Un drum de dorinţe

Ceasul de alarmă, graba de luni dimineaţă. Stropi de ploaie, persoane mai morocănoase ca de obicei. Vecinul cu care mă intersectez în staţie cam de 2-3 ori pe saptămână. Un zâmbet fugar, o privire care poate caută încă un zâmbet. Aglomeraţia de la metrou, persoane ce îi studiază îndelung pe noii veniţi. Uneori e un moment de răgaz şi drumul cu metroul, un moment în care pot să visez fără să fiu întreruptă, un moment în care mă gandesc la ce s-ar putea întampla astăzi. Poate ceva nou, sau poate ceva care să mă facă să simt că sunt acolo unde trebuie. Dorinţa de a încerca ceva nou, poate chiar şi un drum nou. Asa că am coborât cu o staţie mai devreme şi am evitat drumul pe care îl făceam în fiecare zi. Aparent banal, doar un alt drum. Totusi, a fost mai mult de atât, a fost un fel de a-mi spune că fiecare dorinţă îşi are însemnătatea ei şi nu trebuie să o las sa se piardă, pentru că fiecare poate duce la ceva nou, la ceva special, iar mai apoi la o altă dorinţă. Poate la un drum de dorinţe în care fiecare oprire este o dorinţă împlinită, iar fiecare pornire o nouă dorinţă.