Prietenii indispensabile...

Acum timpul se întorsese şi acele puţine clipe petrecute împreună îi reveneau încărcate de dor..Crezuse într-o prietenie indispensabilă. Ar fi vrut să-i cunoască fiecare zâmbet, fiecare trăire, ar fi vrut să se modeleze în funcţie de tot ceea ce şi-ar fi dorit să fie împreună. Era fascinată de faptul că se simţea capabilă de orice lucru frumos. Credea cu tărie în ceea ce simtea şi ştia că nu are nevoie de altceva pentru a reuşi să fie completarea pe care el o dorea.

Primul impas, prima deziluzie, prima rupere..Toate sunt suficiente pentru a realiza că uneori prieteniile indisensabile de care ne agaţăm cu atatâ pasiune, sunt doar rodul acelei părţi din noi care îşi doreşte să iubească, să dăruiasacă, să fie totul. Din păcate totul nu există...Când ieşim din sfera de influenţă a celuilalt, de cele mai multe ori ne dăm seama ca sentimentele noastre se domolesc, încât uneori chiar uităm sa ne mai gândim sau să mai încercăm să surprindem persoana respectivă. Oricât de mult ne implicăm într-o relaţie sau prietenie, de multe ori gradul de independenţă domină gradul de dependenţă faţă de acea persoană. Ne simţim atat de apropiaţi şi de fascinaţi, dar ce ne face să fim siguri că nu putem renunţa?

Astfel..credem în prietenii indispensabile, până la primul moment de evadare. Atunci, imaginile se derulează, zâmbim cu gândul la senzaţiile de atunci, dar ne dăm seama că dependenţele nu-şi au locul. Aşa ca dacă încercăm să uităm ceva sau pe cineva, totul vine de la sine, cum au venit şi sentimentele care ne-au tulburat pentru puţin timp. Ajungem să fim chiar surprinşi când descoperim că lucrurile pe care nu le credeam posibile s-au întâmplat atât de simplu, fără să fie nevoie de ajutorul nostru. Poate doar de cateva linii trasate la început, care apoi se dezvoltă fără prea multe gânduri sau frământări.

Voi ce credeţi? Există prietenii/relaţii/sentimente indispensabile? Cam cât de mult ne implicăm într-o prietenie cu adevărat? De multe ori o facem mai mult pentru noi sau pentru celălalt?

Armistiţiul dragostei

Pur şi simplu ne îndrăgostim. Poate că uneori persoana aceea este aşa cum o credem, poate că uneori este mai mult sau alteori este doar ceea ce vrem noi să fie.

Uneori putem numi atât de multe lucruri care ne plac la cineva, alteori nu mai avem nevoie de cuvinte, de explicaţii, doar ne simţim atraşi, captivaţi.

Uneori dragostea este reciprocă, alteori doar prin tact putem încerca să stabilim o relaţie de prietenie.

Uneori alegem să păstrăm distanţa, alteori să admirăm în tăcere acea persoană, dar să-i fim aproape.

Citeam de curând un articiol care m-a facut să mă gândesc cum trebuie să procedăm dacă suntem îndrăgostiţi de cineva care nu ne împărtăşeşte sentimentele? Sau invers: dacă ştim că cineva ne place, dar noi nu simţim la fel? Oare trebuie cineva învinovaţit dacă dragostea nu este reciprocă? Hmmm…cel care a respins-o, pentru că uite eu am vrut să-ţi dăruiesc totul, tu nu ai vrut? Sau..tu cel care te îndrăgosteşti?

Nu, tu nu eşti vinovat pentru că astfel de lucruri se întâmplă necontrolat şi acesta e o parte din farmecul lor. Dar, la fel de bine nu avem cum să învinovăţim pe cineva care nu ne-a dat nicio speranţă că ar căuta dragostea sau că şi-ar dori ceva. Mai mult noi suntem responsabili de acceptarea pe care ne-o poate dărui celalalt. Dacă ne îndrăgostim de cineva care nu simte acelaşi lucru, doar prin modul nostru de a fi, putem reuşi ca cealaltă persoana să vadă într-un mod frumos sentimenele pe care i le purtăm. Uneori pare mai simplu să victimizăm, să învinovăţim, dar această tactică nu va schimba sentimentele persoanei şi în final tot noi suntem cei care vom pierde şi urma de prietenie care începea să se contureze.

Cred că nimeni nu este vinovat pentru că nu poate exista o relaţie. Mai mult, ceea ce consideri stricat în momentul în care sentimentele nu sunt împărtăşite, poate deveni frumosul altuia şi oricât de dezamăgit eşti atunci, în momentul în care sentimentele vor fi reciproce, vei uita această experienţă şi vei avea încredere să dăruieşti şi să-ţi deschizi inima.

Voi ce credeţi despre dragostea neîmpărtăşită? Este vina cuiva pentru că pur şi simplu nu există acel ceva? Se poate ajunge la un armistiţiu, în care sentimentele să nu mai fie exteriorizate şi cei doi să păstreze o legătură frumoasă?

Limitele prieteniei..

Cred că cel mai firesc lucru pe care îl putem face atunci când ne place de o persoană este să încercăm să fim prieteni cu ea. Fie că ne simţim foarte bine în preajma ei, fie că ne place cum gândeşte, fie că avem multe lucruri în comun sau chiar păreri diferite constructive, treptat ajungem să îndrăgim acea persoană şi să avem încredere în ea.

Iniţial în orice prietenie există multe zâmbete, multe ore petrecute vorbind şi totul pare să meargă de minune. Dar ce facem în relaţiile de prietenie care se stabilesc între un EL şi o Ea? Este indicat să definim încă de la început termenii prieteniei şi să trasăm niste limite? Doar prieteni, prieteni cu posibilitatea de a se transforma în ceva mai mult sau…? Poate că pe moment nu ne gândim, dar întotdeauna există riscul ca din partea unuia să fie puţin mai mult. De aici apar unele aşteptari si uşor, uşor prietenia începe să fie lezată, indiferent de cât de strânsă şi frumoasă era. Persoana ne este simpatică, dar probabil că în termeni nedefiniţi este foarte uşor să interpretăm lucrurile aşa cum vrem şi să sperăm mai mult.

Ce facem când unul dintre prietenii apropiaţi se îndrăgosteşte de noi? Sau ce facem când noi ne îndrăgostim de un prieten bun? Ce alegem: prietenia sau sentimentele şi speranţa de a avea mai mult? Cum reuşim să salvăm prietenia? Dacă suntem puţin atraşi de acea persoană riscăm prietenia şi acordăm o şansă în altă direcţie sau doar încercăm să-l înţelegem pe celălat şi păstrăm limitele prieteniei?

Dragoste sau prietenie...?

Suspans şi nerăbdare, acestea par să fie stările care vor caracteriza această săptămână…Un nou joc care pare să se bucure de toţi factorii necesari unei reuşite…

Care sa fie miza jocului ? Dragostea sau prietenia? Poate exista dragoste fără prietenie sau prietenie fără dragoste? Cât de dependente sunt? Care asigură succesul celeilalte? Care contează mai mult? Si mai ales...care influenţează jocul cel mai mult?

MAC, MAC

Împreună cu 3 prieteni vorbeam despre furnizorii de servicii de internet şi despre cât de multumiţi suntem de calitatea internetului. Discuţia a ajuns la Ip-uri şi la MAC (Media Access Control address). Eu şi Rux ne uitam mirate una la alta, întrebându-ne din priviri ce o fi si acest MAC. Discuţia continuă, eu îi spun: acum 2 seri când am fost prin Herăstrau erau niste raţe şi aveau un MAC destul de plictisit, cred că de la caldură. Pe prieteni îi bufneşte rasul, se opresc şi încep sa ne spună că MAC este adresa fixă a plăcii de reţea şi încă vreo 2-3 amănunte despre misteriosul MAC. Foarte pasionaţi de aceasta adresă fixa, au început să se întrebe dacă poate fi schimbată şi daca ai voie sa faci asta. Noi ne priveam la fel de întrebătoare, moment în care Rux completează: “Cred că acestea sunt gâşte mutant pentru că raţele noastre nu pot face asta”.

MAC,MAC, uite asa pentru unii era tehnologie,iar pentru alţii doar nişte raţe simpatice. Şi dacă tot a venit vorba de raţe, mi-am amintit de verile în care mergeam la bunici, la Buzău. Acestia aveau raţe şi împreună cu fratele meu, obişnuiam să le dăm de mâncare şi mai tot timpul aveam grijă să le punem apă. Bunicul nostru glumea: “nu mai puneţi atâta apă la rate, că se îneacă”. Oare ce ar spune despre adresa fixă?

Prieteni pentru fiecare zi...

Ploaia de dimineaţă m-a facut să mă gândesc că ar fi un moment bun să stau şi să lucrez de acasă. Ştiu, aş fi lucrat ceva, apoi aş fi găsit alte lucruri de făcut, separate de serviciu. Doar că eram singură acasă si oricât de ispititor ar fi fost să rămân, m-am gândit la colegii mei, la pauzele noastre, la faptul că în 2 ani au devenit nişte prieteni foarte buni. Zâmbete, probleme mărunte, cuvinte de încurajare sau momente de plictiseală, de la un timp le împărţim pe toate. Singurul nostru coleg care mai glumeşte pe seama noastră, dar care ne este foarte drag. Cafele sau pauze de masă prelungite, dezbateri şi din ce în ce mai multe activităţi care se prelungesc în timpul liber.Uneori mă bucur foarte mult că îi cunosc, că în multe zile când ajung la serviciu am senzaţia că de fapt sunt în vizită la nişte prieteni şi urmează să fie o zi frumoasă alături de ei. Ei sunt prietenii pentru fiecare zi şi am învaţat multe lucruri frumoase alături de ei.

Pe voi ce vă înveseleşte într-o zi atât de mohorată? Cum vă întelegeţi cu colegii de serviciu?

Love will come through

Din străini devenim prieteni, din prieteni devenim străini. E un cerc, rolurile se pot inversa oricând. Depinde doar de noi, de ceea ce vrem, de ceea ce căutam. Cred că dacă lăsam loc pentru comunicare şi sinceritate, ne păstram mult timp poziţia initială. Aşa nu apar întrebări: "cum", "de ce s-a terminat", "de ce nu am văzut" sau "de ce nu mi-ai spus din timp". Privesc simplu lucrurile: comunicarea echivalează cu cât mai puţine întrebări. Comunic tocmai pentru că ţin la acea prietenie sau comunic tocmai pentru a cunoaste şi a deveni prieteni. Comunic pentru că vreau să transmit ceva, chiar şi lucruri mai puţin plăcute, iar cu timpul devine ceva firesc să pot spune orice.. Comunic pentru că este felul prin care pot să mă implic.

Situaţii vs Momente

Situaţii de urgenţă, situaţii în care abia asteptăm să ne strângem la o cafea şi să spunem ce avem pe suflet. Situaţii în care poate că într-un fel cautăm să ni se spună că avem dreptate, că nu exagerăm. Situaţii în care vrem să fim înţeleşi, situaţii care ne fac să devenim mai apropiaţi de acele persoane, tocmai pentru că sunt acolo pentru noi. În astfel de situaţii, momentele de linişte nu există, ci doar agitaţia noastră de a găsi ceva care să ne atragă atenţia de la acea situaţie.

Toate acestea sunt situaţiile în care admitem că nu întotdeauna suntem bine, în care acceptăm că prietenii ne sunt alături şi pentru a împarţi cu ei acel zâmbet trist. Situaţii ce sunt urmate de momente de linişte, de tăcere sufletească. Liniştea care ne îndepartează de acea situaţie, linistea pe care învăţăm să o apreciem si să ne bucurăm de ea. Situaţii aiurea care se luptă cu momente de liniste, zile frumoase care se iau la întrecere cu zile rele. În final, înving cele pentru care avem mai multă predispoziţie, cele pentru care avem mai multă convingere că ne vor ajuta. Nu putem evita întotdeauna situaţiile rele, dar cu puţină răbdare şi cumpătare poate că putem trece cu bine peste ele, iar asta depinde doar de determinarea noastră!

Filme preferate

Waly s-a gândit să vorbim şi despre filme preferate, nu numai despre seriale. Printre filmele pe care le-am vazut în ultimul timp şi mi-au plăcut mult se numară:

1.P.S I Love You: l-am vazut de 2 ori în ultima lună şi l-aş revedea cu drag oricând. Mi-au plăcut: ideea filmului, coloana sonoră şi a reusit să atingă un punct destul de sensibil.

2. Alice in Wonderland: Grafica, costume, personaje care au reuşit să mă tină concentrată până la sfarşitul filmului.

3. Old Dogs: L-am vazut într-o seară in care aveam chef de râs. Mi-a placut, am râs mai mult decat era necesar şi de fiecare dată când imi aduc aminte de el îmi vine în minte câte o fază amuzantă şi mai zâmbesc putin.

4. The Ugly Truth: potrivit pentru o seară între prieteni, surprinde foarte bine lupta dintre sexe şi are destule momente amuzante.

5. The Pursuit of Happyness - pur si simplu superb, nu mai are nevoie de nicio descriere.

Leapşa merge mai departe la oricine doreşte să o preia.

Un joc...

Un joc în care intenţiile nu sunt definite şi asta îl face mai palpitant. Un joc în care nu există reguli, dar în care jucătorii ştiu că singurul lucru pe care trebuie să se axeze este acela de a surprinde, dar într-un mod sincer. Un joc care în mod inexplicabil ne face mai zâmbitori. Un joc care aduce o pată de culoare în fiecare zi prin simplu fapt că există. Un joc, jocul ce treptat devine mai interesant, fie că este vorba de prietenie, de dragoste sau de acele lucruri de care simţim nevoia uneori. Un joc care îmi place pentru că implică atât amuzament, cât şi responsabilitate. Mai simplu spus: mă joc într-un mod care îmi place pentru a cunoaste ceea ce îmi doresc, iar pe masura ce cunosc mai mult, jocul devine o parte din mine. Iar partea mai frumoasă este că jocul meu poate deveni jocul altcuiva care-l inţelege, iar jocul altcuiva poate deveni jocul meu. Tot ce conteaza în final este că acel joc ne defineşte.

Algoritmul prieteniei

Fie X si Y două puncte într-un spaţiu nedefinit. La un moment t1, punctele se intersectează şi descoperă că se simt bine împreună, că au multe lucruri în comun. Încep să petreacă din ce în ce mai mult timp împreună, totul este frumos, există acea nerabdare de a se vedea, de a sta de vorbă cu orele, etc. La un moment t2, punctul X devine agresiv pentru că nu întelege că Y mai are şi alte ocupaţii, prieteni cu care trebuie să se mai vadă. Asa că devine insistent, găseste motive aparent banale pentru care anumite lucruri nu-i mai convin şi lucrurile încep să dea cu virgulă.

Y incearcă să înţeleagă, să arate ca nimic nu s-a schimbat şi mai ales să-l facă pe X să-şi dea seama că relaţiile de prietenie nu sunt exclusive. Nu e ca şi cum legi o prietenie şi hop-ţop te trezesti sugrumat de aceasta prietenie, fara să mai ai posibilitatea să respiri de unul singur. Apoi urmează replicile de genul: “dar ai uitat de mine”, “nu ne-am mai văzut de Z zile”, “n-ai mai dat niciun semn de viaţă”. Uite aşa, numarul de zecimale de după virgulă începe să tindă spre infinit. Pană la urmă prietenia nu presupune reciprocitate şi mai ales întelegere? Adica, dacă pur şi simplu ai o perioadă mai aglomerată, de ce atâtea întrebări sau reproşuri? Şi mai ales lipsa de încredere? De ce prietenia respectivă tinde să devină o ecuaţie aproape imposibil de rezolvat, tocmai în încercarea de a evita astfel de discuţii?

Apoi intervine o a 3 variabilă: timpul. E o variabilă ajutătoare, care încearcă să găsească soluţia corectă a ecuaţiei. Întăreste legătura stabilită între cele două puncte, dar mai ales le face să înţeleagă că dacă 2 persoane se plac din varii motive, nu este nevoie de demonstraţii permanente.