Elementul cheie...

Deseori, contextele sau presupusele relaţii dintre lucruri ne împiedică să vedem lucrurile înseşi. Le cunoştem doar într-o anumită privinţă, doar din punctul de vedere pe care vrem să-l alegem . La fel se întâmplă atunci când nu ştim de unde să luam un chip odată întâlnit pe stradă, chiar dacă suntem convinşi că-l cunoştem. Totuşi, ne lipseşte configuraţia potrivită şi acel element cheie. Tu ce element cheie vrei să alegi? Eu aleg înca o dată zâmbetul..un zâmbet care sa-ţi transmită dorinţa de cunoaştere, de înţelegere şi de dăruire.

Voi ce element cheie alegeţi în relaţiile cu cei dragi? Elementul cheie care poate face legătura între contexte, relaţii, presupuneri astfel încat să putem ajunge la armonie, elementul la care putem apela în orice moment care ni se pare dificil?

Jocul cu timpul…

Ai fi vrut să ştii ce urmează să se întâmple, dar trebuia să aştepţi. Era o aşteptare dulce, în care îţi plăcea să-ţi repeţi că merită să fii mai atent la ceea ce ţi se transmite, pentru că în felul acesta poţi să înveţi să surprinzi şi să cunoşti. . Era nevoie să laşi timpul să lucreze, pentru că el devenise partenerul care juca de cealaltă parte a mesei. Timpul are în mană toate cărţile din pachet, tu trebuie doar să inventezi jocurile care te vor face să extragi o parte din cărţile pe care ţi le doresti. Ce carte ai vrea să extragi? Cât de mult eşti dispus să ai răbdare? Care va fi jocul tău de data aceasta?

Ce credeţi? Uneori timpul poate fi mai mult decât un pansament şi poate lăsa la suprafaţă doar gândurile frumoase, iar orice altceva se poate pierde în pachetul de cărţi şi acea carte să nu mai fie extrasă niciodată? Sau jocurile se repetă, peste un timp cartea este din nou extrasă şi singura senzaţie care rămâne este că ne-am întors exact la ceea ce încercam să evităm?

Negaţii

Nu vreau să te cunosc…Pentru mine cunoaşterea înseamnă ceea ce vreau eu sa văd şi să percep, nu ceea ce vrei tu să-mi arăţi. Îmi place să mă gândesc la tine ca la o persoană care ascunde multe adevăruri frumoase şi, din când în când, îmi place să cred exact ce vreau eu despre tine. De fiecare dată, este fantezia mea şi pentru a o duce pană la capăt am nevoie de acest lucru: să cred că nu-ţi lipseşte nimic din ceea ce caut în acel moment. Nu mă contrazice, nu încerca să-mi arăţi mai mult, nu încerca să clădesti o lume în care m-aş simti captivă. Nu-mi spune cuvinte în care nu vreau să cred, sau cuvinte al căror sens îl pot contrazice atat de uşor. Orice ar fi, nu-mi place să mă cert cu tine, îmi place să mă cert cu mine. Singurele cuvinte pe care le iau ca punct de reper sunt: “iubirea înseamnă înţelegere”. Dacă acesta este sensul iubirii pentru tine, eşti capabil să înţelegi negaţia mea?

Când suntem capabili să facem diferenţa dintre a iubi a persoană pentru ceea ce este şi a iubi o persoană pentru ceea ce ne dorim noi să fie? Cât de mult suntem dispuşi să negăm unele adevăruri care poate ar schimba total cursul unei relaţii, dar mai ales sentimentele pe care mizam până în acel moment?

Cum ar fi?

Dacă aş servi întâi desertul şi abia apoi mâncarea doar pentru că întotdeauna abia aştept să ajung la desert? Dacă unele situaţii ar începe cu deznodământul, pentru ca mai apoi să aflu care a fost punctul de plecare? Dacă azi aş sta pe tavan şi as scrie de la dreapta la stânga? Daca azi aş face totul invers pentru că aşa m-aş simti bine? Cum ar fi dacă pentru o zi totul ar fi invers?

Cum ar fi dacă de fiecare dată când interacţionăm cu cineva am fi noi, fără dorinţa de a impresiona sau fără impulsul de a afirma nişte lucruri care nu ne caracterizează? Cum ar fi dacă am avea întotdeauna curajul să afirmăm ceea ce gândim, fără să ne facem griji pentru părerile celorlalţi? Cum ar fi dacă am fi mereu sinceri? Cum ar fi dacă farmecul cunoaşterii nu ar dura doar până când obţinem ceea ce vrem?

Generalizări

Generalizări: ” Îmi place de tine, pentru că eşti aşa…”. Ce înseamnă “aşa”, când auzi această afirmaţie mult prea devreme, când tu simţi că persoana care spune asta nu te cunoaşte? Oare plecăm de la nişte premise greşite sau vrem să credem cu disperare că acea persoană este exact ceea ce cautăm? Oare o încadrăm într-un tipar şi ne mulţumim să credem că aceea este realitatea? Apoi ne pierdem în comoditate langă o persoana care este “aşa” cum am visat-o?

Cum de uneori refuzăm să cunoaştem, doar pentru ca noi vrem să credem că acea persoană este “aşa”? Ridicăm acea persoană pe un piedestal pentru că este “aşa”, avem aşteptări de la ea din acelaşi motiv, dar oare ştim cum este ea cu adevărat? Sau credem că dacă îi ştim câteva principii în mod sigur este “aşa”? Totuşi, nu ne dăm seama că atunci când pune în practica acele principii, persoana respectivă este cu totul altfel şi că merită sa fie cunoascută exact cum este. Poate că ne va plăcea şi mai mult, trebuie doar să fim dispuşi să o cunoaştem fără generalizări si încadrări. Cred că merită să cunoaştem cu adevarat, tocmai pentru că defectele şi calităţile fac o persoana unică şi acestea pot fi adevăratele motive pentru care să ne placă.

Ingredient Secret

Incotro se indreapta relatiile, in general? Ajungem sa cunoastem prea bine persoana respectiva, astfel incat lucrurile devin previzibile si ne plictisim mult prea repede? Acordam o sansa acelei persoane pentru a o cunoaste exact cum este? Sau ne grabim sa o catalogam, ca este intr-un fel sau altul, ca mai apoi sa spunem ca nu este ceea ce ne dorim? Sau, mai grav, o inaltam pe un piedestal si spunem ca este exact ceea ce ne dorim, ca mai apoi, cand deschidem bine ochii sa fim dezamagiti?

Plecand de la principiul: “daca ne-am ars cu ciorba fiarta, suflam si in iaurt”, cat de dispusi suntem sa avem incredere, sa acordam o sansa unei relatii? Si asta, nu pentru ca ne-am plictisit, ci pentru ca intr-adevar ne place acea persoana?

Pana la urma care sunt sansele de reusita ale unei relatii? Care este probabilitatea ca acea relatie sa nu se transforme in ceva monoton, sufocant? Care ramane combinatia ideala? Oare depinde doar de noi, de gradul nostru de deschidere si sinceritate, sau relatiile reusite au si un ingredient secret? Ingredientul secret ce le face durabile, frumoase, pline de acel ceva care reflecta chimia ce exista intre acele persoane? Hmmm...care sa fie acest ingredient secret?