Roluri..

Uneori, acceptăm roluri în care nu ne-am fi vazut, roluri despre care afirmăm că nu ne caracterizează. Dar, cântărim factorii interiori și învătăm să ne adaptăm situatiei. Poate că uneori ne simtim chiar mai provocati decât într-un alt rol care ar fi coincis cu ceea ce ne-am dorit.

Treptat se dovedesc roluri în care imaginatia este antrenată de dor, iar impulsurile nu mai pot fi controlate, ci doar exteriorizate. Zâmbetele oferă mai mult farmec fiecărei scenete, întrebările despre ce va urma se contopesc cu dorinta de a avea o interpretare sinceră, al cărui efect să persiste..

Dar ce facem, când aparent rolul se sfârșește? Zâmbim, gândindu-ne că a fost o experientă frumoasa sau încercăm să cream o continuare, care poate va presupune un alt rol pentru care initial nu ne potrivim...Păstrăm gustul acelui moment de glorie sau ne încredem în intuitie, care ne îndeamnă să reluăm pentru că este posibil ca acea continuare să fie și mai frumoasă?

Pană la urmă, cum ieșim din scenă?

Joc al anticiparii

E usor să ne gândim la situatii viitoare în care vom detine controlul. Zâmbim şi ne spunem că e doar un joc pe care îl vom incheia atunci când credem că am experimentat totul. Doar că totul întârzie să apară, pentru ca noi am pierdut controlul şi ne implicăm din ce în ce mai mult. Cu toate acestea, înca ne credem stăpâni pe situatie, desi rolurile s-au inversat demult. Treptat jocul devine dublu pentru ca încă ne axăm pe un scop care a fost demult atins, iar noi uitam să ne îndreptăm spre mutarea care ar sfârşi jocul. Mai mult, adăugam noi reguli, care să-l facă mai palpitant. Oare mai realizăm că am devenit prizonieri în propriul joc, care dintr-un joc al anticipării s-a transformat într-un joc al plăcerii?

Masca

Un prieten bun mi-a spus: “Viata e o scena, invata sa fii un actor bun…”. M-am gandit de multe ori la aceste cuvinte. Oare chiar suntem capabili sa jucam un rol? Poate ca de multe ori este doar senzatia ca ne adaptam intr-o anumita situatie, dar ce ne face sa fim actori desavarsiti? Cat de mult reusim sa ne complacem in acea situatie daca sentimentul de victorie, este doar inselator? Cat de bine ne jucam rolul, daca uitam principiile pe care alta data le sustineam cu tarie? Care este pretul pentru masca ce o purtam zi de zi? Oare nu devenim actori si fata de propria persoana?

Roluri multiple…Rolul de a ne preface fericiti, de a purta un zambet fals care ascunde mult din felul nostru de a fi. De ce sa uitam sa zambim, sa fim sinceri, sa fim noi zi de zi? De ce sa nu acceptam ca nu e nevoie sa jucam un rol pentru a obtine ceea ce dorim? De ce sa dezamagim atunci cand rolul nu se mai potriveste?