30 apr. 2010
Somewhere Only We Know
Un loc secret, departe de aglomeraţia care va fi în aceste zile. Tot ce contează este că weekendul a inceput si nimic nu-mi poate strica buna dispoziţie. Un weekend placut tuturor!
29 apr. 2010
Autosugestie
Ingrediente pentru autosugestie: 2 coli colorate, o melodie preferată şi o cană de cafea, ceai sau ciocolata caldă.
Prima coală…bleu. Aici voi scrie gândurile care mă frămantă, un nume, lucruri care din când în când revin. Apoi, pur si simplu le voi tăia cu o linie şi ele vor dispărea din mintea mea. Următoarea dată când voi lua această foaie, ea va fi goală, pentru că deja voi fi uitat de aceste lucruri. Astfel, coala bleu îmi va sugera optimism, faptul ca orice ar fi, într-un fel sau altul voi trece peste acele lucruri. Poate că nu este neapărat nevoie sa le scriu, poate că este doar un mod de a conştientiza că este bine să mă eliberez cât mai des de lucruri care nu-şi mai au rostul.
Cea de-a doua coală…roşie. Aici voi scrie lucrurile pe care vreau să le fac, lucrurile la care visez, lucruri pe termen lung, dar de care nu trebuie să uit. Roşie, pentru ca îmi inspiră, ambiţie şi mai ales dorinta de a bifa cât mai des lucruri pe această coală. Aşa, de fiecare dată când voi simti că mă plafonez, mă voi gândi la coala roşie, care mă va inspira pentru acel moment. Ea va fi prietena foarte bună cu cea bleu, pentru că de cele mai multe ori solutia cea mai potrivită pentru stările pesimiste constă în multe, multe lucruri frumoase. Astfel, autosugestia constă în a-mi spune că orice ar fi, e timpul sa merg mai departe şi că cel mai potrivit ar fi să mă concentrez asupra unor lucruri noi. Pot să zâmbesc, pot să nu mă mai gândesc şi pot să descopar multe alte sensuri în lucruri cărora poate până acum nu le-am acordat atenţia necesară.

28 apr. 2010
Upsy
Am oprit alarma de la ceas, cu gândul că în câteva minute o să mă trezesc, dar acele câteva minute s-au transformat în mult mai mult, aşa că de dimineaţă am fost ca Speedy Gonzales. În drum spre serviciu, zâmbetul discret dat de emisiunea mea favorită de la Guerilla, mai că s-a transformat într-un zâmbet de genul: “ce o fi avand de râde singură pe drum”. Am ajuns la serviciu şi în loc să-mi fac un ceai, m-am trezit cu cana şi cutia de cafea în mana. Internetul a făcut şi el figuri pentru o vreme, iar când şi-a revenit descopăr că banca mea de suflet s-a gândit să mai lanseze o promotie şi că vor produse separate. Deci, minunat . Spun de suflet pentru că nu e săptămâna în care să nu se gândească să mai modifice ceva, oricat de mic, iar de data aceasta nu a fost în sensul bun! Apoi m-am trezit mărturisind un lucru pe care de câteva zile evitam să-l spun. Upsy! Deci, aşa cum ar spune cineva: azi este miercuri, miercuri se întâmplă cele mai haioase lucruri sau de cele mai multe ori, totul iese exact invers. Upsy! Ori ziua de miercuri e de vină, ori sufăr de zăpăceală cronică.
26 apr. 2010
Dilemă
La o discuţie între fete, s-a pus problema întalnirilor care nu au finalitatea dorită. Adică, se iau 2 personaje, acestea se întalnesc de mai multe ori, se simt bine împreună, au mai multe lucruri în comun, dar de fiecare dată lucrurile ajung într-un punct mort. Nu ştii dacă o sa mai existe o altă întalnire sau dacă persoana respectivă are vreo intenţie. De cele mai multe ori, cea mai potrivită întrebare pare a fi: “ce vrei de la mine”. Dar eziţi să o pui, poate pentru a nu-l speria pe celălalt sau pentru a nu-i da impresia că ai interpretat greşit. Ce rămane de facut? Mai multa răbdare? Mai multă iniţiativă din partea celui care ar vrea ca lucrurile să urmeze un anumit curs? Sau pur si simplu…abandon?
Etichete:
abandon,
finalitate,
initiativa,
intalnire,
rabdare
24 apr. 2010
Un joc...
Un joc în care intenţiile nu sunt definite şi asta îl face mai palpitant. Un joc în care nu există reguli, dar în care jucătorii ştiu că singurul lucru pe care trebuie să se axeze este acela de a surprinde, dar într-un mod sincer. Un joc care în mod inexplicabil ne face mai zâmbitori. Un joc care aduce o pată de culoare în fiecare zi prin simplu fapt că există. Un joc, jocul ce treptat devine mai interesant, fie că este vorba de prietenie, de dragoste sau de acele lucruri de care simţim nevoia uneori. Un joc care îmi place pentru că implică atât amuzament, cât şi responsabilitate. Mai simplu spus: mă joc într-un mod care îmi place pentru a cunoaste ceea ce îmi doresc, iar pe masura ce cunosc mai mult, jocul devine o parte din mine. Iar partea mai frumoasă este că jocul meu poate deveni jocul altcuiva care-l inţelege, iar jocul altcuiva poate deveni jocul meu. Tot ce conteaza în final este că acel joc ne defineşte.
22 apr. 2010
21 apr. 2010
O mare de cuvinte
Ipoteze..Clişee…O mare de cuvinte…Si totuşi atât de puţine fapte. O mare de cuvinte, care mai mult te ameţesc. Am ceva de spus, o fac. Nu în mod agresiv, agasant sau ironic, ci cât mai diplomat şi mai ales explicit. De ce să lansăm niste ipoteze care nu pot fi susţinute? De ce să ne complacem în situaţii pe care deja le consideram depăşite? Cuvinte, mult prea multe cuvinte pentru a argumenta situaţiile respective. Poate că acest “de ce” nu şi-ar mai avea locul, acolo unde ar exista suficient realism.
19 apr. 2010
Beautiful day
Am început ziua zâmbind. Azi, în mod sigur nu este luni. Mă tot gândesc că lucrurile frumoase se întâmplă exact când ne asteptăm mai puţin, dar chiar când avem nevoie de ele. Poate pentru că în astfel de momente suntem capabili să le preţuim şi să le savuram mai intens. Sper sa fie o săptamâna interesantă, plină de lucruri frumoase.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)