Garanţii..

Unele situaţii sunt exact ceea ce par. Fără să existe îndoieli, fără să căutam motive ascunse, fără să simţim nevoia de a le cerceta. Ne bucurăm de ele şi atât. Din când în când, mai tragem linia şi vedem care sunt elementele care s-au acumulat. Ne dăm seama că avem încredere şi nu exista semne de întrebare.

Alte situaţii ne pun la încercare. De multe ori, acestea sunt interpretabile şi alegem să credem ceea ce vrem. Auzim mai mult decat ni s-a spus, căutăm înţelesuri ascunse, creăm scenarii şi în final alegem varianta cea mai convenabilă pentru noi.

În ambele cazuri, până unde poate merge încrederea pe care o acordăm? Avem încredere sau considerăm că avem, dar putem garanta pentru o persoană apropiată? Poate că la un moment dat am făcut-o, am garantat pentru o persoană pe care credeam că o cunoastem şi că nu are cum să ne dezămăgească. Totusi, s-a întâmplat exact contrariul. Cum restabilim încrederea? Ce ne determină să putem garanta pentru cineva? În ce se transformă această garanţie? Într-o încredere oarbă, mult prea subiectivă sau în dorinţa de a considera că o persoană nu ne poate dezamăgi, tocmai pentru că noi am garantat pentru ea?

Cum ar fi?

Dacă aş servi întâi desertul şi abia apoi mâncarea doar pentru că întotdeauna abia aştept să ajung la desert? Dacă unele situaţii ar începe cu deznodământul, pentru ca mai apoi să aflu care a fost punctul de plecare? Dacă azi aş sta pe tavan şi as scrie de la dreapta la stânga? Daca azi aş face totul invers pentru că aşa m-aş simti bine? Cum ar fi dacă pentru o zi totul ar fi invers?

Cum ar fi dacă de fiecare dată când interacţionăm cu cineva am fi noi, fără dorinţa de a impresiona sau fără impulsul de a afirma nişte lucruri care nu ne caracterizează? Cum ar fi dacă am avea întotdeauna curajul să afirmăm ceea ce gândim, fără să ne facem griji pentru părerile celorlalţi? Cum ar fi dacă am fi mereu sinceri? Cum ar fi dacă farmecul cunoaşterii nu ar dura doar până când obţinem ceea ce vrem?

Situaţii vs Momente

Situaţii de urgenţă, situaţii în care abia asteptăm să ne strângem la o cafea şi să spunem ce avem pe suflet. Situaţii în care poate că într-un fel cautăm să ni se spună că avem dreptate, că nu exagerăm. Situaţii în care vrem să fim înţeleşi, situaţii care ne fac să devenim mai apropiaţi de acele persoane, tocmai pentru că sunt acolo pentru noi. În astfel de situaţii, momentele de linişte nu există, ci doar agitaţia noastră de a găsi ceva care să ne atragă atenţia de la acea situaţie.

Toate acestea sunt situaţiile în care admitem că nu întotdeauna suntem bine, în care acceptăm că prietenii ne sunt alături şi pentru a împarţi cu ei acel zâmbet trist. Situaţii ce sunt urmate de momente de linişte, de tăcere sufletească. Liniştea care ne îndepartează de acea situaţie, linistea pe care învăţăm să o apreciem si să ne bucurăm de ea. Situaţii aiurea care se luptă cu momente de liniste, zile frumoase care se iau la întrecere cu zile rele. În final, înving cele pentru care avem mai multă predispoziţie, cele pentru care avem mai multă convingere că ne vor ajuta. Nu putem evita întotdeauna situaţiile rele, dar cu puţină răbdare şi cumpătare poate că putem trece cu bine peste ele, iar asta depinde doar de determinarea noastră!