De multe ori, o parte din noi spune că cea mai groaznică condamnare este singurătatea. Singurătatea pe care o râvnim în unele momente în care ne simtim captivi în atenţia altor persone, poate deveni atât de păcălitoare şi apăsătoare. Singurătate ce devine cu atât mai groaznică atunci când suntem înconjuraţi de o mulţime de persoane, dar ne simţim mai neînţeleşi ca niciodată şi începem să ne întrebăm cum am ajuns acolo. Poate că am lăsat să treacă pe langă noi atâtea ocazii, poate că ne-am fixat niste standarde mult prea înalte sau poate că pur şi simplu am refuzat să fim atenţi. Poate că trăind cu iluzia a ceea ce am putea avea, am căzut în propria capcană şi am învitat singurătatea să ni se alăture în zbuciumul nostru interior.
De multe ori preferăm să nu recunoaştem această singurătate. Mai mult, din teamă şi din dorinţa de a scapa de ea ne aruncăm în relaţii şi treptat ajungem la singurătate în doi. Totusi, de ce de multe ori nu încercăm să trecem peste această stare şi să ajungem să avem încredere că o putem alunga? Chiar dacă uneori singuratea este inevitabilă, nu înseamnă că trebuie sa renunţăm, că trebuie să o lăsăm să se cuibarească mai mult în sufletele noastre, ci că poate uneori e indicat să o întâmpinăm cu zâmbetul pe buze şi cu gândul că dacă vrem cu adevărat să lăsăm pe cineva să ne cunoască şi să ne înţeleagă, vom reuşi.
Voi de ce vă temeţi cel mai mult?
Inainte si mie imi era teama de singuratate,dar azi am invatat ca nu e chiar asa grav sa fii singur si uneori e chiar un lucru bun,ai mai mult timp pentru tine,iti pui gandurile si ideile in ordine,te simti mai linistit si impacat cu tine.Cum ai zis si tu,eu intampin singuratatea cu zambetul pe buze si stiu ca acolo undeva ce e al meu e pus deoparte:)
RăspundețiȘtergere@Dream: Ma bucur mult sa aud acest lucruri si ca privesti lucrurile optimist, orice ar fi :)
RăspundețiȘtergeretăcere şi singurătate; cred...
RăspundețiȘtergere@Camelia:Da..si tacerea :D Eu nu cred ca as putea sa tac prea mult si mi-ar lipsi teribil sa mi se povesteasca tot felul de intamplari.
RăspundețiȘtergereeu dacă tac prea mult, dup-aia nu mă mai opreşti nici cu bandă adezivă:))))
RăspundețiȘtergere@Camelia: Tare :)) Esti de a mea :P Zilele trecute facusem o afirmatie de genul: "nu m-as duce nici daca m-ar plati", la care mi s-a raspuns: "daca ar stii cat de mult vorbesti probabil ca nu te-ar lua nici de bunavoie" :))
RăspundețiȘtergereExcelent eseul despre singuratate, mai ca se simte contributia unei experiente directe si relativ indelungate....Foarte, foarte bun.
RăspundețiȘtergere"Totusi, de ce de multe ori nu încercăm să trecem peste această stare şi să ajungem să avem încredere că o putem alunga?" Poate frica de un refuz brutal sau teama de a parea o ciudatenie. Ma rog, tot felul de complexe.
Eu ma tem cel mai mult de ace, implicit de medici. La un moment dat ma temeam si de stomatologi, dar mi-a mai trecut. Acum niste ani o prietena de familie mi-a recomandat o tipa medic stomatolog si atât a insistat sa ma duc incât am cedat nervos si...m-am dus (aveam niste probleme cu dantura, dar le suportam cu stoicism). Era o dimineata de primavara...foarte cald...eh....doamna medic arata bine ... era foarte cald deci....iar când s-a aplecat sa ma consulte am simtit ca ma topesc. Dar nu din cauza fricii. De atunci am o frica mai putin :-)
@Dragos: Mersi mult pentru apreciere :)
RăspundețiȘtergereAmuzanta intamplarea cu doamna stomatolog :) Recunosc ca am avut si eu aceasta teama pana acum 2 ani cand am inceput sa merg la un stomatolog care mi-a schimbat total parerea. Asta din cauza ca aveam niste conversatii foarte interesante, de fiecare data discutam despre un autor sau un film. Treptat a inceput sa fie o placere sa merg la dentist. Prietenii mei erau amuzati ca abia asteptam urmatoarea programare; uneori aveam si teme pentru acasa :)
temă de gândire pt acasă - intimitate vs. singurătate :P
RăspundețiȘtergereDe rautatea si viclenia oamenilor imi este cel mai teama. De ipocrizia lor. De a fi acuzata, judecata si neinteleasa, si mai presus de orice, mi-e teama de moarte.
RăspundețiȘtergereMie nu-mi este teama de singuratate... Eu ma simt in largul meu atunci cand sunt singura. E prietena mea, as putea spune, dar... imi poate fi si dusman. Nimeni nu-si doreste sa fie singur de fiecare data.
RăspundețiȘtergere@Ilana: S-a facut domnisoara profa, o sa ma gandesc Poate intimitatea este singuratate ce poate fi impartita
RăspundețiȘtergere@Nice: Cred ca intr-o care masura cu totii ne temem de moarte...
RăspundețiȘtergere@Ana-Maria: Ai dreptate :) Daca ne obisnuim prea mult cu ea cred ca cu greu ajungem sa mai pretuim compania celor dragi.
RăspundețiȘtergereAcum, şi treaba asta cu singurătatea e relativă, pentru că, vezi tu, te poţi simţi al naibii de singur într-un grup mare... însă perfect în compania unei singure persoane... Aşa cum te poţi simţi împlinit şi de unul singur...
RăspundețiȘtergereCât despre tăcere, reuşesc cu graţie să nu-mi fie dor de vorbă. Nu sunt depta vorbăriei goale, de lemn... doar de dragul de a-mi antrena muşchii faciali.
Fireşte, revin, dacă avem de-a face cu persoana potrivită în peisaj, clar nu mă mai opreşti din trăncăneală. :D
@Iulia: Da..cred ca stiu despre ce spui :) Singuratatea cu acea persoana este al naibii de placuta :D
RăspundețiȘtergereCred ca sunt multe persoane care te pot cunoaste si intelege. Doar ca uneori nu vrem noi sa permitem acest lucru, invitand singuratatea, asa cum spuneai si tu, iar uneori acele persoane apar in momente nepotrivite. Dar sunt convinsa ca fiecare poate fi cunoscut si inteles asa cum isi doreste. Ar fi trist sa nu fie asa...
RăspundețiȘtergereSi frica...hmmm. Nu mi-e teama de moarte, decat daca as muri singura. Asta nu inseamna ca mi-e frica de singuratate in general, uneori e binevenita. Dar sa intampini moartea singur mi se pare oribil.
@Roxana: Da, si mie mi se pare :P
RăspundețiȘtergereCred ca ai dreptate, atat timp cat ne dorim cei din jur ne pot cunoaste si este cel mai bun remediu pentru singuratate :)