Termen limită

Ipotetic, ne dorim foarte mult un lucru. Iniţial nu ştim dacă este posibil, dacă ne facem speranţe în zadar sau dacă situaţia va fi în favoarea noastră. Azi parcă totul merge foarte bine şi credem că vom reuşi ceea ce ne dorim, mâine lucrurile încep să nu mai fie prea roz şi atunci începem să ne gândim: hmmm…oare ce ar fi mai bine să fac? Poate că nu este posibil si dezamăgirea îmi readuce o senzaţie pe care mai demult mi-am propus să o ocolesc. Apoi, pentru încă o perioadă, lucrurile îşi revin şi iar avem senzaţia că vom obţine ceea ce ne-am propus.

Ce este indicat să facem în astfel de situaţii? În zilele favorabile, accelerăm mersul firesc al lucrurilor în speranţa că vom obţine mai mult? În zilele pesimiste, renunţăm…până data viitoare? Sau ne impunem un termen limită până la care încercăm să facem lucrurile aşa cum ne dorim? Iar când ajungem la termenul limită reanalizăm situaţia şi atunci decidem dacă e mai bine să ne reorientăm?

Voi cât de multă răbdare aveţi pentru a obtine lucrurile pe care vi le doriţi? Cum reuşim să ne temperăm pentru a avea mai multă răbdare?

Limitele prieteniei..

Cred că cel mai firesc lucru pe care îl putem face atunci când ne place de o persoană este să încercăm să fim prieteni cu ea. Fie că ne simţim foarte bine în preajma ei, fie că ne place cum gândeşte, fie că avem multe lucruri în comun sau chiar păreri diferite constructive, treptat ajungem să îndrăgim acea persoană şi să avem încredere în ea.

Iniţial în orice prietenie există multe zâmbete, multe ore petrecute vorbind şi totul pare să meargă de minune. Dar ce facem în relaţiile de prietenie care se stabilesc între un EL şi o Ea? Este indicat să definim încă de la început termenii prieteniei şi să trasăm niste limite? Doar prieteni, prieteni cu posibilitatea de a se transforma în ceva mai mult sau…? Poate că pe moment nu ne gândim, dar întotdeauna există riscul ca din partea unuia să fie puţin mai mult. De aici apar unele aşteptari si uşor, uşor prietenia începe să fie lezată, indiferent de cât de strânsă şi frumoasă era. Persoana ne este simpatică, dar probabil că în termeni nedefiniţi este foarte uşor să interpretăm lucrurile aşa cum vrem şi să sperăm mai mult.

Ce facem când unul dintre prietenii apropiaţi se îndrăgosteşte de noi? Sau ce facem când noi ne îndrăgostim de un prieten bun? Ce alegem: prietenia sau sentimentele şi speranţa de a avea mai mult? Cum reuşim să salvăm prietenia? Dacă suntem puţin atraşi de acea persoană riscăm prietenia şi acordăm o şansă în altă direcţie sau doar încercăm să-l înţelegem pe celălat şi păstrăm limitele prieteniei?