31 oct. 2010
30 oct. 2010
Viaţă duplicitară
Liniştea interioară revine atunci când hotărăşti să termini cu viaţa duplicitară, când încerci să recuperezi privirea plină de uimire copilărească a celuilalt. Te laşi dusă de val şi îţi dai seama cât de usoară este viaţa atunci când alegi din nou ceea ce ai ales odată, la vremea sa. In fond, poate că aceasta este formula: să te desparţi pentru a te împăca. Acum, că eşti în stare s-o faci totul va fi ca înainte.
De ce uneori este mai comod să revenim la relaţii anterioare, chiar dacă ne dăm seama că putem avea mai mult, putem fi mai îndragostiţi şi că relaţia la care revenim prezintă doar comoditate şi siguranţă pe care nu este nevoie să le întreţinem?
De ce uneori este mai comod să revenim la relaţii anterioare, chiar dacă ne dăm seama că putem avea mai mult, putem fi mai îndragostiţi şi că relaţia la care revenim prezintă doar comoditate şi siguranţă pe care nu este nevoie să le întreţinem?
29 oct. 2010
Răspunsuri
Răspunsul vine când încetăm cu întrebările, m-am gândit eu ca să mă liniştesc. Vine când întrebarea ne dă pace, când am reuşit să ne detaşăm şi să ne bucurăm de lucruri fără a ne mai simţi deranjaţi de aceea întrebare.
Poate că uneori cu cât insistăm asupra unui lucru, există cu atât mai putine şanse ca acesta să se împlinească. La fel e şi cu întrebările al căror raspuns nu depinde de noi. Cu cât revenim asupra lor, cu atât apar mai multe răspunsuri posibile. Pe când dacă învăţăm să privim situaţia detaşat, apare şi răspunsul şi abia atunci reuşim să înţelegem lucrurile aşa cum trebuie. Şi dacă totuşi nu avem răbdare ca răspunsul să apară, poate că cel mai indicat este să ne oferim unul care să ne ajute să zâmbim şi să depăşim acea situaţie.
Poate că uneori cu cât insistăm asupra unui lucru, există cu atât mai putine şanse ca acesta să se împlinească. La fel e şi cu întrebările al căror raspuns nu depinde de noi. Cu cât revenim asupra lor, cu atât apar mai multe răspunsuri posibile. Pe când dacă învăţăm să privim situaţia detaşat, apare şi răspunsul şi abia atunci reuşim să înţelegem lucrurile aşa cum trebuie. Şi dacă totuşi nu avem răbdare ca răspunsul să apară, poate că cel mai indicat este să ne oferim unul care să ne ajute să zâmbim şi să depăşim acea situaţie.
28 oct. 2010
Tentaţie...
"Pot rezista la orice, cu excepţia tentaţiei" (Oscar Wilde)
Oricât de mult am ţinut la o persoană, oricum s-au terminat lucrurile, întotdeauna trebuie să mergem mai departe. Doar că uneori preferăm să credem că lucrurile s-au terminat cu adevărat, chiar dacă poate undeva a rămas un gând nostalgic, o dorinţă înabuşită şi cel mai sigur tentaţia…Tentaţia de a încerca din nou să cunoaştem acea persoană, tentaţia ca de această dată să acordăm mai multă atenţie şi să reuşim să recuperăm dorinţele pentru care nu am avut timp iniţial.
E o tentaţie ce stârneşte zâmbete, dar nu avem încredere că lucrurile vor fi cu adevarat altfel nici acum. Am vrea să încercăm, am vrea să nu ne mai gândim atât de mult la toate situaţiile posibile şi să acceptăm. Dar intuiţia ne spune că doar ne vom complica şi că poate va exista acelaşi deznodamânt şi atunci vom pierde toate lucrurile frumoase pe care le-am descoperit în perioada în care tentaţia nu a existat.
Oare cum putem rezista tentaţiei? Lucrurile se pot schimba cu adevărat sau tentaţia este doar o dorinţă toxică, în care unul trebuie să se bucure mereu de atenţia şi dăruirea celuilalt? Ca şi când ceea ce contează este doar siguranţa că cealaltă persoană încă te place.
Oricât de mult am ţinut la o persoană, oricum s-au terminat lucrurile, întotdeauna trebuie să mergem mai departe. Doar că uneori preferăm să credem că lucrurile s-au terminat cu adevărat, chiar dacă poate undeva a rămas un gând nostalgic, o dorinţă înabuşită şi cel mai sigur tentaţia…Tentaţia de a încerca din nou să cunoaştem acea persoană, tentaţia ca de această dată să acordăm mai multă atenţie şi să reuşim să recuperăm dorinţele pentru care nu am avut timp iniţial.
E o tentaţie ce stârneşte zâmbete, dar nu avem încredere că lucrurile vor fi cu adevarat altfel nici acum. Am vrea să încercăm, am vrea să nu ne mai gândim atât de mult la toate situaţiile posibile şi să acceptăm. Dar intuiţia ne spune că doar ne vom complica şi că poate va exista acelaşi deznodamânt şi atunci vom pierde toate lucrurile frumoase pe care le-am descoperit în perioada în care tentaţia nu a existat.
Oare cum putem rezista tentaţiei? Lucrurile se pot schimba cu adevărat sau tentaţia este doar o dorinţă toxică, în care unul trebuie să se bucure mereu de atenţia şi dăruirea celuilalt? Ca şi când ceea ce contează este doar siguranţa că cealaltă persoană încă te place.
27 oct. 2010
Jocuri complicate
Poate că de fiinţa care ne este cea mai dragă ne temem cel mai mult. Ne temem să nu o dezamăgim, ne temem să încetăm să o surprindem, ne temem să nu alunecăm spre indiferenţă, monotonie, zâmbete cenuşii. Treptat începem să ne simţim mult mai provocaţi, chiar mai mult decât atunci când lucrurile au prins contur. Apoi e suficient un moment de nesiguranţa pentru ca să fim în competiţie cu noi, pentru a încerca să aducem lucrurile spre acel făgaş dulce, în care nu-şi au loc gândurile, grijile, supoziţiile.
Aparent, este destul de simplu şi amuzant să încercăm să reinventăm relaţia. Doar că de multe ori lucrurile simple sunt cele mai complicate şi termenii ecuţiei iniţiale se multiplică. Astfel, pe lângă nesiguranţa îşi face loc şi gelozia, care este doar o formă a imaginaţiei terorizate, imaginaţie care transformă în certitudine cea mai mică bănuială. Apoi jocul devine din ce în ce mai complicat şi cu greu putem fi convinşi că aceste gânduri nu-şi au rostul şi din cei care încercau să reinventeze relaţia devenim cei care trebuie recuceriţi pentru a continua relaţia, cel putin la nivelul iniţial.
Ce părere aveţi despre gelozie? Aţi pierdut o relaţie din cauza geloziei?
Aparent, este destul de simplu şi amuzant să încercăm să reinventăm relaţia. Doar că de multe ori lucrurile simple sunt cele mai complicate şi termenii ecuţiei iniţiale se multiplică. Astfel, pe lângă nesiguranţa îşi face loc şi gelozia, care este doar o formă a imaginaţiei terorizate, imaginaţie care transformă în certitudine cea mai mică bănuială. Apoi jocul devine din ce în ce mai complicat şi cu greu putem fi convinşi că aceste gânduri nu-şi au rostul şi din cei care încercau să reinventeze relaţia devenim cei care trebuie recuceriţi pentru a continua relaţia, cel putin la nivelul iniţial.
Ce părere aveţi despre gelozie? Aţi pierdut o relaţie din cauza geloziei?
26 oct. 2010
Hachiko- a dog’s story
Filmul prezintă povestea adevărată a unui câine Akita Inu, un câine cu totul deosebit care îşi găseşte singur un stăpân într-un mic orăşel american. Cainele este numit Hachiko dupa pandativul pe care îl purta la gât (un simbol care reprezinta cifra 8 in limbajul japonez; 8 – hachiko). Treptat, profesorul Parker (Richard Gere) îl îndrăgeşte pe acesta şi încearcă să îl dreseze.
Pentru că Hachiko nu era o rasă oarecare, profesorul nu va reuşi să-l dreseze, dar spre surprinderea lui câinele începe să-l urmeze în fiecare zi în gară. Surpriza este şi mai mare atunci când, seară de seară Hachiko se întoarce în gară cu câteva minute înainte de sosirea profesorului pentru a-l întâmpina. Într-o zi nefastă, profesorul suferă un atac cerebral şi nu se mai întoarce. Timp de 9 ani Hachiko merge zi de zi la staţia de cale ferată pentru a-şi întâmpina stăpânul, uimindu-i pe localnici prin devotamentul lui şi oferindu-le acestora o lecţie despre iubire şi compasiune. Pe parcursul aşteptării sale, Hachiko a atras atenţia călătorilor, a apărut chiar şi într-un ziar, iar cei de la gară primeau donaţii pentru ca să-i asigure mâncarea zilnică.
Filmul mi-a fost recomandat de mai multe persoane şi cred ca toţi iubitorii de animale vor fi impresionaţi de legătura care se stabileşte între Hachiko şi stăpânul său.
25 oct. 2010
Intotdeauna
Atunci când ne dorim ceva cu adevărat, cu siguranţă vom gasi o modalitate pentru a încerca. Dacă nu ne dorim vom găsi doar o scuză pentru a evita ceea ce se încearcă.
Uneori suntem mult prea hotărâţi, alteori ne trebuie timp pentru a înţelege ceea ce ne dorim. Întotdeauna există uneori si alteori, dar cu siguranţă în ambele cazuri suntem dispuşi să ne jucăm şi ultima carte doar pentru a avea confortul psihic că am încercat.
Apoi vine un moment cand nu mai contează uneori şi alteori, pentru că întotdeauna poate exista un nou început, o zi in care să încetăm să ne gândim la toate lucrurile pe care până atunci le considerăm prioritare. Şi chiar astăzi poate fi o astfel de zi…o zi în care totul poate fi raportat doar la dorinţa de a zâmbi.
Uneori suntem mult prea hotărâţi, alteori ne trebuie timp pentru a înţelege ceea ce ne dorim. Întotdeauna există uneori si alteori, dar cu siguranţă în ambele cazuri suntem dispuşi să ne jucăm şi ultima carte doar pentru a avea confortul psihic că am încercat.
Apoi vine un moment cand nu mai contează uneori şi alteori, pentru că întotdeauna poate exista un nou început, o zi in care să încetăm să ne gândim la toate lucrurile pe care până atunci le considerăm prioritare. Şi chiar astăzi poate fi o astfel de zi…o zi în care totul poate fi raportat doar la dorinţa de a zâmbi.
24 oct. 2010
23 oct. 2010
Intimitate
Nu sunt prea multe lucruri pe care să mi le explic..Poate că ideea că îi plăceam m-a făcut să-l plac şi eu, poate că dupa o relaţie plicticoasă ai nevoie de o îmbrăţişare adevărată, nicidecum de una grabită.
Ne-am trezit îmbrătişati şi totul s-a întâmplat mult prea repede. Indelung timp am rămas înlăntuiti, având convingerea că e doar o situaţie care nu se precipită şi care îţi dă posibilitatea să ţi-o doreşti singură, s-o anticipezi.
După lunga pauză de după îmbrăţişare ne-am sărutat cu precauţie, fără să simulăm o devorare reciprocă. Al doilea sărut a fost o explorare atentă, jucauşa.
M-am desprins de el...Nu înţelegeam ce se întamplă, dar nici nu aş fi vrut să mă gândesc. Calm, mi-a rostit numele şi m-a întrebat ce s-a întâmplat. Am zâmbit si aş fi vrut să-i spun cât de frumos e să-ţi auzi numele în asemenea situaţii. Cu toate că suntem practic nişte necunoscuţi, îmi ştie numele, şi-l aminteşte, îl pronunţă şi acest lucru dă un sens de apartenenţă unul altuia, de nevoie reciprocă de înţelegere, creează intimitate.
Intimitate incipientă, intimitate ce se dezvoltă în jurul sentimentului de linişte interioară şi al dorintei de a avea tot mai mult.
Voi cum ati defini intimitatea?
Ne-am trezit îmbrătişati şi totul s-a întâmplat mult prea repede. Indelung timp am rămas înlăntuiti, având convingerea că e doar o situaţie care nu se precipită şi care îţi dă posibilitatea să ţi-o doreşti singură, s-o anticipezi.
După lunga pauză de după îmbrăţişare ne-am sărutat cu precauţie, fără să simulăm o devorare reciprocă. Al doilea sărut a fost o explorare atentă, jucauşa.
M-am desprins de el...Nu înţelegeam ce se întamplă, dar nici nu aş fi vrut să mă gândesc. Calm, mi-a rostit numele şi m-a întrebat ce s-a întâmplat. Am zâmbit si aş fi vrut să-i spun cât de frumos e să-ţi auzi numele în asemenea situaţii. Cu toate că suntem practic nişte necunoscuţi, îmi ştie numele, şi-l aminteşte, îl pronunţă şi acest lucru dă un sens de apartenenţă unul altuia, de nevoie reciprocă de înţelegere, creează intimitate.
Intimitate incipientă, intimitate ce se dezvoltă în jurul sentimentului de linişte interioară şi al dorintei de a avea tot mai mult.
Voi cum ati defini intimitatea?
22 oct. 2010
Lalalala...
Poate că ar trebui să ne cunoaştem mai bine, sau poate că astăzi nu vreau să abordez un subiect anume ci doar să vă dau puţin din energia mea. Si ca să vă daţi seama cam cum ţopăi eu pe această melodie, vă arăt o poză cu mine...chiar înainte de bungee jumping.
O zi frumoasă!
Most Wanted...
O zi cu soare, vineri, frunze multicolore, zâmbete...Hmm, ce mai lipseste? Doar o surpriză frumoasă, cum a fost cea de la Liviu , care mi-a oferit premiul Most Wanted Blog. Pentru a putea completa lista membrilor grupului, toti cei care doresc să preia preiul sunt rugati să mentioneze acest lucru aici
Din partea mea, premiul merge mai departe la Ilana, Omlette du Fromage, Nice & Dragoş, Camelia, Roxana, NightOn, Dream.
Din partea mea, premiul merge mai departe la Ilana, Omlette du Fromage, Nice & Dragoş, Camelia, Roxana, NightOn, Dream.
21 oct. 2010
Incleştare
Puterea unui gând poate ţine în cleşte sufletul cuiva. Uneori nu suntem conştienţi de influenţa pe care o avem asupra acelei persoane, alteori suntem dominaţi de o satisfacţie meschină pentru a a vedea cât de departe poate merge adoraţia unei persoane.
In primul caz, în momentul în care realizăm că persoana respectivă tinde spre ceva mai mult, spre ceva mai frumos, încercăm să lămurim lucrurile fără a răni, fără a renunţa în totalitate la o prietenie care începea să se contureze. Inconştienţa poate fi controlată şi se poate evita o situaţie din care orgoliile ar ieşi puţin şifonate.
In cel de-al doilea caz, continuăm să ne jucăm..din păcate de cele mai multe ori într-un mod care poate nu ne caracterizează. Poate că abia atunci când şi noi trecem prin aceeaşi stare faţă de o altă persoană, realizăm ca acel cleşte lasă urme şi că cu greu pot fi estompate ulterior.
Totusi, de ce să fie nevoie ca sufletul nostru să fie încleştat de către o altă persoană, pentru a realiza că acel cleşte format din gânduri, atenţii mărunte şi cuvinte fugare, poate fi nociv dacă intenţiile nu sunt declarate încă de la început, tocmai pentru a nu crea confuzii?
In primul caz, în momentul în care realizăm că persoana respectivă tinde spre ceva mai mult, spre ceva mai frumos, încercăm să lămurim lucrurile fără a răni, fără a renunţa în totalitate la o prietenie care începea să se contureze. Inconştienţa poate fi controlată şi se poate evita o situaţie din care orgoliile ar ieşi puţin şifonate.
In cel de-al doilea caz, continuăm să ne jucăm..din păcate de cele mai multe ori într-un mod care poate nu ne caracterizează. Poate că abia atunci când şi noi trecem prin aceeaşi stare faţă de o altă persoană, realizăm ca acel cleşte lasă urme şi că cu greu pot fi estompate ulterior.
Totusi, de ce să fie nevoie ca sufletul nostru să fie încleştat de către o altă persoană, pentru a realiza că acel cleşte format din gânduri, atenţii mărunte şi cuvinte fugare, poate fi nociv dacă intenţiile nu sunt declarate încă de la început, tocmai pentru a nu crea confuzii?
20 oct. 2010
Singurătate
De multe ori, o parte din noi spune că cea mai groaznică condamnare este singurătatea. Singurătatea pe care o râvnim în unele momente în care ne simtim captivi în atenţia altor persone, poate deveni atât de păcălitoare şi apăsătoare. Singurătate ce devine cu atât mai groaznică atunci când suntem înconjuraţi de o mulţime de persoane, dar ne simţim mai neînţeleşi ca niciodată şi începem să ne întrebăm cum am ajuns acolo. Poate că am lăsat să treacă pe langă noi atâtea ocazii, poate că ne-am fixat niste standarde mult prea înalte sau poate că pur şi simplu am refuzat să fim atenţi. Poate că trăind cu iluzia a ceea ce am putea avea, am căzut în propria capcană şi am învitat singurătatea să ni se alăture în zbuciumul nostru interior.
De multe ori preferăm să nu recunoaştem această singurătate. Mai mult, din teamă şi din dorinţa de a scapa de ea ne aruncăm în relaţii şi treptat ajungem la singurătate în doi. Totusi, de ce de multe ori nu încercăm să trecem peste această stare şi să ajungem să avem încredere că o putem alunga? Chiar dacă uneori singuratea este inevitabilă, nu înseamnă că trebuie sa renunţăm, că trebuie să o lăsăm să se cuibarească mai mult în sufletele noastre, ci că poate uneori e indicat să o întâmpinăm cu zâmbetul pe buze şi cu gândul că dacă vrem cu adevărat să lăsăm pe cineva să ne cunoască şi să ne înţeleagă, vom reuşi.
Voi de ce vă temeţi cel mai mult?
De multe ori preferăm să nu recunoaştem această singurătate. Mai mult, din teamă şi din dorinţa de a scapa de ea ne aruncăm în relaţii şi treptat ajungem la singurătate în doi. Totusi, de ce de multe ori nu încercăm să trecem peste această stare şi să ajungem să avem încredere că o putem alunga? Chiar dacă uneori singuratea este inevitabilă, nu înseamnă că trebuie sa renunţăm, că trebuie să o lăsăm să se cuibarească mai mult în sufletele noastre, ci că poate uneori e indicat să o întâmpinăm cu zâmbetul pe buze şi cu gândul că dacă vrem cu adevărat să lăsăm pe cineva să ne cunoască şi să ne înţeleagă, vom reuşi.
Voi de ce vă temeţi cel mai mult?
19 oct. 2010
Time for answers...
1.Cât e ceasul ?
14:21 PM
2.Numele tău este?
Alexandra
3.Poreclă:
Bruta
4.Ai tatuaje?
Deocamdată nu..
5.Culoarea ochilor?
Depinde..uneori duc spre albastru, alteori spre verde
6.Locul în care te-ai născut?
Câmpina
7.Mâncare favorită?
Piept de pui la grătar cu diverse salate.
8. Ai fost vreodată în USA?
Nu, dar mi-ar plăcea să merg.
9.Ai înfăşurat vreodată pe cineva cu hârtie igienică?
Nu, dar îmi surâde idea.
10.Ai iubit pe cineva atât de mult încât să-ţi vină să plângi?
Da..
11. Ai fost implicat în vreun accident de masină?
Unul singur, dar a fost ceva minor…
12.Crutoane sau bacon?
Crutoane
13. Zi favorită din săptămână?
Sâmbata, pentru că am timp pentru lucrurile care imi plac.
14. Resturant favorit?
Hmmm.. încă experimentez.
15. Ce sport îţi place să urmăreşti?
Patinaj artistic.
16. Băutură favorită?
Vin roşu.
17. Îngheţată favorită?
De ciocolată.
18. Walt Disney sau Warner Bros?
Walt Disney.
19. Restaurant Fast Food favorit?
Springtime.
20. Ce culoare are dormitorul vostru?
Alb.
21. De câte ori ai copiat la vreun examen?
Hmmm..cred că trebuie să mai fac o facultate si să încep să ţin evidenta.
22. De la cine ai primit leapşa asta?
De la Dragoş şi Nice.
23. În care magazin ai fi cheltuit toţi banii de pe card?
Nu cred că aş putea să mă limitez doar la unul. Si nu cred că i-aş cheltui chiar pe toti; uneori sunt mult prea calculată.
24. Ce faci de obicei când te plictiseşti?
Rareori mă plictisesc şi atunci ies la o plimbare.
25. La ce oră mergi la culcare?
Depinde, cam între 23-01 AM.
26. Cine o să raspundă prima/primul la leapşa asta?
Hmmm…aştept voluntari.
27. Ce program Tv nu pierzi niciodată?
De ceva timp, nu prea mai urmăresc ceva la TV.
28. Ultima persoană cu care ai luat masa la restaurant?
Colegii mei de serviciu.
29. Ce asculţi în momentul ăsta?
4 Non Blondes- What’s Up.
30. Care e culoarea preferată?
Roşu.
31. Mare sau lac?
Mare.
32. Câte tatuaje ai?
Nu am.
33. Ai rămas vreodată fără benzină la maşină?
Nu conduc.
34. Ce preferi pisică sau căţel ?
Câinii, în special labradorii.
35. Ce anotimp preferi : Vara sau iarna ?
Dintre cele două aleg iarna, iar anotimpul preferat este toamna.
36. Eşti solo ?
Nu.
37. Eşti îndrăgostit/a de cineva?
Incă încerc să-mi dau seama. Glumesc, îmi place mult de cineva dar mai este până la îndrăgosteală.
38. Cât e ceasul?
3:05 PM.
14:21 PM
2.Numele tău este?
Alexandra
3.Poreclă:
Bruta
4.Ai tatuaje?
Deocamdată nu..
5.Culoarea ochilor?
Depinde..uneori duc spre albastru, alteori spre verde
6.Locul în care te-ai născut?
Câmpina
7.Mâncare favorită?
Piept de pui la grătar cu diverse salate.
8. Ai fost vreodată în USA?
Nu, dar mi-ar plăcea să merg.
9.Ai înfăşurat vreodată pe cineva cu hârtie igienică?
Nu, dar îmi surâde idea.
10.Ai iubit pe cineva atât de mult încât să-ţi vină să plângi?
Da..
11. Ai fost implicat în vreun accident de masină?
Unul singur, dar a fost ceva minor…
12.Crutoane sau bacon?
Crutoane
13. Zi favorită din săptămână?
Sâmbata, pentru că am timp pentru lucrurile care imi plac.
14. Resturant favorit?
Hmmm.. încă experimentez.
15. Ce sport îţi place să urmăreşti?
Patinaj artistic.
16. Băutură favorită?
Vin roşu.
17. Îngheţată favorită?
De ciocolată.
18. Walt Disney sau Warner Bros?
Walt Disney.
19. Restaurant Fast Food favorit?
Springtime.
20. Ce culoare are dormitorul vostru?
Alb.
21. De câte ori ai copiat la vreun examen?
Hmmm..cred că trebuie să mai fac o facultate si să încep să ţin evidenta.
22. De la cine ai primit leapşa asta?
De la Dragoş şi Nice.
23. În care magazin ai fi cheltuit toţi banii de pe card?
Nu cred că aş putea să mă limitez doar la unul. Si nu cred că i-aş cheltui chiar pe toti; uneori sunt mult prea calculată.
24. Ce faci de obicei când te plictiseşti?
Rareori mă plictisesc şi atunci ies la o plimbare.
25. La ce oră mergi la culcare?
Depinde, cam între 23-01 AM.
26. Cine o să raspundă prima/primul la leapşa asta?
Hmmm…aştept voluntari.
27. Ce program Tv nu pierzi niciodată?
De ceva timp, nu prea mai urmăresc ceva la TV.
28. Ultima persoană cu care ai luat masa la restaurant?
Colegii mei de serviciu.
29. Ce asculţi în momentul ăsta?
4 Non Blondes- What’s Up.
30. Care e culoarea preferată?
Roşu.
31. Mare sau lac?
Mare.
32. Câte tatuaje ai?
Nu am.
33. Ai rămas vreodată fără benzină la maşină?
Nu conduc.
34. Ce preferi pisică sau căţel ?
Câinii, în special labradorii.
35. Ce anotimp preferi : Vara sau iarna ?
Dintre cele două aleg iarna, iar anotimpul preferat este toamna.
36. Eşti solo ?
Nu.
37. Eşti îndrăgostit/a de cineva?
Incă încerc să-mi dau seama. Glumesc, îmi place mult de cineva dar mai este până la îndrăgosteală.
38. Cât e ceasul?
3:05 PM.
Vise de rezerva..
Un pas înainte şi doi înapoi..
Doi paşi înainte şi unul înapoi..
Egalitate..Dezorientare.. Încotro? Am jucat, am pierdut. Am jucat, am câştigat..Dar ce contează e că am jucat, fără să încerc să accelerez mersul lucrurilor.
Acum încotro se îndreaptă paşii? Poate spre vise de rezervă? Vise ce nu necesită atât de mult efort sau aşteptare sau încercări, vise pe care poate mi le doream de la început, dar a fost nevoie de un mic ocol pentru a fi sigură de ele.
Voi aveţi vise de rezervă?
Doi paşi înainte şi unul înapoi..
Egalitate..Dezorientare.. Încotro? Am jucat, am pierdut. Am jucat, am câştigat..Dar ce contează e că am jucat, fără să încerc să accelerez mersul lucrurilor.
Acum încotro se îndreaptă paşii? Poate spre vise de rezervă? Vise ce nu necesită atât de mult efort sau aşteptare sau încercări, vise pe care poate mi le doream de la început, dar a fost nevoie de un mic ocol pentru a fi sigură de ele.
Voi aveţi vise de rezervă?
18 oct. 2010
Bungee jumping (2)
A fost un weekend fulger, dar grozav. Aş putea spune că a fost cel mai tare teambuilding de până acum şi mai ales ca după aceste experienţe, suntem în primul rând prieteni şi apoi colegi.
După un drum lung, care pe alocuri a semănat cu pista de la Monte Carlo şi o vreme capricioasă, când ne-am vazut ajunsi la pensiune, parcă nimic nu mai conta, nici măcar oboseala. În timp ce colegii noştrii din Bulgaria mâncau lunistiţi şi încercau să afle cum a fost drumul, noi eram puşi pe glumiţe şi curând am devenit colţul vesel al mesei.
A fost foarte distractiv când şeful nostru ne-a povestit cum a sărit acum câteva săptămâni şi ne-a spus că brusc, dupa o astfel de experienţă, realizezi că viaţa e mai scurtă şi începi să ai o alta perspectivă asupra lucrurilor. In timp ce îl ascultam povestind, spunând că e ca şi cum pentru puţin timp eşti Superman, mi-am dat seama că nu mai este loc de ezitare şi o să sar, orice ar fi.
Duminică dimineată, înainte să plecăm spre pod, am avut o altă surpriză frumoasă şi am mers la echitaţie. Incă nu îmi dau seama dacă am avut mai multe emoţii când m-am urcat în şa pe Meka şi a început să se plimbe sau când am făcut bungee. Iniţial le-am spus, gata, m-am urcat, mi-aţi facut poza, acum pot să cobor. Chiar dacă iniţial am stat puţin încordată, treptat m-am relaxat şi mi-a plăcut foarte mult plimbarea călare. Noroc că Meka nu era la fel de împiedicat ca mine pentru că nu ştiu ce ar fi ieşit.
Cred că ora de echitaţie a fost o încălzire foarte bună înainte să ajungem la pod. Inainte să ne vină rândul şi să semnăm că sărim de bunăvoie, ne-am tot îmbrăţişat, ne-am luat la revedere în moduri haioase şi eram din ce în ce mai nerăbdătoare. Am spus că vreau să sar a doua. Aş fi vrut să vad pe cineva din grupul nostru sărind în siguranţă şi nu as fi vrut să aud prea multe păreri ca să-mi fie mai teamă. In timp ce mă echipau, colega care trebuia să sară prima şi era deja echipată, s-a răzgândit în ultima clipă. Şi nu prea a mai avut când să-mi fie teamă. Mi-au explicat ce poziţie trebuie să am, cum să mă prind apoi că să mă traga, am glumit cu colegii că mi-am luat marţianul de dimineaţă şi că mi-a părut bine să-i cunosc şi iată-ma peste balustradă.
Pot sa spun că a fost teribil de frumoasă senzaţia pe care am avut-o, Am privit în faţă şi pentru câteva momente am avut sentimentul de libertate deplină. Apoi coarda s-a oprit, a urmat balans de câteva ori şi abia apoi, acolo jos, m-am speriat. Pentru câteva momente nu am îndrăznit să întind mainile sau să mă misc. Abia apoi am luat coarda pe care mi-au trimis-o şi am prins şurubul ca să mă poată trage. Bineînteles că am uitat tot ce trebuia să fac şi să întind mainile că să ştie că totul e ok şi mă pot trage. Mi-au povestit colegii că au văzut ca m-am prins, dar nu ştiau ce să facă, noroc că totusi mi-am amintit şi am întins mainile.
Când am revenit pe pod, toată lumea mă privea zâmbind şi asteptau să-mi afle parerea. A fost teribil de frumos. Este posibil ca după o astfel de experienţă să fi devenit puţin mai zăpăcită şi să-mi fi schimbat perspectiva asupra unor lucruri. Am sărit zâmbind şi am revenit pe pod zâmbind.
Incă mai am puţin din acel zâmbet şi din adrenalina de ieri şi vă trimit puţin din ele. Vă mulţumesc pentru încurajări, a fost o experienţă frumoasă.
După un drum lung, care pe alocuri a semănat cu pista de la Monte Carlo şi o vreme capricioasă, când ne-am vazut ajunsi la pensiune, parcă nimic nu mai conta, nici măcar oboseala. În timp ce colegii noştrii din Bulgaria mâncau lunistiţi şi încercau să afle cum a fost drumul, noi eram puşi pe glumiţe şi curând am devenit colţul vesel al mesei.
A fost foarte distractiv când şeful nostru ne-a povestit cum a sărit acum câteva săptămâni şi ne-a spus că brusc, dupa o astfel de experienţă, realizezi că viaţa e mai scurtă şi începi să ai o alta perspectivă asupra lucrurilor. In timp ce îl ascultam povestind, spunând că e ca şi cum pentru puţin timp eşti Superman, mi-am dat seama că nu mai este loc de ezitare şi o să sar, orice ar fi.
Duminică dimineată, înainte să plecăm spre pod, am avut o altă surpriză frumoasă şi am mers la echitaţie. Incă nu îmi dau seama dacă am avut mai multe emoţii când m-am urcat în şa pe Meka şi a început să se plimbe sau când am făcut bungee. Iniţial le-am spus, gata, m-am urcat, mi-aţi facut poza, acum pot să cobor. Chiar dacă iniţial am stat puţin încordată, treptat m-am relaxat şi mi-a plăcut foarte mult plimbarea călare. Noroc că Meka nu era la fel de împiedicat ca mine pentru că nu ştiu ce ar fi ieşit.
Cred că ora de echitaţie a fost o încălzire foarte bună înainte să ajungem la pod. Inainte să ne vină rândul şi să semnăm că sărim de bunăvoie, ne-am tot îmbrăţişat, ne-am luat la revedere în moduri haioase şi eram din ce în ce mai nerăbdătoare. Am spus că vreau să sar a doua. Aş fi vrut să vad pe cineva din grupul nostru sărind în siguranţă şi nu as fi vrut să aud prea multe păreri ca să-mi fie mai teamă. In timp ce mă echipau, colega care trebuia să sară prima şi era deja echipată, s-a răzgândit în ultima clipă. Şi nu prea a mai avut când să-mi fie teamă. Mi-au explicat ce poziţie trebuie să am, cum să mă prind apoi că să mă traga, am glumit cu colegii că mi-am luat marţianul de dimineaţă şi că mi-a părut bine să-i cunosc şi iată-ma peste balustradă.
Pot sa spun că a fost teribil de frumoasă senzaţia pe care am avut-o, Am privit în faţă şi pentru câteva momente am avut sentimentul de libertate deplină. Apoi coarda s-a oprit, a urmat balans de câteva ori şi abia apoi, acolo jos, m-am speriat. Pentru câteva momente nu am îndrăznit să întind mainile sau să mă misc. Abia apoi am luat coarda pe care mi-au trimis-o şi am prins şurubul ca să mă poată trage. Bineînteles că am uitat tot ce trebuia să fac şi să întind mainile că să ştie că totul e ok şi mă pot trage. Mi-au povestit colegii că au văzut ca m-am prins, dar nu ştiau ce să facă, noroc că totusi mi-am amintit şi am întins mainile.
Când am revenit pe pod, toată lumea mă privea zâmbind şi asteptau să-mi afle parerea. A fost teribil de frumos. Este posibil ca după o astfel de experienţă să fi devenit puţin mai zăpăcită şi să-mi fi schimbat perspectiva asupra unor lucruri. Am sărit zâmbind şi am revenit pe pod zâmbind.
Incă mai am puţin din acel zâmbet şi din adrenalina de ieri şi vă trimit puţin din ele. Vă mulţumesc pentru încurajări, a fost o experienţă frumoasă.
17 oct. 2010
Cheek to cheek
A fost un weekend plin. Cât de curând o să revin cu povestiri despre aventura bungee jumping. Oricat de obosită sunt, cam asta a fost si starea mea azi...i'm in heaven.
15 oct. 2010
Bungee jumping
Mi-a făcut multă plăcere să scriu în aceste luni pe blog, să vă citesc şi să schimbăm păreri. Astăzi este o zi dificilă, nu mai am foarte mult timp la dispoziţie. În cateva ore trebuie să-mi termin testamentul şi apoi să mă decid dacă o să sar sau doar o să privesc.
Adrenalina, senzaţie de zbor, eliberare…sper că nu v-am speriat până acum, vorbesc doar despre bungee jumping. Recunosc că printre lucrurile pe care îmi doresc să le încerc se numără şi bungee jumping şi săritul cu paraşuta, în special cel de-al doilea atragându-mă mult mai mult. Dar până voi avea ocazia să sar cu paraşuta, weekendul acesta este timpul pentru bungee jumping.
Până acum sunt 90% hotărată să încerc, ştiind că exista o mică posibilitate ca acolo să îmi fie mai teamă şi să ezit. În orice caz, azi toţi prietenii îmi spun ce vor ca amintire de la mine,mă întreabă la cine o să rămână “copilul” meu, adică laptopul şi fac tot felul de glume hazlii.
Promit că dacă o voi face, o să sar cu zâmbetul pe buze. Pe voi vă atrage idea de a face bungee jumping?
Vă doresc un weekend frumos şi să ne citim cu bine luni dimineaţă.
14 oct. 2010
Indiferenţă
Toţi putem iubi atunci când ni se răspunde tot cu dragoste. Situaţia opusă ne cere să depunem efort şi ne ambiţionăm să credem că indiferenţa poate fi îmblânzită, poate fi controlată. Uneori pretindem a fi ceea ce credem că şi-ar dori acea persoană, alteori ne oferim cu sinceritate, gândindu-ne că e imposibil să nu existe o calitatea de-a noastră care să nu placă.
Ne pierdem în gesturi rebele, fără să ne dăm seama că de cele mai multe ori lucrurile mărunte, făcute cu sinceritate, au cel mai frumos efect. Poate că atunci când noi înţelegem că indiferenţa este triumfătoare în cele mai multe cazuri, persoana respectivă va simţi lipsa acelor lucruri aparent banale, dar care au adus un zâmbet frumos. Poate că acesta este cel mai natural mod in care lucrurile se pot schimba în favoarea noastră.
Indiferent de ce turnură iau lucrurile, de multe ori nu ne dăm seama că suntem în primul rând indiferenţi fată de noi. De ce spun asta? Pentru că de multe ori uitam să ne mai întrebăm ce am învăţat din acea experienţă şi ce am apreciat cu adevărat la acea persoană, lăsând deoparte satisfacţia pe care am fi simţit-o dacă lucrurile ieşeau aşa cum ne propusesem. Apoi, refuzăm să vedem că cele mai frumoase trăiri le avem fără să fie nevoie de influenţa noastră. Astfel, încă de la început, se dă o întrecere între indiferenţa faţă de noi şi indiferenţa unei persoane, indiferentă care uneori este doar mascată pentru a avea timp să afle ce şi cum despre cealaltă persoană.
Nu mereu ne îndrăgostim nebuneşte şi nu mereu ni se răspunde la fel, dar poate că dacă mai întâi am îmblanzi indiferenţa noastră, startul care părea eşuat, ar putea fi în favoarea noastră.
Ne pierdem în gesturi rebele, fără să ne dăm seama că de cele mai multe ori lucrurile mărunte, făcute cu sinceritate, au cel mai frumos efect. Poate că atunci când noi înţelegem că indiferenţa este triumfătoare în cele mai multe cazuri, persoana respectivă va simţi lipsa acelor lucruri aparent banale, dar care au adus un zâmbet frumos. Poate că acesta este cel mai natural mod in care lucrurile se pot schimba în favoarea noastră.
Indiferent de ce turnură iau lucrurile, de multe ori nu ne dăm seama că suntem în primul rând indiferenţi fată de noi. De ce spun asta? Pentru că de multe ori uitam să ne mai întrebăm ce am învăţat din acea experienţă şi ce am apreciat cu adevărat la acea persoană, lăsând deoparte satisfacţia pe care am fi simţit-o dacă lucrurile ieşeau aşa cum ne propusesem. Apoi, refuzăm să vedem că cele mai frumoase trăiri le avem fără să fie nevoie de influenţa noastră. Astfel, încă de la început, se dă o întrecere între indiferenţa faţă de noi şi indiferenţa unei persoane, indiferentă care uneori este doar mascată pentru a avea timp să afle ce şi cum despre cealaltă persoană.
Nu mereu ne îndrăgostim nebuneşte şi nu mereu ni se răspunde la fel, dar poate că dacă mai întâi am îmblanzi indiferenţa noastră, startul care părea eşuat, ar putea fi în favoarea noastră.
13 oct. 2010
Bună dimineaţa
Aş putea spune că de cele mai multe ori partea preferată a zilei este dimineaţa. Postul de radio preferat, o budincă de ciocolată, cafea cu lapte şi câteva dintre blogurile preferate. Un zâmbet, un gând fugar şi linişte. Chiar dacă astazi în rutina dimineţii s-au strecurat şi câteva strănuturi, rar se întâmplă ca ceva să-mi strice dispoziţia de dimineaţă. Iar uneori, îmi place să cred că este dimineaţă până după-amiaza târziu, iar azi vreau să fie numai dimineaţă.
Cu puţină întârziere, vă spun bună dimineaţa şi că mi-ar plăcea să aflu care este parte voastră preferată a zilei?
Cu puţină întârziere, vă spun bună dimineaţa şi că mi-ar plăcea să aflu care este parte voastră preferată a zilei?
12 oct. 2010
Time...
"Time is free, but it's priceless. You can't own it, but you can use it. You can't keep it, but you can spend it. Once you've lost it, you can never get it back. SO DON'T WASTE IT."
Uneori ne mirăm pentru că o perioadă de timp a trecut mult prea repede şi parcă nu am făcut ceva important. Alteori ne plângem că nu avem timp pentru multe lucruri pe care ni le dorim. Până la urmă ce contează e cum petrecem acel timp, fie că e prea puţin sau suficient.
V-aţi propus vreodata să păcăliţi timpul? Dacă da, cum aţi făcut acest lucru sau cum l-aţi face?
Uneori ne mirăm pentru că o perioadă de timp a trecut mult prea repede şi parcă nu am făcut ceva important. Alteori ne plângem că nu avem timp pentru multe lucruri pe care ni le dorim. Până la urmă ce contează e cum petrecem acel timp, fie că e prea puţin sau suficient.
V-aţi propus vreodata să păcăliţi timpul? Dacă da, cum aţi făcut acest lucru sau cum l-aţi face?
Conştiinţă...
Hmmm…până la urmă ce este conştiinţa? Să fie oare rodul temperamentului, al caracterului sau doar un punct de vedere în faţa problemelor? Sau poate este rodul educaţiei, al tradiţiei sau al influenţei unei persoane?
Poate că astăzi conştiinţa spune cutare lucru. Peste o lună, va spune altceva. Poate că nu trebuie să generalizăm, poate ca trebuie doar să o considerăm un prieten bun ce se consultă cu intuiţia înainte de a ne transmite un gând, care mai târziu ajunge să nu ne mai dea pace. E ca şi cum uneori ar vrea să ne apostrofeze: “ţi-am spus eu”, noi vom zâmbi şi ne vom spune că dată viitoare vom avea mai multă încredere şi vom face mai des apel la conştiinţa. În fond, aceasta se dezvoltă şi învaţă în acelaşi timp cu noi.
Poate că astăzi conştiinţa spune cutare lucru. Peste o lună, va spune altceva. Poate că nu trebuie să generalizăm, poate ca trebuie doar să o considerăm un prieten bun ce se consultă cu intuiţia înainte de a ne transmite un gând, care mai târziu ajunge să nu ne mai dea pace. E ca şi cum uneori ar vrea să ne apostrofeze: “ţi-am spus eu”, noi vom zâmbi şi ne vom spune că dată viitoare vom avea mai multă încredere şi vom face mai des apel la conştiinţa. În fond, aceasta se dezvoltă şi învaţă în acelaşi timp cu noi.
11 oct. 2010
Inventivitate...
Astăzi suntem cu toţii inventivi. Dacă aţi scrie o carte, cum s-ar numi şi care ar fi subiectul pricipal?
Astept autografe, zâmbete şi multă inventivitate.
Astept autografe, zâmbete şi multă inventivitate.
10 oct. 2010
Inflaţie verbală
Dacă un cuvânt spus acum poate evita mult mai multe mâine sau poate duce la sporirea lui cu încă o sută, oare cât de important este să spui un lucru just, care mai apoi s-ar putea pierde în inflaţia verbală? Poţi să-l spui plecând de la premise şi anticipând urmări ce vor da lucrului spus cea mai mare valoare. Totuşi, dacă valoarea fiecarei afirmaţii constă în continuitatea şi coerenţa discursului care trebuie întreţinut, alegerea posibilă va fi doar între a vorbi fără încetare şi a nu vorbi niciodată.
9 oct. 2010
Happiness
Pâna la urmă ce este fericirea şi ce este nefericirea? De ce aproape întotdeauna raportăm totul la ele?
8 oct. 2010
Prietenii indispensabile...
Acum timpul se întorsese şi acele puţine clipe petrecute împreună îi reveneau încărcate de dor..Crezuse într-o prietenie indispensabilă. Ar fi vrut să-i cunoască fiecare zâmbet, fiecare trăire, ar fi vrut să se modeleze în funcţie de tot ceea ce şi-ar fi dorit să fie împreună. Era fascinată de faptul că se simţea capabilă de orice lucru frumos. Credea cu tărie în ceea ce simtea şi ştia că nu are nevoie de altceva pentru a reuşi să fie completarea pe care el o dorea.
Primul impas, prima deziluzie, prima rupere..Toate sunt suficiente pentru a realiza că uneori prieteniile indisensabile de care ne agaţăm cu atatâ pasiune, sunt doar rodul acelei părţi din noi care îşi doreşte să iubească, să dăruiasacă, să fie totul. Din păcate totul nu există...Când ieşim din sfera de influenţă a celuilalt, de cele mai multe ori ne dăm seama ca sentimentele noastre se domolesc, încât uneori chiar uităm sa ne mai gândim sau să mai încercăm să surprindem persoana respectivă. Oricât de mult ne implicăm într-o relaţie sau prietenie, de multe ori gradul de independenţă domină gradul de dependenţă faţă de acea persoană. Ne simţim atat de apropiaţi şi de fascinaţi, dar ce ne face să fim siguri că nu putem renunţa?
Astfel..credem în prietenii indispensabile, până la primul moment de evadare. Atunci, imaginile se derulează, zâmbim cu gândul la senzaţiile de atunci, dar ne dăm seama că dependenţele nu-şi au locul. Aşa ca dacă încercăm să uităm ceva sau pe cineva, totul vine de la sine, cum au venit şi sentimentele care ne-au tulburat pentru puţin timp. Ajungem să fim chiar surprinşi când descoperim că lucrurile pe care nu le credeam posibile s-au întâmplat atât de simplu, fără să fie nevoie de ajutorul nostru. Poate doar de cateva linii trasate la început, care apoi se dezvoltă fără prea multe gânduri sau frământări.
Voi ce credeţi? Există prietenii/relaţii/sentimente indispensabile? Cam cât de mult ne implicăm într-o prietenie cu adevărat? De multe ori o facem mai mult pentru noi sau pentru celălalt?
Primul impas, prima deziluzie, prima rupere..Toate sunt suficiente pentru a realiza că uneori prieteniile indisensabile de care ne agaţăm cu atatâ pasiune, sunt doar rodul acelei părţi din noi care îşi doreşte să iubească, să dăruiasacă, să fie totul. Din păcate totul nu există...Când ieşim din sfera de influenţă a celuilalt, de cele mai multe ori ne dăm seama ca sentimentele noastre se domolesc, încât uneori chiar uităm sa ne mai gândim sau să mai încercăm să surprindem persoana respectivă. Oricât de mult ne implicăm într-o relaţie sau prietenie, de multe ori gradul de independenţă domină gradul de dependenţă faţă de acea persoană. Ne simţim atat de apropiaţi şi de fascinaţi, dar ce ne face să fim siguri că nu putem renunţa?
Astfel..credem în prietenii indispensabile, până la primul moment de evadare. Atunci, imaginile se derulează, zâmbim cu gândul la senzaţiile de atunci, dar ne dăm seama că dependenţele nu-şi au locul. Aşa ca dacă încercăm să uităm ceva sau pe cineva, totul vine de la sine, cum au venit şi sentimentele care ne-au tulburat pentru puţin timp. Ajungem să fim chiar surprinşi când descoperim că lucrurile pe care nu le credeam posibile s-au întâmplat atât de simplu, fără să fie nevoie de ajutorul nostru. Poate doar de cateva linii trasate la început, care apoi se dezvoltă fără prea multe gânduri sau frământări.
Voi ce credeţi? Există prietenii/relaţii/sentimente indispensabile? Cam cât de mult ne implicăm într-o prietenie cu adevărat? De multe ori o facem mai mult pentru noi sau pentru celălalt?
7 oct. 2010
Ambiţii
Zilele acestea doar vântul de toamnă se încăpăţâna să se facă simţit. Noi învăţam să ne purtăm zâmbetul cu căldură. Din când în când, invidia era şi ea de faţă şi prezenta felicitări. Ar fi vrut să ne spună, “bravo, voi credeţi că aţi depăşit orice obstacol”. Noi o priveam cu ironie, gândindu-ne că limitele pot fi prea uşor depăşite în orice moment. Trecem de la o extremă la alta, de la o stare la alta…dar ce nu înţelegea invidia era că lucrurile pe care le-am învăţat pană atunci rămân. Ele sunt cele care ne învaţă să nu uităm ceea ce vrem şi să încercăm să fim exact ceea ce ne propunem. Poate că invidia face uneori pact cu nesiguranţa şi rutina, dar ambiţia va rămâne întotdeauna o parte a noastră şi de noi depinde să nu ne lăsăm prinşi. Ambiţie ce nu analizează, ambiţie ce nu ezită, ci doar ştie să ne ajute pentru ca zâmbetul câştigat să persiste.
Cât de ambiţiosi sunteţi? Care sunt ambiţiile voastre în acest moment? Care credeţi că este diferenţa dintre ambiţie şi încăpăţânare?
Cât de ambiţiosi sunteţi? Care sunt ambiţiile voastre în acest moment? Care credeţi că este diferenţa dintre ambiţie şi încăpăţânare?
6 oct. 2010
5 oct. 2010
Armistiţiul dragostei
Pur şi simplu ne îndrăgostim. Poate că uneori persoana aceea este aşa cum o credem, poate că uneori este mai mult sau alteori este doar ceea ce vrem noi să fie.
Uneori putem numi atât de multe lucruri care ne plac la cineva, alteori nu mai avem nevoie de cuvinte, de explicaţii, doar ne simţim atraşi, captivaţi.
Uneori dragostea este reciprocă, alteori doar prin tact putem încerca să stabilim o relaţie de prietenie.
Uneori alegem să păstrăm distanţa, alteori să admirăm în tăcere acea persoană, dar să-i fim aproape.
Citeam de curând un articiol care m-a facut să mă gândesc cum trebuie să procedăm dacă suntem îndrăgostiţi de cineva care nu ne împărtăşeşte sentimentele? Sau invers: dacă ştim că cineva ne place, dar noi nu simţim la fel? Oare trebuie cineva învinovaţit dacă dragostea nu este reciprocă? Hmmm…cel care a respins-o, pentru că uite eu am vrut să-ţi dăruiesc totul, tu nu ai vrut? Sau..tu cel care te îndrăgosteşti?
Nu, tu nu eşti vinovat pentru că astfel de lucruri se întâmplă necontrolat şi acesta e o parte din farmecul lor. Dar, la fel de bine nu avem cum să învinovăţim pe cineva care nu ne-a dat nicio speranţă că ar căuta dragostea sau că şi-ar dori ceva. Mai mult noi suntem responsabili de acceptarea pe care ne-o poate dărui celalalt. Dacă ne îndrăgostim de cineva care nu simte acelaşi lucru, doar prin modul nostru de a fi, putem reuşi ca cealaltă persoana să vadă într-un mod frumos sentimenele pe care i le purtăm. Uneori pare mai simplu să victimizăm, să învinovăţim, dar această tactică nu va schimba sentimentele persoanei şi în final tot noi suntem cei care vom pierde şi urma de prietenie care începea să se contureze.
Cred că nimeni nu este vinovat pentru că nu poate exista o relaţie. Mai mult, ceea ce consideri stricat în momentul în care sentimentele nu sunt împărtăşite, poate deveni frumosul altuia şi oricât de dezamăgit eşti atunci, în momentul în care sentimentele vor fi reciproce, vei uita această experienţă şi vei avea încredere să dăruieşti şi să-ţi deschizi inima.
Voi ce credeţi despre dragostea neîmpărtăşită? Este vina cuiva pentru că pur şi simplu nu există acel ceva? Se poate ajunge la un armistiţiu, în care sentimentele să nu mai fie exteriorizate şi cei doi să păstreze o legătură frumoasă?
Uneori putem numi atât de multe lucruri care ne plac la cineva, alteori nu mai avem nevoie de cuvinte, de explicaţii, doar ne simţim atraşi, captivaţi.
Uneori dragostea este reciprocă, alteori doar prin tact putem încerca să stabilim o relaţie de prietenie.
Uneori alegem să păstrăm distanţa, alteori să admirăm în tăcere acea persoană, dar să-i fim aproape.
Citeam de curând un articiol care m-a facut să mă gândesc cum trebuie să procedăm dacă suntem îndrăgostiţi de cineva care nu ne împărtăşeşte sentimentele? Sau invers: dacă ştim că cineva ne place, dar noi nu simţim la fel? Oare trebuie cineva învinovaţit dacă dragostea nu este reciprocă? Hmmm…cel care a respins-o, pentru că uite eu am vrut să-ţi dăruiesc totul, tu nu ai vrut? Sau..tu cel care te îndrăgosteşti?
Nu, tu nu eşti vinovat pentru că astfel de lucruri se întâmplă necontrolat şi acesta e o parte din farmecul lor. Dar, la fel de bine nu avem cum să învinovăţim pe cineva care nu ne-a dat nicio speranţă că ar căuta dragostea sau că şi-ar dori ceva. Mai mult noi suntem responsabili de acceptarea pe care ne-o poate dărui celalalt. Dacă ne îndrăgostim de cineva care nu simte acelaşi lucru, doar prin modul nostru de a fi, putem reuşi ca cealaltă persoana să vadă într-un mod frumos sentimenele pe care i le purtăm. Uneori pare mai simplu să victimizăm, să învinovăţim, dar această tactică nu va schimba sentimentele persoanei şi în final tot noi suntem cei care vom pierde şi urma de prietenie care începea să se contureze.
Cred că nimeni nu este vinovat pentru că nu poate exista o relaţie. Mai mult, ceea ce consideri stricat în momentul în care sentimentele nu sunt împărtăşite, poate deveni frumosul altuia şi oricât de dezamăgit eşti atunci, în momentul în care sentimentele vor fi reciproce, vei uita această experienţă şi vei avea încredere să dăruieşti şi să-ţi deschizi inima.
Voi ce credeţi despre dragostea neîmpărtăşită? Este vina cuiva pentru că pur şi simplu nu există acel ceva? Se poate ajunge la un armistiţiu, în care sentimentele să nu mai fie exteriorizate şi cei doi să păstreze o legătură frumoasă?
4 oct. 2010
Termen limită
Ipotetic, ne dorim foarte mult un lucru. Iniţial nu ştim dacă este posibil, dacă ne facem speranţe în zadar sau dacă situaţia va fi în favoarea noastră. Azi parcă totul merge foarte bine şi credem că vom reuşi ceea ce ne dorim, mâine lucrurile încep să nu mai fie prea roz şi atunci începem să ne gândim: hmmm…oare ce ar fi mai bine să fac? Poate că nu este posibil si dezamăgirea îmi readuce o senzaţie pe care mai demult mi-am propus să o ocolesc. Apoi, pentru încă o perioadă, lucrurile îşi revin şi iar avem senzaţia că vom obţine ceea ce ne-am propus.
Ce este indicat să facem în astfel de situaţii? În zilele favorabile, accelerăm mersul firesc al lucrurilor în speranţa că vom obţine mai mult? În zilele pesimiste, renunţăm…până data viitoare? Sau ne impunem un termen limită până la care încercăm să facem lucrurile aşa cum ne dorim? Iar când ajungem la termenul limită reanalizăm situaţia şi atunci decidem dacă e mai bine să ne reorientăm?
Voi cât de multă răbdare aveţi pentru a obtine lucrurile pe care vi le doriţi? Cum reuşim să ne temperăm pentru a avea mai multă răbdare?
Ce este indicat să facem în astfel de situaţii? În zilele favorabile, accelerăm mersul firesc al lucrurilor în speranţa că vom obţine mai mult? În zilele pesimiste, renunţăm…până data viitoare? Sau ne impunem un termen limită până la care încercăm să facem lucrurile aşa cum ne dorim? Iar când ajungem la termenul limită reanalizăm situaţia şi atunci decidem dacă e mai bine să ne reorientăm?
Voi cât de multă răbdare aveţi pentru a obtine lucrurile pe care vi le doriţi? Cum reuşim să ne temperăm pentru a avea mai multă răbdare?
3 oct. 2010
Joc maleabil
Aproape întotdeauna vrem ca jocul să se desfaşoare după regulile nostre. Ca să fim convinşi să luam parte trebuie să ne simţim apreciaţi, respectaţi şi de multe ori la primul pas care nu corespunde cu modul nostru de a fi, izbucnim. Devenim mai pretentioşi, mai atenti şi încercăm să continuăm jocul după placul nostru.
O parte domină, alta este dispusă să-i facă oricum pe plac. Dar ce s-a întâmplat cu maleabilitatea? Poate că abia când ne place de cineva cu adevărat uităm de interesele proprii, putem fi temperaţi şi abia atunci jocul devine provocator, incitant, nu mai exista pretenţii şi nimeni nu mai domnină...
Poate exista un joc în care părţile doar să se completeze, fără ca unul să simtă nevoia să fie el cel care dă tonul mişcărilor? Poate exista un joc tacit, maleabil în care să fim dispuşi să ne însuşim lucruri noi şi în care dorinţa de afirmare să fie egală? Putem găsi pasiuni comune pentru ca jocul să-şi menţină plăcerea?
O parte domină, alta este dispusă să-i facă oricum pe plac. Dar ce s-a întâmplat cu maleabilitatea? Poate că abia când ne place de cineva cu adevărat uităm de interesele proprii, putem fi temperaţi şi abia atunci jocul devine provocator, incitant, nu mai exista pretenţii şi nimeni nu mai domnină...
Poate exista un joc în care părţile doar să se completeze, fără ca unul să simtă nevoia să fie el cel care dă tonul mişcărilor? Poate exista un joc tacit, maleabil în care să fim dispuşi să ne însuşim lucruri noi şi în care dorinţa de afirmare să fie egală? Putem găsi pasiuni comune pentru ca jocul să-şi menţină plăcerea?
2 oct. 2010
1 oct. 2010
Despicable Me
Pentru o seară foarte amuzantă, cu multă încredere vă recomand, Despicable Me. Personajul principal, Gru este de-a dreptul haios şi noul lui plan diabolic este să fure luna. Oare va resuşi? Planul merge excelent până în ziua în care Gru întâlneste trei fetiţe orfane pe nume Agnes, Edith si Margo, care îi imblânzesc sufletul şi îi ating coarda sensibilă, privindu-l ca pe un potenţial tata. Astfel, Gru este forţat să facă faţă provocării pe care i-o lansează cele trei orfane şi să renunţe la planul lui diabolic de a fura Luna. Are un final foarte frumos, dar vă las să-l descoperiţi singuri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)