Ce ne determină să depindem de un moment? Un moment în jurul căruia gravitează toate acţiunile noastre. Indiferent de ceea ce facem, de ocupaţiile adiacente, gândul nostru este doar la acel moment, ca şi când ne tot repetăm: “abia aştept să vină ziua aceea”. De când acest moment viitor este bifat pe agendă, parcă nu ne mai putem bucura de alte lucruri, oricât de interesante ar fi.
Ce mi se pare mai trist este că atunci când este timpul pentru acel moment care a fost aşteptat cu ardoare, nimic nu se întamplă. Dezamăgire care nu poate fi mascată, sfaturi de genul: “important este să mergi mai departe, sa te concentrezi pe alte lucruri”. Da, foarte corect, dar oare nu puteam face ceva pentru a nu se ajunge la această stare? Chiar dacă s-ar fi putut întâmpla aşa cum speram, de ce să fim captivi într-un moment viitor? Sunt de acord să avem răbdare pentru ca unele lucruri să se întample, dar de ce să facem un scop din asta?
Se afișează postările cu eticheta momente. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta momente. Afișați toate postările
17 iun. 2010
15 iun. 2010
Aer magic
Hmmm…se întâmplă ceva ciudat. Încerc să fiu atentă la ceea ce fac, dar gândul îmi zboară aiurea. Cifrele parcă au început să danseze, ca şi când nici ele nu mai au astâmpăr. Tastatura pare să devină din ce în ce mai neascultătoare, iar eu devin din ce în ce mai visătoare. Mă gândesc că plouă, la un moment cu tine, la o salata care parcă îmi face cu ochiul, la ceva frumos, care îmi dă o stare de confort. Cred că aerul condiţionat este de vină. Când ies din birou, gândurile dispar, eu îmi aduc aminte ce am de făcut şi totul revine la normal. Poate că aparatul de aer condiţionat este pus pe şotii, ca şi când are un aer magic, care îmi induce o stare de visare. Sau poate eu visez aer magic! Vi se întâmplă şi vouă?
9 iun. 2010
Trebuie să…
De cele mai multe ori impulsivitatea se face simţită, decide pentru noi. Când ea ia o pauză, intervine şi nehotarârea. Mai târziu, medităm la acea situaţie: “hmmm, poate că putem să…” sau “ar fi fost cazul să”…Sunt multe lucruri la care nu ne gândim pe moment, dar cred că întotdeauna trebuie să avem în vedere să:
Să iubim;
Să râdem;
Să zâmbim;
Să avem încredere în noi;
Să ascultăm şi sa învăţăm;
Să avem opinii,idei;
Să mai şi visăm uneori;
Să fim sinceri;
Să fim prieteni;
Să fim noi înşine.
Cred ca acestea sunt lucrurile care pe mine m-ar facea să zâmbesc, să fiu mai optimistă, să privesc provocarile cu mai multă încredere.. Voi ce aţi mai adăuga la această listă?

Etichete:
gand,
idei,
impulsivitate,
incredere,
lucruri,
momente,
opinii,
sinceritate,
trebuie
19 mai 2010
Situaţii vs Momente
Situaţii de urgenţă, situaţii în care abia asteptăm să ne strângem la o cafea şi să spunem ce avem pe suflet. Situaţii în care poate că într-un fel cautăm să ni se spună că avem dreptate, că nu exagerăm. Situaţii în care vrem să fim înţeleşi, situaţii care ne fac să devenim mai apropiaţi de acele persoane, tocmai pentru că sunt acolo pentru noi. În astfel de situaţii, momentele de linişte nu există, ci doar agitaţia noastră de a găsi ceva care să ne atragă atenţia de la acea situaţie.
Toate acestea sunt situaţiile în care admitem că nu întotdeauna suntem bine, în care acceptăm că prietenii ne sunt alături şi pentru a împarţi cu ei acel zâmbet trist. Situaţii ce sunt urmate de momente de linişte, de tăcere sufletească. Liniştea care ne îndepartează de acea situaţie, linistea pe care învăţăm să o apreciem si să ne bucurăm de ea. Situaţii aiurea care se luptă cu momente de liniste, zile frumoase care se iau la întrecere cu zile rele. În final, înving cele pentru care avem mai multă predispoziţie, cele pentru care avem mai multă convingere că ne vor ajuta. Nu putem evita întotdeauna situaţiile rele, dar cu puţină răbdare şi cumpătare poate că putem trece cu bine peste ele, iar asta depinde doar de determinarea noastră!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)