Puterea unui gând poate ţine în cleşte sufletul cuiva. Uneori nu suntem conştienţi de influenţa pe care o avem asupra acelei persoane, alteori suntem dominaţi de o satisfacţie meschină pentru a a vedea cât de departe poate merge adoraţia unei persoane.
In primul caz, în momentul în care realizăm că persoana respectivă tinde spre ceva mai mult, spre ceva mai frumos, încercăm să lămurim lucrurile fără a răni, fără a renunţa în totalitate la o prietenie care începea să se contureze. Inconştienţa poate fi controlată şi se poate evita o situaţie din care orgoliile ar ieşi puţin şifonate.
In cel de-al doilea caz, continuăm să ne jucăm..din păcate de cele mai multe ori într-un mod care poate nu ne caracterizează. Poate că abia atunci când şi noi trecem prin aceeaşi stare faţă de o altă persoană, realizăm ca acel cleşte lasă urme şi că cu greu pot fi estompate ulterior.
Totusi, de ce să fie nevoie ca sufletul nostru să fie încleştat de către o altă persoană, pentru a realiza că acel cleşte format din gânduri, atenţii mărunte şi cuvinte fugare, poate fi nociv dacă intenţiile nu sunt declarate încă de la început, tocmai pentru a nu crea confuzii?
Stii cum se spune,socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din târg....E adevarat ca, pentru o viata optima, e mai bine sa lamuresti lucrurile din capul locului, pentru a evita orice neintelegere si ... inclestare, dar....nu suntem roboti.
RăspundețiȘtergereSi, la urma urmei, daca am elimina inclestarile, unde ar fi toate acele framântari care creeaza farmecul vietii? Cum am mai suferi? Cum ne-am mai intreba "de ce existam", ca sa citez din ... "clasici"?
@Dragos: Sau: "de ce mi se intampla mie asta". Cred ca tendinta si dorinta de a lamuri lucrurile apare doar atunci cand lucrurile deja s-au complicat prea mult si ne gandim ca poate putem gasi o solutie pentru a scurta acea suferinta :D
RăspundețiȘtergere