Pur şi simplu ne îndrăgostim. Poate că uneori persoana aceea este aşa cum o credem, poate că uneori este mai mult sau alteori este doar ceea ce vrem noi să fie.
Uneori putem numi atât de multe lucruri care ne plac la cineva, alteori nu mai avem nevoie de cuvinte, de explicaţii, doar ne simţim atraşi, captivaţi.
Uneori dragostea este reciprocă, alteori doar prin tact putem încerca să stabilim o relaţie de prietenie.
Uneori alegem să păstrăm distanţa, alteori să admirăm în tăcere acea persoană, dar să-i fim aproape.
Citeam de curând un articiol care m-a facut să mă gândesc cum trebuie să procedăm dacă suntem îndrăgostiţi de cineva care nu ne împărtăşeşte sentimentele? Sau invers: dacă ştim că cineva ne place, dar noi nu simţim la fel? Oare trebuie cineva învinovaţit dacă dragostea nu este reciprocă? Hmmm…cel care a respins-o, pentru că uite eu am vrut să-ţi dăruiesc totul, tu nu ai vrut? Sau..tu cel care te îndrăgosteşti?
Nu, tu nu eşti vinovat pentru că astfel de lucruri se întâmplă necontrolat şi acesta e o parte din farmecul lor. Dar, la fel de bine nu avem cum să învinovăţim pe cineva care nu ne-a dat nicio speranţă că ar căuta dragostea sau că şi-ar dori ceva. Mai mult noi suntem responsabili de acceptarea pe care ne-o poate dărui celalalt. Dacă ne îndrăgostim de cineva care nu simte acelaşi lucru, doar prin modul nostru de a fi, putem reuşi ca cealaltă persoana să vadă într-un mod frumos sentimenele pe care i le purtăm. Uneori pare mai simplu să victimizăm, să învinovăţim, dar această tactică nu va schimba sentimentele persoanei şi în final tot noi suntem cei care vom pierde şi urma de prietenie care începea să se contureze.
Cred că nimeni nu este vinovat pentru că nu poate exista o relaţie. Mai mult, ceea ce consideri stricat în momentul în care sentimentele nu sunt împărtăşite, poate deveni frumosul altuia şi oricât de dezamăgit eşti atunci, în momentul în care sentimentele vor fi reciproce, vei uita această experienţă şi vei avea încredere să dăruieşti şi să-ţi deschizi inima.
Voi ce credeţi despre dragostea neîmpărtăşită? Este vina cuiva pentru că pur şi simplu nu există acel ceva? Se poate ajunge la un armistiţiu, în care sentimentele să nu mai fie exteriorizate şi cei doi să păstreze o legătură frumoasă?
În mod clar nu ai cum să determini pe cineva să te iubească, nici nu ar fi corect. Dar ce te faci când acea persoană doar se joacă cu tine, te amăgește, când îți dă speranțe și tu continui să crezi că ține la tine când de fapt ești doar o rezervă la ceva ce deja are? Și când îți spune cuvinte minunate în care nu crede? E dureros, foarte dureros...La final realizezi că luptai pentru ceva inutil și înveți pentru a nu știu câta oară să îți aduni sufletul de pe jos.
RăspundețiȘtergere@Diana: Intr-adevar, este foarte trist cand se intampla asa si din pacate mult prea tarziu vedem adevarata fata a acelei persoane. Cel mai probabil persoana va incerca in continuare sa ne faca sa credem in ea, sa se joace cu noi, dar de noi depinde sa gasim putina putere pentru a rupe firul...:D
RăspundețiȘtergerePăi cu mine încă încearcă, dar eu mi-am găsit liniștea alături de un om minunat :)
RăspundețiȘtergere@Diana: Ma bucur pentru tine si cred ca pentru ca astfel de persoane sa se astampere ignoranta e cea mai buna solutie :)
RăspundețiȘtergereDap, spinos subiect, foarte dureroasa postura celui indragostit, ingrata a celui care nu-i poate corespunde cu aceleasi sentimente. Se spune ca adevarul e intotdeauna la mjloc, ca vina e mereu impartita intre cei doi, nu prea cred in alb si negru in astfel de cazuri, unul imaculat, care a stat in banca lui, fara sa faca nicio aluzie, gest, invitatie, iar celalalt s-a indragostit total si iremediabil de el. Da, te indragostesti de sufletul omului, de personalitatea lui, de farmecul lui, de mintea lui brici, dar numai in urma unor semnale primite din partea acestuia, daca ala e iceberg, daca nici nu stie ca existi, nu cred ca tu de nebun te legi la cap fara sa te doara. In acest caz poti simti respect, admiratie, prietenie, in niciun caz cea mai profunda si pasionala dragoste, sa fim seriosi.
RăspundețiȘtergereSi acum din punctul meu de vedere: iau personal orice cuvant, gest, invitatie facuta de un barbat, daca respectivul ma invita in oras, imi cere numarul de telefon, imi propune sa ma culc cu el, de ce ar trebui sa presupun eu ca el e insurat sau are deja prietena(daca nu mentioneaza)? Daca corespunde idealului meu de barbat, daca imi da telefon ca vrea sa vina la mine acasa sa ne cunoasteam, de ce nu am eu voie sa ma indragostesc de el? Daca ma invita noaptea la el acasa, de ce sa nu ma gandesc ca e singur si are nevoie de mine? Cu ce sunt eu de vina ca ma indragostesc de un astfel de barbat? De ce sa ma gandesc ca el vrea sa isi bata joc de mine, cand pot sa interpretez ca ma place la fel de mult cum il plac eu? A, bun, sunt naiva si imi doresc sa ma indragostesc, dar oare e complet vina mea? Daca el imi spune ca e singur si ca n-a mai iesit din casa de nu stiu cate zile, eu de ce trebuie sa ma gandesc ca e insurat? Daca el minte, e tot vina mea? Si pana la urma ma lamentez cat vreau, plang cat vreau, dar nu admit sa fiu acuzata ca el nu a miscat un deget pentru situatia creata, iar eu m-am indragostit de el ca o natafleata.
@Nice: Exista cazuri in care ni se dau sperante si probabil ca aici este cel mai bine sa punem cartile pe masa de la inceput si sa lamurim daca e cazul doar de prietenie sau daca putem spera mai mult. Nu stiu daca numai persoana care nu a spus ca are o alta relatie este vinovata, probabil ca si noi pentru ca nu am intrebat.
RăspundețiȘtergereExista cazuri in care nu ni se dau, dar noi tot le vedem. Daca in primul rand nu suntem sinceri fata de noi, mereu vom interpreta in favoarea noastra gesturile acelei persoane, chiar si unul nevinovat, unul firesc sau de bun-simt.
Apoi..de multe ori afirmam ca ne indragostim, dar nu cunoastem mai deloc acea persoana. Sa luam un exemplu: persoana respectiva incearca sa ne inteleaga si ne accepta, dar impune niste limite. Din postura de indragostit, aceste limite nu se vad si continuam sa incercam tot ceea ce vrem noi. Si astfel ajungem la postura pe care ai descris-o :D
Nici cu intrebatul nu e asa simplu cum pare, sa ne imaginam ca un individ se tot da la mine, imi face diferite invitatii, pe mine nu ma intereseaza deloc persoana lui, imi propune sa merg la el intr-o noapte, imi explica cat de singur se simte, pe mine in continuare nu ma intereseaza, de ce sa-l intreb daca e insurat sau daca are prietena? Da, il intreb doar in cazul in care ma atrage respectivul om si ma gandesc sa-i accept invitatia, dar daca nici nu se pune problema si il refuz clar? Daca nu iau in calcul varianta de a-l cunoaste vreodata, de ce sa-l intreb asa ceva? Apoi, el vede ca-l refuz, continua sa ramana amicul meu si abia dupa un anumit timp ma trezesc ca sunt indragostita de el. In principiu nu ma intereseaza niciun barbat, daca insa dupa o lunga perioada de prietenie ma trezesc ca sunt indragostita de el, dar el imi spune abia dupa ce realizaza ca-l iubesc ca e insurat(sau are o relatie stabila) de ce sunt tot eu de vina? De ce barbatii nu sunt niciodata de vina? De ce numai noi femeile gresim, iar ei sunt niste ingerasi?
RăspundețiȘtergerePoate si din orgoliu nu intreb(sau nu intrebam, ca acum m-am invatat minte), dar nu vreau sa creda cineva ca ma intereseaza persoana lui la modul romantic. Si asa toti isi imagineaza ca ma dau la ei. :( Am ajuns sa nici nu-mi mai salut colegii ca sa nu se interpreteze. :P
Alexandra, daca un barbat te cheama intr-o noapte la el si iti spune cat de singur se simte, ca nu a mai iesit din casa de nu stiu cate zile, asta se cheama ca a facut un gest nevinovat si de bun simt? Si daca imi da telefon intr-o dupa amiza si imi spune ca vrea sa vina la mine cu masina sa ne cunoastem, si asta tot gest nevinovat e? Daca imi propune sa face sex, tot inocent si de bun simt e?
RăspundețiȘtergereSi daca aflu ca are sotie cand sunt deja indragostita, asta inseamna ca nu trebuie sa-l mai iubesc? Nu, inseamna ca stau deoparte si ma retrag din viata lui, nu ca pun frau sentimentelor. Inseamna ca nu-l mai contactez, ca dispar din viata lui... dar nimeni nu-mi poate smulge din inima iubirea pentru el. Din partea mea sa fie fericit cu cine vrea, dar sa nu ma acuze. Nici el, nici restul.
Adevarat... foarte adevarat!
RăspundețiȘtergerevinovat e doar cine se "indragosteste" . pentru ca e o persoana ingenua caruia cei din jur i-au bagat in cap o tona de prostii colosale cum ar fi "ca dragostea exista, ca e frumos sa te indragostesti si alte prostii de genul"
o persoana care nu stie ce este, nu a mai avut niciodata tipul asta de "sentimente" si care ar trebui sa se dea cu capul de pereti pana ii vine mintea la cap :))
"Uneori dragostea este reciprocă, alteori doar prin tact putem încerca să stabilim o relaţie de prietenie. "
alteori nu e posibila nici acea relatie de prietenie din cauza faptului ca dobitocul nu a fost in stare sa isi tina gura, si i-a spus ce simte
"Dacă ne îndrăgostim de cineva care nu simte acelaşi lucru, doar prin modul nostru de a fi, putem reuşi ca cealaltă persoana să vadă într-un mod frumos sentimenele pe care i le purtăm"
CUM? :D
"Uneori pare mai simplu să victimizăm, să învinovăţim, dar această tactică nu va schimba sentimentele persoanei şi în final tot noi suntem cei care vom pierde şi urma de prietenie care începea să se contureze."
....Da intotdeauna m-am considerat vinovat de ce mi se intampla, dupa cum se stie... fiecare gaseste ca cauta sau ce merita;
Folosind matematica, cel indragostit in orice caz are de pierdut. daca nu ii zici suferi, daca ii zici tot suferi si in plus risti si prietenia ... deci nu e diferenta :))
"Mai mult, ceea ce consideri stricat în momentul în care sentimentele nu sunt împărtăşite, poate deveni frumosul altuia şi oricât de dezamăgit eşti atunci"
poti sa explici mai clar? ca-s curios... dar nu am inteles partea asta :D
"Uneori pare mai simplu să victimizăm, să învinovăţim,"
nuu, nu e mai simplu , pentru ca ma invinovatesc ...eu pe mine; faptul ca vorbesc despre asta e singurul mod de a trece mai usor prin experienta, o terapie...
Daca zic ca nu mai vreau sa am de a face cu genul asta de sentimente, si nu cred in ele..... asta nu inseamna ca o invinovatesc pe ea de faptul ca eu o iubesc si ea nu. Doamne fereste, departe de mine gandul.
E doar o concluzie la care am ajuns. am inteles ca nu-s facut pentru asa ceva; nu stiu sa iubesc, nu o sa fiu iubit de nimeni(asa cum credeti voi) din multe motive (cum ar fi negativitatea , faptul ca nu-s in stare sa vorbesc cu femeile, rusinea, timidetea si altele de genul)
Luand in calcul faptul ca ... poate ceea ce eu consider acum "iubire" nu e adevarata iubire, si stiind ca imi e destul de grea (prostie ce mi se intampla acum) imi imaginez ca adevarata iubire, daca va fi vreodata..... o sa imi fie mult mai fatala :)).
deci nu fac pe nimeni responsabil de deluziile mele ;) le explicam unora de ce is pesimist :))
pacat ca e asa greu de inteles.... pacat ca si neintelegerea asta contribuie la deluzia mea :(
invat sa sufar :))) nu sunt unicul :)))) fiecare are ce merita... si stiu asta
Am citit mai de demult o povestire de-a lui Ion Baiesu care era cam asa: un print frumos, bogat si destept se duce prin regat in cautarea unei sotii. Desi toata curtea se astepta sa gaseasca o sotie macar frumoasa, el a ales-o, nu se stie exact din ce pricina, pe sluta slutelor. Fiind vorba de o asemenea "diferenta de nivel", printul era convins ca nu va avea probleme in legatura cu insuratoarea, dar când o intreaba daca il iubeste sluta raspunde scurt: nu. Ma rog, o baga la inchisoare si periodic o scotea si o intreba: ma iubesti? Nu! Si tot asa, pâna aproape de moarte. Amândoi batrâni, femeia era pe duca, printul (devenit intre timp rege), o intreaba pentru ultima oara: ma iubesti? La care sluta raspunde: dragul meu, dragoste cu sila nu se poate.
RăspundețiȘtergereDesi am citit povestea pe când eram copil, in experientele nefericite prin care am trecut (ca pe alea fericite nu le-am pus la socoteala, atunci doar savuram momentul, nu-mi puneam intrebari existentiale) nu m-am putut abtine sa nu dau verdicte si m-am incapatânat mereu sa cred ca dreptatea e de partea mea. De cele mai multe ori le scoteam vinovate pe ... ele. Uneori si pe mine. Mi-a fost greu sa inteleg un lucru atât de simplu: dragoste cu sila nu se poate. Punct.
Ai dreptate, Alexandra. In chestiunile sufletesti nu pot exista vinovati nici de o parte si nici de alta. Te poti indragosti dintr-o nimica toata, dar va trebui o lunga "terapie" sa iti treaca. Tot ce se poate face e gasirea unui consens, astfel incât sa ramâna totusi o relatie de prietenie. Cel care iubeste trebuie sa nu fie egoist si sa inteleaga ca insistenta nu e cea mai buna solutie in cazul in care partea cealalta e dezinteresata de o asemenea relatie. Daca iubesti pe cineva...nu-l tracasezi, nu-l enervezi, esti fericit pentru fericirea acelui cineva, chiar daca s-a intâmplat sa nu te aleaga pe tine. Si ar trebui sa constientizezi ca un asemenea comportament ar putea duce la pierderea totala. Iar cea care .... ma rog, e iubita trebuie sa inteleaga ca, desi are pâinea si cutitul, un pic de tact nu strica (ma refer la cazul general descris in articol; evident, particularitatile fiecarui tip de relatie de acest gen pot fi multe si diferite), in cazul in care considera ca o anumita relatie, in alt plan, ar fi posibila. se poate desfasura in alt plan
@Nice: Cred ca depinde de la caz la caz, uneori este femeia vinovata, alteori barbatul, alteori amandoi. Eu asa prefer de cele mai multe ori, sa incerc sa aflu tot ceea ce ma intereseaza despre o persoana. Dar in ceea ce mi-ai povestit tu, cred ca ai luat cea mai buna decizie si daca cealalta persoana nu este in stare sa renunte, noi trebuie sa o facem, mai ales daca nu este ceea ce ne dorim
RăspundețiȘtergere@Black Angel: Nu cred ca o relatie de prietenie nu este posibila pentru ca unul si-a marturisit sentimentele, ci pentru ca in modul lui celalalt insista si doar aparent accepta ca sentimentele nu sunt reciproce, dar tot spera ca ceea ce isi doreste se va intampla. Mai mult, afirma sau isi neaga sentimentele, asa cum cum se schimba si vremea. Azi imi place de tine, maine ma enervez si nu mai imi place...pana la urma cred ca nu mai stiu exact ce simt.
RăspundețiȘtergereCum...? Depinde de fiecre, de originalitatea si inventivitatea sa :D
@ Nice, am vrut sa scriu intr-un articol, dar fac aici o avanpremiera. Am fost la Rimet si acolo exista si o manastire. Era o gravura cu Raiul si alta cu Iadul. La Iad m-am uitat bine de tot, ca am motivele mele pentru care simt ca trebuie sa aprofundez problema. Guess what? Din Iad faceau parte si "destrabalatele". De "destrabalati" nu se zicea niciun cuvintel. Viata nu e dreapta, nu-i asa? Se pare ca nici Iadul....
RăspundețiȘtergere@Dragos: Multumesc pentru poveste :) Da, uneori ne incapatanam sa mergem pana in panzele albe ca safacem pe cineva sa ne iubeasca, dar uitam concluzia povestioarei: dragostea cu sila nu se poate :)
RăspundețiȘtergereAi dreptate :) Insistenta doar indeparteaza persoana respectiva. Apoi ne intrebam oare de de nu mai vorbeste pe noi si intr-adevar, de cele mai multe ori ajungem sa dam vina pe celalat.
" dar tot spera ca ceea ce isi doreste se va intampla"
RăspundețiȘtergereaici nu e cazul meu :)))
cum ziceam....stiu ca nu-s in stare de asa ceva, deci nici nu sper =)) problema e ca simt, nu ca sper. speranta vine din minte..... dar ce simt NU!
"Azi imi place de tine, maine ma enervez si nu mai imi place..."
asa procedezi tu? :)) eu nu pot; as vrea sa fiu asa, cu siguranta mi-ar fi mai usor. as fi tipul ala care iubeste cu ziua, cunosc tipul de persoana :)))
In plus,eu nu ma supar pe ea ci pe mine. nu insist cu faptul ca o iubesc( poate ca din cauza experientelor trecute pe care NU le-am avut; zic chestii care sunt luate ca insistente.... fara sa stiu).
"Mai mult, afirma sau isi neaga sentimentele, asa cum cum se schimba si vremea"
depinde. eu nu mi-am negat sentimentele. am recunoscut ca o iubesc... dar de multe ori mi-as dori sa nu fie adevarat... pentru ca nu imi face bine. am spus ca nu mai vreau sa se mai intample asta! si o sa incerc pe cat posibil sa nu se mai intample. asta nu inseamna ca mi-am negat sentimentele ;)
"Mai mult, ceea ce consideri stricat în momentul în care sentimentele nu sunt împărtăşite, poate deveni frumosul altuia şi oricât de dezamăgit eşti atunci..."
vrei sa imi explici si mie?? :D
@Black Angel: Rapunsul meu de mai devreme era la modul general :)
RăspundețiȘtergereCat despre frumos si stricat..Cred ca atunci cand suntem respinsi de o persoana, ne gasim si mai multe defecte decat in mod normal. Doar ca si defectele ne ofera unicitate, farmec si ajung sa fie indragite de cineva care are rabdare a ne cunoasca :D
La rece: vinovate sunt doar lipsa de minte respect si bun simt.
RăspundețiȘtergereAltfel, o secunda de tragedie in inimiora celui respins si poate o secunda de remuscari de partea cealalta. Doua secunde care nu pot sta in calea unei relatii de simpla si sincera prietenie.
@Bogdan: :) Cred ca ai dreptate, doar ca uneori, in acea euforie si secundele par ca au durate diferite si de multe ori cei doi nu se mai sincronizeaza. Dar, altfel...cred ca este asa cum spui :)
RăspundețiȘtergereCred ca in putine cazuri se poate ajunge la un ”armistitiu” pentru ca sunt putini aceia care accepta ca nu primesc ceea ce ofera si acest lucru ii determina si sa isi exteriorizeze neincetat sentimentele Ori aceasta exteriorizare continua il pune pe celalalt intr-o postură dificilă care îl împiedică să fie...pașnic. :)
RăspundețiȘtergere@Roxana: Foarte adevarat ceea ce spui :) E ca si cum pretindem ca am renuntat la sentimente, pana la primul moment care ni se pare prielnic si apoi reincepem asaltul :D
RăspundețiȘtergereExact!:) ”Asaltul” e cuvantul potrivit!:)
RăspundețiȘtergere@Roxana: :)
RăspundețiȘtergere