Conştiinţă...

Hmmm…până la urmă ce este conştiinţa? Să fie oare rodul temperamentului, al caracterului sau doar un punct de vedere în faţa problemelor? Sau poate este rodul educaţiei, al tradiţiei sau al influenţei unei persoane?

Poate că astăzi conştiinţa spune cutare lucru. Peste o lună, va spune altceva. Poate că nu trebuie să generalizăm, poate ca trebuie doar să o considerăm un prieten bun ce se consultă cu intuiţia înainte de a ne transmite un gând, care mai târziu ajunge să nu ne mai dea pace. E ca şi cum uneori ar vrea să ne apostrofeze: “ţi-am spus eu”, noi vom zâmbi şi ne vom spune că dată viitoare vom avea mai multă încredere şi vom face mai des apel la conştiinţa. În fond, aceasta se dezvoltă şi învaţă în acelaşi timp cu noi.

Povestea lui niciodata...

Să nu te gândeşti nicio clipă că esti imună; aproape niciodată nu se întâmplă asta.

Niciodată nu e prea târziu pentru fapte nesăbuite; suntem neştiutori indiferent de vârstă.

Nu învăţam niciodată din experienţă; în acele momente de euforie uităm, experienţa devine o parte straină de noi.

Oricât de minunate ar fi lucrurile, oricât ne-am pregătit de bine, mereu va exista încă ceva care să ne surprindă, să ne zăpăcească şi să ne dea întreaga existenţă peste cap. Alteori niciodată devine acum şi este de-ajuns o clipă de spontaneitate pentru a descoperi acel moment de imprevizibil. Apoi vei vrea să crezi că aceste momente pot fi lăsate pentru niciodată şi că te poţi pierde într-o liniste pe care nu vei ştii să o defineşti. Din păcate, niciodată este mereu prezent ca un viitor din care ne place să facem parte, oricât de mult am nega. Afirmăm că niciodată nu o să mai alegem o cale complicată, dar cu toate acestea întotdeauna ne îndreptăm către ea, plini de nerăbdare.

Într-un moment de mustrare, conştiinţa mea mă ruga să nu mai îmbrăţişez ideea de niciodată. Mi-a spus că mi-a apreciat efortul, dar cu cât am vrut mai mult să mă agăţ de această ideea, lucrurile au ieşit tocmai invers şi niciodată a devenit prezent. În final, m-a rugat să nu mai uit povestea lui niciodată şi de fiecare dată să fac exact ceea ce simt, fără să mai raportez la timp, la momente, la niciodată...

Dragă conştiinţă (2)

Acum ceva timp mi-am trimis conştiinţa în vacanţă, iar când s-a intors ne-am înţeles mult mai bine. Zâmbetul îi revenise, se regăsise, îşi dorea tot felul de lucruri. Ei bine, cred că e timpul pentru o nouă vacanţă, pentru că de la o vreme e cu capul în nori. Aşa că, în această dimineaţă mi-a spus ca ne vedem duminică seară şi pâna când se intorce, să mă gandesc cum e cu drumul “de la…până la”, adică de la a-ţi propune să faci ceva, până la a face efectiv acel lucru?

Inclin să-i spun că “de la…până la...”este doar o cale pe care noi o alegem, un puzzle pe care noi îl construim. Un puzzle de cuvinte, un puzzle de fapte, de alegeri, sperante sau îndoieli. Este un puzzle mult prea variat, dar totusi uşor de construit. Reuşita lui depinde doar de ambiţia noastră şi de a nu uita ceea ce ne propunem.

Mulţumesc dragă conştiinţă şi îţi doresc un weekend plăcut!