Evadare...

Captivitate…Un tumult de lucruri ce par fără sfârşit…Lucruri care nu aduc prejudicii, dar care plictisesc şi stopează o parte din energia destinată altor lucruri. Hmmm, cine ştie…poate că lucrurile nu se termină niciodată cu adevarat, poate că este doar o senzaţie pe care ne place să o inducem..Poate că ele pot fi reluate în orice moment cu aceeaşi perseverenţă şi sârguinţă…

Rămâne doar dorinţa avidă de evadare…O evadare dulce, în care putem deveni spectatorii vietii cotidiene, fără să fie nevoie să ne mai simtim prinşi. Momente de relaxare, zâmbete, ghiduşii şi energia poate să revină…

Azi mi-e dor de evadare şi de o zi nedefinită, plină de imprevizibil. Voua cum vă place să evadaţi din cotidian?

Captivitate

Ce ne determină să depindem de un moment? Un moment în jurul căruia gravitează toate acţiunile noastre. Indiferent de ceea ce facem, de ocupaţiile adiacente, gândul nostru este doar la acel moment, ca şi când ne tot repetăm: “abia aştept să vină ziua aceea”. De când acest moment viitor este bifat pe agendă, parcă nu ne mai putem bucura de alte lucruri, oricât de interesante ar fi.

Ce mi se pare mai trist este că atunci când este timpul pentru acel moment care a fost aşteptat cu ardoare, nimic nu se întamplă. Dezamăgire care nu poate fi mascată, sfaturi de genul: “important este să mergi mai departe, sa te concentrezi pe alte lucruri”. Da, foarte corect, dar oare nu puteam face ceva pentru a nu se ajunge la această stare? Chiar dacă s-ar fi putut întâmpla aşa cum speram, de ce să fim captivi într-un moment viitor? Sunt de acord să avem răbdare pentru ca unele lucruri să se întample, dar de ce să facem un scop din asta?