Aceeaşi spectatori, aparent acelaşi joc, doar un singur chip lipseşte acum din acea duminică ce părea întotdeauna previzibilă. Locul rămăsese la fel de frumos şi încă te ajuta să evadezi din mijlocul problemelor, a gândurilor şi a întrebărilor. Acolo reuşeam întotdeauna să zâmbesc, să visez, să vreau să merg mai departe oricât de sumbre păreau unele duminici. Nucul bătran, banca pe care am petrecut ore întregi, priviri ce se transformau în zâmbete jucăuşe. Duminici nostalgice, duminici insorite, duminici pline de trăire.. în acel loc, locul de duminică.
Toate au rămas acolo, doar chipul a dispărut..Oare îti aminţesti uneori de acele zile si de chipul care a încercat să te facă de atâtea ori să zâmbeşti şi să crezi că orice ar fi, va incerca să-ţi fie alături? Ce rămâne în final? Un zâmbet şi o nostalgie de duminică, dorul de locul preferat şi întrebarea: ce îţi vei aminti tu? Curând un alt chip va completa jocul, dar poate nu va îndrăgi şi locul..
