Uneori limta dintre fericire şi nefericire este dată de un simplu zâmbet, de receptivitatea cuiva drag, de lucruri care de cele mai multe ori nu trebuie încadrate. Avem impresia că lucrurile trebuie să înceapă exploziv de frumos, dar cine spune că dacă păşim încet lucrurile nu pot ieşi mult mai interesant? Poate că avem nevoie de timp pentru a înţelege, pentru a ne adapta, pentru a cunoaşte, pentru a ne da seama de ceea ce dorim. Poate că drumul invers, de la nefericire la fericire este mai frumos şi senzaţia se păstrează mai mult decât atunci când entuziasmul nostru dispare după scurt timp. Poate că uneori avem nevoie să facem totul fără aşteptări, fără reguli, fără definiţii. Poate că ceea ce mă face astăzi fericită, mâine nu va mai avea efect şi invers.
Pâna la urmă ce este fericirea şi ce este nefericirea? De ce aproape întotdeauna raportăm totul la ele?
