Se afișează postările cu eticheta weekend. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta weekend. Afișați toate postările

17 oct. 2010

Cheek to cheek



A fost un weekend plin. Cât de curând o să revin cu povestiri despre aventura bungee jumping. Oricat de obosită sunt, cam asta a fost si starea mea azi...i'm in heaven.

15 oct. 2010

Bungee jumping

Dragi cititori si prieteni…

Mi-a făcut multă plăcere să scriu în aceste luni pe blog, să vă citesc şi să schimbăm păreri. Astăzi este o zi dificilă, nu mai am foarte mult timp la dispoziţie. În cateva ore trebuie să-mi termin testamentul şi apoi să mă decid dacă o să sar sau doar o să privesc.

Adrenalina, senzaţie de zbor, eliberare…sper că nu v-am speriat până acum, vorbesc doar despre bungee jumping. Recunosc că printre lucrurile pe care îmi doresc să le încerc se numără şi bungee jumping şi săritul cu paraşuta, în special cel de-al doilea atragându-mă mult mai mult. Dar până voi avea ocazia să sar cu paraşuta, weekendul acesta este timpul pentru bungee jumping.

Până acum sunt 90% hotărată să încerc, ştiind că exista o mică posibilitate ca acolo să îmi fie mai teamă şi să ezit. În orice caz, azi toţi prietenii îmi spun ce vor ca amintire de la mine,mă întreabă la cine o să rămână “copilul” meu, adică laptopul şi fac tot felul de glume hazlii.

Promit că dacă o voi face, o să sar cu zâmbetul pe buze. Pe voi vă atrage idea de a face bungee jumping?

Vă doresc un weekend frumos şi să ne citim cu bine luni dimineaţă.

30 sept. 2010

Trecut sau prezent?

Vreme superbă de toamnă, un loc drag mie, o provocare destul de mare...şi minivacantă pană luni. Hmmm..să vedem ce o sa iasă şi de această dată.

Singurul gand pe care îl iau cu mine este: dacă am avea posibilitatea ca pentru o oră să lăsăm trecutul să facă parte din prezent, ce ar fi indicat să facem? Să ne testăm pentru a vedea dacă chiar am depăşit acel moment din trecut, să evitam o astfel de întâlnire sau...? Hmmm..dacă mai apoi trecutul va bântui din ce în ce mai mult prezentul? Ce să fie: o oră la răscrucea dintre trecut şi prezent sau doar prezent?

10 iul. 2010

Cod galben pentru zâmbete

Seara trecută am avut parte de o vizită ciudată…2 fulgere, Fulgerel şi Fulgerica, foarte simpatice, dar obosite şi mâhnite, pentru că de la o vreme au treabă în fiecare zi şi toată lumea s-a săturat de ploaie. Pentru că simţeau nevoia de o vacanţă, m-au rugat să vă transmit că weekendul acesta se va întâmpla ceva frumos: va fi o altfel de ploaie, o ploaie magică de care lumea nu va mai fi deranjată şi care va aduce zâmbete. Astfel, din aceasta dimineaţă se anunţă cod galben pentru zâmbete. Ploaia nu va mai supăra pe nimeni, Fulgerel si Fulgerica sunt în vacanţă şi noi putem să avem un weekend frumos, plin de zâmbete, indiferent de vreme. Un weekend frumos tuturor!

12 iun. 2010

Muzica de weekend




29 mai 2010

Dragă conştiinţă (2)

Acum ceva timp mi-am trimis conştiinţa în vacanţă, iar când s-a intors ne-am înţeles mult mai bine. Zâmbetul îi revenise, se regăsise, îşi dorea tot felul de lucruri. Ei bine, cred că e timpul pentru o nouă vacanţă, pentru că de la o vreme e cu capul în nori. Aşa că, în această dimineaţă mi-a spus ca ne vedem duminică seară şi pâna când se intorce, să mă gandesc cum e cu drumul “de la…până la”, adică de la a-ţi propune să faci ceva, până la a face efectiv acel lucru?

Inclin să-i spun că “de la…până la...”este doar o cale pe care noi o alegem, un puzzle pe care noi îl construim. Un puzzle de cuvinte, un puzzle de fapte, de alegeri, sperante sau îndoieli. Este un puzzle mult prea variat, dar totusi uşor de construit. Reuşita lui depinde doar de ambiţia noastră şi de a nu uita ceea ce ne propunem.

Mulţumesc dragă conştiinţă şi îţi doresc un weekend plăcut!

22 mai 2010

Pasiune de weekend



O plimbare prin ploaie, urmată de melodia aceasta dată pe repeat. Un zâmbet, un gând către tine şi un mesaj frumos. Azi am destul timp pentru lucruri care îmi plac, pentru lucruri care mă liniştesc. Am pus pentru puţin timp graba în cuier şi am revenit la pasiuni. Fără alte gânduri, doar pasiuni :)

21 mai 2010

Happy

I'm so happy, just so happy...

Happy...pentru o surpriză frumoasă, pentru că în mod sigur de multe ori prezentul compensează pentru trecut prin întamplări mult mai frumoase.

Happy...pentru că este vineri şi se anuntă o zi lejeră, dar mai ales pentru că va fi un weekend prelungit. Deconectare, relaxare şi happy, happy, happy :)

Un weekend frumos :)

3 mai 2010

Ironic...

Este ironic cum după un weekend frumos, luni mă trezesc buimacă…Iar luni? Si ce frumos a fost! Aş mai juca şi azi badminton, cărţi sau mima. Dar, amintindu-mi cât am râs când am avut de ghicit că se mima o salcie sau un obelisc, nu pot să nu zambesc. Iar jocul de badminton a început să-mi placă din ce în ce mai mult.. Inventivitate, zâmbet şi ghiduşie sunt cele care îmi încarcă bateriile astăzi şi vor păcăli ziua de luni.