Timpul pentru o schimbare...

Linia a fost trasă. Rezultatul: bilanţ negativ. Un zâmbet rătăcit, dar care încearcă să revină. Ceva din interior ne îndeamnă să repărăm lucrurile, să facem în aşa fel încât să fim multumiţi de noi, încât rezultatele viitoare să ne aducă mai multe satisfacţii. Uşor, uşor începem să ne schimbăm şi să realizăm ceea ce ne dorim. Rămâne un gând fugar însoţit de acel zâmbet care a revenit cu putere: puteam să trag linia mai demult, dar nu mai contează, mă bucur că am început să mă schimb. Astfel de schimbări cred că sunt posibile. Sunt schimbări sincere, schimbări apreciate de cei apropiaţi, schimbări care ne formează ca şi personalitate. Nu mai revenim la vechile trăsături, păstrăm linia şi încercăm să o îmbunataţim.

Cum rămâne cu schimbările survenite datorită presiunilor celor din jur? Fie că ni se reproşează, fie că pierdem pe cineva apropiat, fie ca ni se explică că poate ar fi cazul să avem o altă atitudine? Nu contează motivele sau defectele pentru care ni se cere această schimbare, să spunem că sunt doar lucruri care dau naştere la multe alte conflicte. Aceste schimbări sunt posibile, sunt de durată…sau sunt doar aparente? Schimbări ca nişte roluri pe care le jucăm doar pentru un sezon, iar cand suntem siguri că furtuna a trecut, revenim la noi…cei dintotdeauna. Căutăm ca schimbarea să ne fie afirmată, dar nu este o schimbare pe care o facem pentru noi.

Voi credeţi în schimbări? O persoană se poate schimba cu adevărat doar din proprie voinţă sau…?

Masca

Un prieten bun mi-a spus: “Viata e o scena, invata sa fii un actor bun…”. M-am gandit de multe ori la aceste cuvinte. Oare chiar suntem capabili sa jucam un rol? Poate ca de multe ori este doar senzatia ca ne adaptam intr-o anumita situatie, dar ce ne face sa fim actori desavarsiti? Cat de mult reusim sa ne complacem in acea situatie daca sentimentul de victorie, este doar inselator? Cat de bine ne jucam rolul, daca uitam principiile pe care alta data le sustineam cu tarie? Care este pretul pentru masca ce o purtam zi de zi? Oare nu devenim actori si fata de propria persoana?

Roluri multiple…Rolul de a ne preface fericiti, de a purta un zambet fals care ascunde mult din felul nostru de a fi. De ce sa uitam sa zambim, sa fim sinceri, sa fim noi zi de zi? De ce sa nu acceptam ca nu e nevoie sa jucam un rol pentru a obtine ceea ce dorim? De ce sa dezamagim atunci cand rolul nu se mai potriveste?