Blood Like Lemonade

Trecut sau prezent?

Vreme superbă de toamnă, un loc drag mie, o provocare destul de mare...şi minivacantă pană luni. Hmmm..să vedem ce o sa iasă şi de această dată.

Singurul gand pe care îl iau cu mine este: dacă am avea posibilitatea ca pentru o oră să lăsăm trecutul să facă parte din prezent, ce ar fi indicat să facem? Să ne testăm pentru a vedea dacă chiar am depăşit acel moment din trecut, să evitam o astfel de întâlnire sau...? Hmmm..dacă mai apoi trecutul va bântui din ce în ce mai mult prezentul? Ce să fie: o oră la răscrucea dintre trecut şi prezent sau doar prezent?

Closing Time

Explozie de cuvinte

Explozie de cuvinte..Cuvinte care ascund multe, cuvinte care se unesc unele cu altele, cuvinte care lasă impresia că nu ştiu unde vor sa ajungă. Apoi, brusc, datorită a doua, trei vorbe emoţia devine irezistibilă, necontrolabilă, dând peste cap măsura sentimentelor. Uneori nici măcar nervii nu mai rezistă să aştepte această explozie de cuvinte, pentru că şi ei au îndurat prea multe. Abia acum armura lor este înlăturată, cuvintele îşi menţin efectul şi singurul rezultat este zâmbetul care nu mai are nevoie de niciun cuvânt.

De curând aş fi spus foarte convinsă că vreau doar fapte, nu cuvinte. Acum cred că explozia de cuvinte poate deveni un obicei frumos, care să întregească efectul întâmplărilor care devin din ce în ce mai previzibile. E uimitor de frumos cum în explozia lor, cuvintele devin atât de transparente, dar mereu surprinzătoare.

Alone Again Or

Limitele prieteniei..

Cred că cel mai firesc lucru pe care îl putem face atunci când ne place de o persoană este să încercăm să fim prieteni cu ea. Fie că ne simţim foarte bine în preajma ei, fie că ne place cum gândeşte, fie că avem multe lucruri în comun sau chiar păreri diferite constructive, treptat ajungem să îndrăgim acea persoană şi să avem încredere în ea.

Iniţial în orice prietenie există multe zâmbete, multe ore petrecute vorbind şi totul pare să meargă de minune. Dar ce facem în relaţiile de prietenie care se stabilesc între un EL şi o Ea? Este indicat să definim încă de la început termenii prieteniei şi să trasăm niste limite? Doar prieteni, prieteni cu posibilitatea de a se transforma în ceva mai mult sau…? Poate că pe moment nu ne gândim, dar întotdeauna există riscul ca din partea unuia să fie puţin mai mult. De aici apar unele aşteptari si uşor, uşor prietenia începe să fie lezată, indiferent de cât de strânsă şi frumoasă era. Persoana ne este simpatică, dar probabil că în termeni nedefiniţi este foarte uşor să interpretăm lucrurile aşa cum vrem şi să sperăm mai mult.

Ce facem când unul dintre prietenii apropiaţi se îndrăgosteşte de noi? Sau ce facem când noi ne îndrăgostim de un prieten bun? Ce alegem: prietenia sau sentimentele şi speranţa de a avea mai mult? Cum reuşim să salvăm prietenia? Dacă suntem puţin atraşi de acea persoană riscăm prietenia şi acordăm o şansă în altă direcţie sau doar încercăm să-l înţelegem pe celălat şi păstrăm limitele prieteniei?

Mademoiselle

Amprente

Credem că ne cunoaştem, dar chiar şi noi suntem surprinşi de efectul pe care unele persone îl au asupra nostră. Poate că uneori reuşim lucruri de care nu ne credeam capabili doar datorită lor.

Poate că în moduri specifice,fiecare persoană pe care o cunoaştem îşi lasă amprenta asupra noastră. Amprente amuzante, amprente zâmbitoare, amprente mature, amprente pline de mister, de dileme, amprente ajutătoare, amprente care vin la momentul potrivit. Toate sunt amprente care ne influenţează personalitate şi ne determină să ne definim tot mai mult.

Care este cel mai frumos lucru pe care l-aţi învăţat de la o persoană dragă vouă? Care este amprenta pe care o simţiţi cel mai puternic?

Nostalgie de duminica

Aceeaşi spectatori, aparent acelaşi joc, doar un singur chip lipseşte acum din acea duminică ce părea întotdeauna previzibilă. Locul rămăsese la fel de frumos şi încă te ajuta să evadezi din mijlocul problemelor, a gândurilor şi a întrebărilor. Acolo reuşeam întotdeauna să zâmbesc, să visez, să vreau să merg mai departe oricât de sumbre păreau unele duminici. Nucul bătran, banca pe care am petrecut ore întregi, priviri ce se transformau în zâmbete jucăuşe. Duminici nostalgice, duminici insorite, duminici pline de trăire.. în acel loc, locul de duminică.

Toate au rămas acolo, doar chipul a dispărut..Oare îti aminţesti uneori de acele zile si de chipul care a încercat să te facă de atâtea ori să zâmbeşti şi să crezi că orice ar fi, va incerca să-ţi fie alături? Ce rămâne în final? Un zâmbet şi o nostalgie de duminică, dorul de locul preferat şi întrebarea: ce îţi vei aminti tu? Curând un alt chip va completa jocul, dar poate nu va îndrăgi şi locul..

Hurt

Suflete..

Suflete ce se cunosc şi se împrietenesc ca să creeze o neînţelegere seducătoare, suflete ce se întâlnesc în momente unice ce nu se povestesc pentru că fiecare dintre ele are o altă poveste a fericirii.

Suflete ce duc o existenţă comună secretă, suflete ce încă visează la magia primului moment, care întotdeauna îşi imprimă stilul asupra a tot ceea ce va urma.

Suflete ce se pierd în întâlniri prea frumoase, în întâlniri banale sau în întâlniri obişnuite, dar care nu uită să zâmbească şi să trăiască fiecare moment cu maximă intensitate.

Suflete ce se dăruiesc încontinuu, suflete ce au învăţat să nu renunţe la existenţă pentru a descoperi siguranţa. Suflete ce au înţeles că dacă siguranţa devine un scop, există riscul ca ele să devină cele care o îndepartează, chiar şi acolo unde simţim că este evidentă.

Suflete ce nu se despart atunci când povestea fericirii începe să devină confuzia memoriei cu uitarea. Chiar şi atunci sufletele nu se rătăcesc, ci rămân împreună sperând că în timp vor trăi un moment perfect care va întări legătura iar şi iar..

Poate că dragostea nu are nevoie de niciun ingredient sau artificiu ca să reziste, ci doar de suflet…

25 de Ore

Acum câteva zile scriam despre Nu pot sau Nu vreau. Revin asupra ideii, fiind convinsă că dacă ne dorim ceva cu adevărat găsim timp şi se poate. Poate că uneori nu reuşim pe moment, poate că alteori trebuie să dăm dovadă de mai multă iniţiativă şi să dăruim din timpul nostru. Totuşi, nu cred că rezolvăm ceva dăcă rămânem fixaţi asupra ideii: nu am timp. De ce preferăm să ne gândim mereu la acest lucru, când am putea să încercăm să câştigăm mai mult timp, sau măcar să alternăm zilele mai aglomerate cu cele în care să ne rămână timp şi pentru noi?

Ar fi frumos să existe măcar din când în când o zi de 25 de ore. Oare cum ar fi atunci? Dacă în rest avem impresia că nu avem timp, atunci am sesiza vreo diferenţă şi ne-am gândi ca acea oră să o atribuim pentru ceva diferit, plăcut, relaxant? Cum ne-am prioritiza în acel moment lucrurile?

Din păcate, nu pot exista 25 de ore..Cel mai probabil ziua poate avea atâtea ore câte ne dorim noi, dacă ştim şi vrem să le utilizăm eficient. Voi ce soluţii propuneţi pentru a păcăli timpul?

Hou have loved enough

Şah mat

Ironie subtilă, siguranţă aparentă, senzaţia că lucrurile au fost pecetluite, dar de fapt nu s-a întâmplat nimic. Un amalgam de trăiri, întrebări tăcute, zâmbete regăsite în dorinţa de a respecta fiecare lucru pe care mi l-am propus. Acum totul are legatură doar cu mine. Poate că încă nu ţi-ai dat seama, dar după mult timp, chiar şi jocul de şah a devenit atipic. Poziţiile s-au schimbat de prea multe ori, dar nu şi tactica. Tu crezi că încă muţi pentru amândoi, eu stiu că indiferent de mutarea ta, pentru mine jocul deja s-a terminat. În sfârşit e simplu să domini jocul, pentru că ai devenit singurul jucător.

Cu zâmbetul pe buze, pot să mă bucur de o zi ce-mi pare atât de simplă şi să-ţi opresc orice mutare. Şah mat, învingătorul îşi savurează victoria în linişte fără să încerce să triumfe şi astfel satisfacţia se transformă în zâmbet, iar zâmbetul în libertate.

Oare pentru a ajunge la acest şah mat putem pretinde uneori că nu există absolut nimic? Dacă ne gândim la situaţii în care simţim nevoia să demonstrăm cum suntem sau ce vrem.. şi pur şi simplu ne purtăm ca şi când am reusit să facem acest lucru şi nu mai avem nicio obligaţie? Oare atunci reuşim să ne detaşăm cu adevărăt şi să lăsăm orice gând departe? Cum ar fi sa ne trezim într-o zi şi să spunem stop fără să ne oferim nicio explicaţie sau motivaţie? Sau preferăm să ducem mai departe lucrurile, chiar şi cu acele goluri formate din lucrurile care nu ne-au reuşit, dar la care nu încetăm să ne gândim?

Tale of Two Brains

Conexiuni, conexiuni şi iar conexiuni..Si iată cea mai bună dovada, foarte amuzantă:



O zi frumoasă!

Common People

Doar o zi normală :) Ce dor imi era!

Reuşită, Refuz şi Resemnare

Dacă în marketing există cei 4P (Produs, Preţ, Promovare, Plasament), în negociere cei 3C ( capacitate, credibilitate şi comunicare), de ce nu ne-am ghida pe termen lung după cei 3R: Reuşită, Refuz şi Resemnare.

Ne place să reuşim, ne întăreşte încrederea pe care o avem în noi. Gustul dulce al victoriei ne face să vrem mai mult, să ne stabilim noi ambiţii şi să încercăm să reuşim şi în îndeplinirea acestora.

Doar că nu întotdeauna putem avea chiar totul. Dacă am avea totul, ce s-ar întampla cu competitivitatea, cu determinarea de a ne reinventa de fiecare dată când lucrurile nu ies chiar aşa cum ne aşteptăm? Pierdem sau suntem refuzaţi, dar chiar şi în astfel de situaţii rămâne un zâmbet pentru că am încercat, pentru că am avut curaj să exteriorizăm acea dorinţă.

Reusită sau Refuz...Ambele par foarte bine definite. Totuşi, provocarea cea mai mare rămâne Resemnarea. De cele mai multe ori pare departe şi nu avem răbdare să o cunoaştem. Fie devenim prizonieri ai Refuzului şi nu vrem să acceptăm, fie ne plafonăm şi afirmăm că nimic nu poate înlocui ceea ce ni s-a refuzat. Totuşi...nu trebuie să renunţăm să îndeplinim această provocare şi să ne resemnăm, pentru că doar aşa putem să redescoperim Reuşita şi Refuzul.

Falling Slowly

I don't know you, but I want you...

Nu pot sau nu vreau?

Nu pot sau nu vreau? Intotdeauna am fost de părere că există doar nu vreau şi adeseori m-am contrazis din această cauză. Pentru mine nu pot nu are sens, este doar o scuză care te lasă să subînţelegi ceea ce vrei, fără să fie nevoie de alte lămuriri. Ca şi când spunem nu pot, dar practic este nu vreau..

Mi se pare simplu..Aproape întotdeauna putem face ceea ce vrem, de la cel mai banal lucru până la cel mai complicat. Mai mult, în unele cazuri ne ambiţionăm să reuşim. Pe când nu vreau nu necesită explicaţii. Doar există, fie din comoditate, fie din niste motive interioare bine delimitate.

Bun..Am recapitulat cum văd aceste doua lucruri. Ei bine, de curând am fost surprinsă şi de noua variantă: “Vreau, dar nu pot”, care iar mi se pare o contradicţie. Nu ai cum să vrei, dar să nu poţi. Din contră, dacă vrei faci orice ca lucrurile să devină posibile.

Voi ce părere aveţi? Nu pot sau nu vreau? Care este mai plauzibil?

Love me if you dare...

Un moment în care îţi doreşti nespus de mult un lucru…Totuşi, iei în vedere doar posibilitatea că nu se va întampla. Iţi spui că orice ar fi, poate ca pur şi simplu nu este să fie. Brusc, vine un moment în care eşti luat prin surprindere şi imposibilul devine posibil. Poate că nu a fost niciun moment imposibil, dar ai preferat să fii sceptic, să nu vrei să crezi, să nu vrei să te amăgeşti sau să speri. Momentul se consumă, îţi stârneşte un zâmbet imens, dar în acelaşi timp dă naştere unei alte dorinţe. Dar, iar nu vrei să crezi sau să faci ceva pentru ca lucrurile să fie posibile.

Când începem să credem într-o persoană? Când încetam să ne mai calculăm fiecare mişcare? Când putem să renunţăm la orgoliu şi să facem exact ceea ce simţim, făra a încerca să mai cântărim care dă mai mult? Până la urmă…cum rămâne cu spontaneitatea? Nu asta înseamnă sa iubeşti: să fii liber să arăţi ceea ce simţi în orice moment şi mai ales să îndrăzneşti să fii tu?

Silent lucidity

Cu capul în nori...

O săptămână agitată, în care parcă nu există timp pentru nimic nou şi totul este contra cronometru. Cu toate acestea, este oficial: sunt cu capul în nori şi este atât de frumos acolo. E sursa mea de energie şi de zâmbet, de trăiri frumoase pe care simt nevoia să le dau mai departe. Acolo timpul trece altfel, am timp pentru mine, pentru ce îmi doresc şi mai ales pentru a-mi aminti că dincolo de cotidian se ascund atât de multe lucruri frumoase, care asteaptă să fie descoperite, experimentate, împărtăşite.

Până cand voi găsi puţin timp ca să mă gândesc la anumite lucruri pe care le-am învăţat sau observat de curând, vă invit printre nori, unde biletul de intrare este un zâmbet molipsitor.

Black Horse & The Cherry Tree

Zâmbete diferite...

Oglinzi paralele…Zâmbete diferite…Şi totusi, ambele îmi aparţin.

Un zâmbet jucăuş, care are la bază siguranţă, plăcere, convingerea că pentru mult timp va exista încă un element care să surprindă…E un zâmbet ce nu se ascunde, tocmai pentru că pot fi eu în orice moment.

Celălalt zâmbet e plin de dorinţă…E un zâmbet ce revine în fiecare moment în care îmi dau seama că mă intrigă, un zâmbet mereu provocat, dar care triumfă de fiecare dată când celalalt se lăsa descoperit într-un mod frumos şi intenţiile stiu să fie înţelese.

Imi place ce privesc în fiecare oglindă…Pentru un moment zâmbetele se întrepătrund şi rămâne doar întrebarea: care va domina ? Cum pot să-mi dau seama care zâmbet vreau să-l păstrez?

Este posibil să ne placă două persoane la fel de mult, în acelaşi timp? Dacă în ambele cazuri există acel “ceva” cum reuşim să alegem?

Premiu cochet

Pentru ca weekend-ul să fie şi mai frumos, am primit un premiu cochet de la Camelia, căreia îi mulţumesc foarte mult.

Premiul merge mai departe la: Omlette du Fromage, Nice & Dragoş, Ilana, Dreams, Roxana şi Black Angel.

You Got Me...

Doar zâmbet şi muzică pentru acest weekend :)

Don't speak...

Ce dor imi era de aceasta melodie...

Evadare...

Captivitate…Un tumult de lucruri ce par fără sfârşit…Lucruri care nu aduc prejudicii, dar care plictisesc şi stopează o parte din energia destinată altor lucruri. Hmmm, cine ştie…poate că lucrurile nu se termină niciodată cu adevarat, poate că este doar o senzaţie pe care ne place să o inducem..Poate că ele pot fi reluate în orice moment cu aceeaşi perseverenţă şi sârguinţă…

Rămâne doar dorinţa avidă de evadare…O evadare dulce, în care putem deveni spectatorii vietii cotidiene, fără să fie nevoie să ne mai simtim prinşi. Momente de relaxare, zâmbete, ghiduşii şi energia poate să revină…

Azi mi-e dor de evadare şi de o zi nedefinită, plină de imprevizibil. Voua cum vă place să evadaţi din cotidian?

All The Right Moves

Poate..

Poate că uneori este mai bine să nu ştim ce pierdem…Fără gânduri, întrebări sau regrete. Doar zâmbet pentru un moment frumos ce a existat şi care pentru un timp ne-a făcut să fim mai visători, mai încrezători.

Poate că uneori fantezia se regăseşte în realitate printr-un moment ce necesită să fie unic…Fără alte curiozităti, făra încercarea de a retrăi senzatia. Poate că uneori e mai mult decât necesar să ştim să ne oprim la timp…Până la urmă, oricât de puternică este tentatia de a ne complica plăcut …tot lucrurile simple ramân cele mai frumoase.

September...

Blue day

Ce frumos a început ziua! Repede, repede la facultatea, am luat 10 la evaluarea pentru disertaţie, am nimerit chiar şi la secretara draguţă (da, se poate şi asa ceva) şi am depus dosarul mai repede decât mă aşteptam. Cu zâmbetul pe buze, am plecat de la facultate, gândindu-mă ce comod o să lucrez astăzi de acasă.

Toate bune şi frumoase, ajung acasă, îmi fac o cafea, laptopul în braţe şi să-i dăm bătaie. Pornesc laptopul şi surpriză: ercanul albastru, restart, şi iar faimosul ecran albastru. Auzisem de el, am avut prieteni speriaţi de el şi...zâmbetul meu a devenit îngrijorat când l-am văzut. Nu se poate, nu azi..Nu laptopul meu, pe care în glumă îl numesc "copilul" şi îl iau mai peste tot cu mine.

Asa că azi o sa fie o zi albastră, pe un alt laptop, în timp ce "copilul" meu este resuscitat. Sper să se facă bine repede. Până atunci, vă doresc o zi frumoasă, cu puţin mai mult noroc.

Dragoste sau prietenie...?

Suspans şi nerăbdare, acestea par să fie stările care vor caracteriza această săptămână…Un nou joc care pare să se bucure de toţi factorii necesari unei reuşite…

Care sa fie miza jocului ? Dragostea sau prietenia? Poate exista dragoste fără prietenie sau prietenie fără dragoste? Cât de dependente sunt? Care asigură succesul celeilalte? Care contează mai mult? Si mai ales...care influenţează jocul cel mai mult?

Dog Days Are Over

javascript:void(0)

Libertate...

Unii dintre noi am putea spune că fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie. De multe ori, lucrurile pe care ni le-am dorit atât de mult, se întâmplă abia după ce am renunţat la ele…

Alţii dintre noi am spune că poate nu trebuie să facem nicio legătură între lucruri şi că doar trebuie să le trăim aşa cum vin, făra îngrădiri şi explicaţii. Poate că dacă nu am fi atat de grăbiţi,nu ne-am mai rătaci înainte…sau altfel spus în dorinţa de a se întâmpla ceva special pentru a ne simţi împliniţi cu adevărat.

Poate că în fiecare zi pierdem şi câştigăm ceva, dar indiferent de rezultat, ceea ce ştiu este că fiecare zi poate fi plină de inedit, plină de taine…şi pentru a le putea descoperi am nevoie de libertatea şi încântarea de a face ceea ce simt.. Si chiar dacă o să ratez ceva, îmi ramâne mereu libertatea de a dispune de ceea ce îmi doresc, de a mă întoarce, de a mă opri…făra a fi influenţată.

Cum ar fi dacă nu ne-am mai lăsa influentaţi de ceea ce îşi doresc ceilalţi pentru noi, chiar dacă ştim că este ceva frumos…? La fel cum nişte cuvinte sau priviri care nu ne înţeleg, nu trebuie sa ne oprească din a fi noi, din a arăta ceea ce simţim, oricat de nepotrivit poate părea uneori… Oare poate exista doar libertate şi influenţa să devină ceva ce încă nu a fost descoperit?

Jolie Coquine

O melodie plină de energie pentru o zi de vineri frumoasă.

Culoarea fericirii..

Umbre albe şi umbre negre, umbre ce se întrec, umbre ce se întrepătrund , umbre numite de noi fericire şi nefericire. Ce îmi defineşte fericirea şi ce îmi defineşte nefericirea? De ce nu aş face din ele un pastel pentru zile colorate în care uit să-mi mai raportez stările la fericire sau la nefericire? De ce să pierdem zâmbetul şi să nu simplificăm lucrurile cât mai mult posibil?

Ne trecem viata în fericire şi în nefericire, chiar şi atunci când nu ne mai dăm seama. Alteori devenim prizionerii unei umbre şi din pacate de cele mai multe ori este umbra neagră. De ce atâtea griji, de ce atâtea frământări? Poate că nu există nici o nefericire absolută şi nici o fericire absolută şi chiar dacă de cele mai multe ori le trăim pe amandouă, de ce sa nu încercăm să capturăm cât mai mult din fericire? De ce, de multe ori, în loc sa ne îndreptăm spre fericire, ne plângem de nefericire şi uităm să mai ieşim din această stare? Poate ca e nevoie doar de un moment de luciditate pentru a depăşi această umbra neagră…

Ce înseamnă pentru voi fericirea şi ce culoare aţi vrea să îmbrace?

Katzenjammer - A Bar in Amsterdam

Vânt de toamnă

Un vânt jucăuş de toamnă ajutase zâmbetul să ajungă acasă…Ea îi simţise lipsa, dar încercase în tot acel timp să cântărească lucrurile, să-şi dea seama de ceea ce îşi doreşte…El încerca să o înteleagă, să o citească, să-şi dea seama de ce anume are nevoie.. Se gândea că ingredientele trebuie să fie mereu aceleaşi, dar de fiecare dată în cantităţi diferite. Doar aşa poate să păstreze dorinţa. Farmecul poate să dispară atât de usor, dar dacă reinventăm reţeta de fiecare dată, mereu va exista sentimentul că lucrurile pot fi mai frumoase, mai profunde…Noi înclinăm balanţa, noi alegem ingredientul predominant de fiecare dată.

El îşi dorea să înveţe să-i citească zâmbetul. Astfel, va ştii când îi este dor de ciocolată sau când îşi doreşte mai mult caramel. Zâmbetul se va combina cu ciocolată, imaginaţia va alege caramelul pentru că îi inspira dorinţa, buzele vor alege o cremă delicioasă al cărei gust să persiste…Ciocolata avea gust de sinceritate, siropul de înţelegere…

Ea îşi regăsise zâmbetul..Vântul jucăuş aduse şi o îmbrăţişare caldă, care o făcuse să înţeleagă că surâsul din ultimele luni era doar efectul lui. Acum nu mai conta că a fost dezorientată, conta doar că va avea timp suficient să-şi înţeleagă sentimentele şi să le exteriorizeze. Îmbrătişarea devenea din ce în ce mai strânsă, iar ei îi place tot mai mult să fie acolo…Doar vântul jucăuş de toamnă îi mai privea, răspândind un parfum dulce pe care amandoi îl simţeau la fel…

Cât de mult suntem dispuşi să reînventăm reţeta? Credeţi că este posibil că în fiecare zi să învăţăm să iubim mai mult, mai frumos? Recunosc..astăzi sunt cam visătoare, dar cred că tot vântul jucăuş de toamnă este responsabil..