Riders on the storm

Visez la o furtună...Imi este dor să plouă, îmi este dor de o după-amiază în care vremea să fie mohorată şi să stau în casă, afirmând că este momentul perfect pentru o carte sau un film bun. Abia aştept să treacă şi aceste 2-3 zile de caniculă si, în sfârşit, să vină toamna cu zâmbetele ei colorate.

Pană când furtuna va veni în vizită, pot doar să mă bucur că este vineri şi să vă urez un weekend plăcut. :)

Cod galben pentru zâmbete

Seara trecută am avut parte de o vizită ciudată…2 fulgere, Fulgerel şi Fulgerica, foarte simpatice, dar obosite şi mâhnite, pentru că de la o vreme au treabă în fiecare zi şi toată lumea s-a săturat de ploaie. Pentru că simţeau nevoia de o vacanţă, m-au rugat să vă transmit că weekendul acesta se va întâmpla ceva frumos: va fi o altfel de ploaie, o ploaie magică de care lumea nu va mai fi deranjată şi care va aduce zâmbete. Astfel, din aceasta dimineaţă se anunţă cod galben pentru zâmbete. Ploaia nu va mai supăra pe nimeni, Fulgerel si Fulgerica sunt în vacanţă şi noi putem să avem un weekend frumos, plin de zâmbete, indiferent de vreme. Un weekend frumos tuturor!

Ora de poezie...

O zi de vară ce pare mai degrabă o zi de toamnă timpurie. O stare de visare, un zâmbet si gândul la una dintre poeziile mele preferate:

Către Galateea
Nichita Stănescu

Îţi ştiu toate timpurile, toate mişcările, toate parfumurile
şi umbra ta, şi tăcerile tale, şi sânul tău
ce cutremur au şi ce culoare anume,
şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale,
şi bluza ta, şi inelul tău, şi secunda
şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun în pietre
şi mă rog de tine,
naşte-mă.

Ştiu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai există aproape -
după-amiază, după-orizontul, dincolo-de-marea...
şi tot ce e dincolo de ele,
şi atât de departe, încât nu mai are nici nume.
De aceea-mi îndoi genunchiul şi-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngână.
Şi mă rog de tine,
naşte-mă.

Ştiu tot ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine.
Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,
sfârşitul cuvântului a cărui prima silabă tocmai o spui
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile - mişcătoare umbre ale sângelui tău,
şi pietrele, pietrele - umbre de piatră ale genunchiului meu,
pe care mi-i plec în faţa ta şi mă rog de tine,
naşte-mă. Naşte-mă.

Azi adopt ora de poezie şi mi-ar plăcea să descopăr câteva dintre poeziile voastre preferate.

Prieteni pentru fiecare zi...

Ploaia de dimineaţă m-a facut să mă gândesc că ar fi un moment bun să stau şi să lucrez de acasă. Ştiu, aş fi lucrat ceva, apoi aş fi găsit alte lucruri de făcut, separate de serviciu. Doar că eram singură acasă si oricât de ispititor ar fi fost să rămân, m-am gândit la colegii mei, la pauzele noastre, la faptul că în 2 ani au devenit nişte prieteni foarte buni. Zâmbete, probleme mărunte, cuvinte de încurajare sau momente de plictiseală, de la un timp le împărţim pe toate. Singurul nostru coleg care mai glumeşte pe seama noastră, dar care ne este foarte drag. Cafele sau pauze de masă prelungite, dezbateri şi din ce în ce mai multe activităţi care se prelungesc în timpul liber.Uneori mă bucur foarte mult că îi cunosc, că în multe zile când ajung la serviciu am senzaţia că de fapt sunt în vizită la nişte prieteni şi urmează să fie o zi frumoasă alături de ei. Ei sunt prietenii pentru fiecare zi şi am învaţat multe lucruri frumoase alături de ei.

Pe voi ce vă înveseleşte într-o zi atât de mohorată? Cum vă întelegeţi cu colegii de serviciu?

Un drum de dorinţe

Ceasul de alarmă, graba de luni dimineaţă. Stropi de ploaie, persoane mai morocănoase ca de obicei. Vecinul cu care mă intersectez în staţie cam de 2-3 ori pe saptămână. Un zâmbet fugar, o privire care poate caută încă un zâmbet. Aglomeraţia de la metrou, persoane ce îi studiază îndelung pe noii veniţi. Uneori e un moment de răgaz şi drumul cu metroul, un moment în care pot să visez fără să fiu întreruptă, un moment în care mă gandesc la ce s-ar putea întampla astăzi. Poate ceva nou, sau poate ceva care să mă facă să simt că sunt acolo unde trebuie. Dorinţa de a încerca ceva nou, poate chiar şi un drum nou. Asa că am coborât cu o staţie mai devreme şi am evitat drumul pe care îl făceam în fiecare zi. Aparent banal, doar un alt drum. Totusi, a fost mai mult de atât, a fost un fel de a-mi spune că fiecare dorinţă îşi are însemnătatea ei şi nu trebuie să o las sa se piardă, pentru că fiecare poate duce la ceva nou, la ceva special, iar mai apoi la o altă dorinţă. Poate la un drum de dorinţe în care fiecare oprire este o dorinţă împlinită, iar fiecare pornire o nouă dorinţă.