam despre furnizorii de servicii de internet şi despre cât de multumiţi suntem de calitatea internetului. Discuţia a ajuns la Ip-uri şi la MAC (Media Access Control address). Eu şi Rux ne uitam mirate una la alta, întrebându-ne din priviri ce o fi si acest MAC. Discuţia continuă, eu îi spun: acum 2 seri când am fost prin Herăstrau erau niste raţe şi aveau un MAC destul de plictisit, cred că de la caldură. Pe prieteni îi bufneşte rasul, se opresc şi încep sa ne spună că MAC este adresa fixă a plăcii de reţea şi încă vreo 2-3 amănunte despre misteriosul MAC. Foarte pasionaţi de aceasta adresă fixa, au început să se întrebe dacă poate fi schimbată şi daca ai voie sa faci asta. Noi ne priveam la fel de întrebătoare, moment în care Rux completează: “Cred că acestea sunt gâşte mutant pentru că raţele noastre nu pot face asta”.

MAC,MAC, uite asa pentru unii era tehnologie,iar pentru alţii doar nişte raţe simpatice. Şi dacă tot a venit vorba de raţe, mi-am amintit de verile în care mergeam la bunici, la Buzău. Acestia aveau raţe şi împreună cu fratele meu, obişnuiam să le dăm de mâncare şi mai tot timpul aveam grijă să le punem apă. Bunicul nostru glumea: “nu mai puneţi atâta apă la rate, că se îneacă”. Oare ce ar spune despre adresa fixă?

19 aug. 2010

Tăcere...

Intenţii diverse regăsite într-o tăcere aparent egală cu o alta tăcere. Este tăcerea fiecăruia, plină de gânduri, de corectări, retrăiri. Demult, aş fi spus că este o tăcere în care îmi place să mă pierd, pentru că de fiecare dată mă făcea să revin mai puternic…Dar reveneam tot în tăcere, nu aveam nevoie de cuvinte, ci doar de trăire. Atunci, mă gândeam că a convorbi tăcând înseamnă să cuprind mai mult decât poate limbajul să spună. Acum, punctul de sosire pare să fi ramas limbajul, ca şi când doar el mă poate ajuta să mă fac înţeleasă. Şi totuşi…mi-e dor de un moment de tăcere, mi-e dor de priviri ce ştiu sa se înţeleagă şi de cuvinte liniştite. Sentimentul de a-mi dori să-ţi împărtăşesc orice întâmplare s-a pierdut, a rămas doar siguranţa tăcerii fiecăruia….Cum ar fi dacă cel mai bine ne-am înţelege doar în tăcere?

18 aug. 2010

Happy place

Concediu invizibil

Dacă ar depinde de mine, după concediu trebuie să urmeze încă doua zile libere în care să mă împac cu gândul că iar trebuie să mă trezesc devreme, să ajung la birou…şi mai grav, să recuperez ceea ce aş fi făcut în săptămana iberă. Există şi o parte frumoasă, am avut de recuperat şi povestile şi pauzele de cafea la care am lipsit. Apoi, după ce am recuperat, ar mai fi necesare încă 2 zile libere, în care să-mi fac planuri pentru noul an, aşa cum îmi propuneam în fiecare an, atunci când reîncepea şcoala. Abia atunci entuziasmul poate reveni şi aş lăsa starea aceasta în urmă. Ce drăguţ ar fi un concediu pus pe şotii, aşa cu un zâmbet larg , care să lase starea de “mai vreau” în urmă. Acestea fiind spuse, săptămana aceasta mi-am luat un concediu invizibil şi încă sunt departe…cu gândul.

Voi cum aţi reintrat în ritm după concediu? Ce părere aveţi, există nostalgie de după concediu, când trebuie să revenim la lucrurile obişnuite?

17 aug. 2010

Labirintul alegerilor

Dorinţe, amintiri, spaime şi bucurii compun labirintul în care adeseori mă pierd, mă regăsesc şi mă pierd din nou. În acele ore totul devine posibil, atât binele cât şi răul. Dar, un final aleg ca zâmbetul să învingă orice. E o alegere sigură, pe care o fac de fiecare dată. Când labirintul se complică şi am tentaţia să aleg acelaşi drum, îmi spun că deja am fost acolo, ştiu că nu este drumul potrivit şi că este timpul pentru o noua alegere. Poate va duce la acelaşi lucru, sau poate voi descoperi ceva cu totul special. Nu ştiu dacă este alegerea bună, dar îmi place să cred că şi cea mai banală alegere îşi are rostul ei. Iar, mai mult de atât, când ajung într-un nou punct al labirintului, trebuie să mă adaptez, nu să privesc în urmă sau să-mi doresc să revin, pentru că poate ar fi fost altfel...

Ce părere aveţi despre alegerile pe care le facem zi de zi? Există coincidenţe, alegeri bine gândite sau mai mult alegeri spontane, inedite? Credeţi ca indiferent de alegeri şi de drumul pe care îl urmăm în labirint, rezultatul poate fi acelaşi? Ieşirea din labirint este unică sau pot exista mai multe ieşiri?

16 aug. 2010

God and Satan

15 aug. 2010

Stop

Aproape întotdeauna, adevărul este la îndemână. De cele mai multe ori, devine un personaj din viaţa noastră. Încearcă să se afirme, învaţă să dea dovadă de răbdare, pentru ca într-o zi să fim capabili să-l luăm in seamă, să-l apreciem şi să-l lăsăm să ne influenţeze. Până atunci, noi alegem ce vrem să credem, iar uneori e mai confortabil să negăm adevărul, chiar dacă îl intuim şi suntem conştienţi de prezenţa lui.

Cum ar fi dacă am spune stop mai des, dacă am lua o pauză pentru a fi raţionali şi a vedea acest adevăr, la timp…? De fapt, la timpul în care începe să ne fie dor de noi, noi care ştiam să zâmbim şi care altădată ne simţeam mai împăcaţi cu noi insine? Cum ar fi dacă, această melancolie ar fi risipită de un simplu stop, un simplu moment de răgaz? Un stop care se intersectează cu adevărul, şi brusc redevenim noi …

De ce, dacă de multe ori adevărul este chiar faţa noastră, alegem să-l ocolim?

13 aug. 2010

Bilet de eliberare

Jocul a scăpat de sub control.Gesturi extreme, care nu te caracterizează. Dorinţa de a continua se contrazice cu dorinţa de a găsi soluţia ce îţi poate oferi un deznodământ favorabil..Au mai rămas doar câteva reguli ce nu ti se par corecte, dar poate că ele reprezintă adevărătul bilet de eliberare. Râvneşti la acea libertate, visezi la acea zi în care vei simţi doar linişte, iar tot tumultul de acum va fi doar o amintire trecătoare, asupra căreia nu trebuie să mai revii. Ce vei face? Eşti la un pas de bilet, dar încă nu ştii dacă ai puterea necesară. Poţi încălca câteva reguli personale pentru a atinge acea libertate? Curând poate vei uita că le-ai încălcat şi vei considera că un astfel de sfârsit este cheia pentru ceva mult mai frumos...

6 aug. 2010

Love Came Here

E simplu...

Fiecare relaţie, se câştigă sau se pierde în fiecare zi. Încrederea, sinceritatea, dorinţa, vin pe parcurs şi în momentul în care şi-au gasit locul, ne ajută să întărim relaţia respectivă şi să-i descoperim momentele frumoase. Astfel, e simplu…să avem încredere în noi si în cei dragi.

Zâmbetele pornesc din interior, din reacţiile care ne copleşesc, din atenţia pe care o acordăm fiecărui lucru, oricât de banal sau de transparent pare iniţial. De noi depinde cât vrem să păstram aceste zâmbete şi cui vrem să le dăruim. E simplu să zâmbim, un zâmbet poate să conducă doar la un alt zâmbet.

E simplu ca în fiecare zi sa am o atitudine pozitivă şi să încerc să fac tot ceea ce-mi doresc. Pentru voi ce este simplu?

5 aug. 2010

Dreams

Vacanţă...

Care este luna voastră preferată din an? Vă întreb asta pentru că mie august mi se pare cea mai lungă lună, luna în care suntem obosiţi, lipsiţi de chef, toropiţi de căldură. Gândul zboară la vacanţa care se apropie cu paşi repezi, iar astăzi îmi este atât de somn, încât parcă nu mai nimeresc tastele, iar pe ecran văd doar un hamac care mă cheamă la o după-amiază de somn. Zâmbetul se vrea şi el plimbat şi răsfaţat, iar o altă parte din mine se gândeşte că trebuie să apăs pe butonul de teleportat, să fiu deja in vacanţă şi să uit de luna august. Încă două zile şi deja mă vad în acel hamac, ascultând melodia potrivită pentru vacanţă.

4 aug. 2010

Dorinţe atemporale

Dorinţele nu pot fi nici provocate, nici înăbuşite după cum am vrea. Ele pornesc din adâncurile cele mai ascunse ale fiinţei noastre, fie că sunt bune sau rele. Se nasc fără să ne dăm seama, doar ne trezim cu ele şi atunci le acceptăm, gândindu-ne că ne reprezintă, că îmbracă atât de bine forma sentimentelor noastre.. Uneori se ascund, alteori se îndeplinesc. Poate că o dorinţă adevărată, nu dispare niciodată, doar ne lasă senzaţia că am trecut peste acel lucru pe care ni-l doream atât de mult. Doar că în timpul care trece fără ca acea dorinţă să se mai facă simţită, noi ne schimbăm, învaţăm lucruri noi, ne fixăm alte ţeluri. Oare când dorinţa reapare ne întrebăm dacă ni se mai potriveşte? Sau încă ne place să ne agăţam de acea senzaţie din trecut şi nu reusim să ne dăm seama că dacă acum acel lucru s-ar putea împlini, nu am mai avea nicio satisfactie? Hmmm… dorinţele pot fi atemporale, pot să reziste schimbărilor prin care trecem, pot sa ni se potrivească în orice moment?

2 aug. 2010

Passing afternoon

Îmi este dor…

Dacă tot trebuie să vorbesc despre lucrurile de care îmi este dor, aş începe cu faptul că îmi era dor de o leapşă şi iată că a venit din partea lui Summer.

Pasiunile mele sunt vechi şi par să nu ma plictisesc de ele nici după mult, mult timp. Destul de rar mă încearcă sentimentul de dor, iar atunci nu am ezitări şi încerc să fac întotdeauna ceea ce îmi place. Aş putea să spun că îmi este dor de:

1. O zi de facultate, în care aveam cursuri toata ziua, dar mai mereu pe la jumatatea zilei găseam ceva mai interesant de făcut cu câţiva colegi şi ziua devenea mai frumoasă. Ne întorcem la seminarii mult mai zâmbareţi , dispuşi să rezistăm până la sfarşitul zilei.
2. De o plimbare prin frunze, într-o după-amiază însorită de toamnă;
3. De o conversaţie care să mă încânte şi la care să mă gândesc cu zâmbetul pe buze;
4. De o excursie la munte şi de un foc de tabără, alături de prieteni dragi.

Vouă de ce vă este dor?

Leapşa merge mai departe la oricine doreşte să o preia.

1 aug. 2010

Spune-mi...

Îmi propun atât de multe lucruri…În acele momente simt că hotărârea este prietenă bună cu mine, simt că voi face exact ceea ce mi-am propus. Apoi apari tu, tu care nu te superi niciodată pe impulsivitatea sau pe deciziile mele radicale. Mă provoci şi îţi place să-mi demonstrezi exact contrariul, iar eu uit de tot ceea ce îmi propusesem. Apoi, 2-3 zile port acel zâmbet plin de plăcere, dar care nu se simte vinovat, în care nu se simte niciun regret pentru că iar am uitat. Spune-mi, cine esti, cum de încă mai ai răbdare? Spune-mi, oamenii se schimbă cu adevărat sau este doar o iluzie? Spune-mi, de unde dependenţa mea de frumos, dacă aceasta contravine tuturor deciziilor pe care le iau când sunt departe de tine, când îmi place să cred că nu mai ai nicio influenţă asupra mea?