Happiness

Uneori limta dintre fericire şi nefericire este dată de un simplu zâmbet, de receptivitatea cuiva drag, de lucruri care de cele mai multe ori nu trebuie încadrate. Avem impresia că lucrurile trebuie să înceapă exploziv de frumos, dar cine spune că dacă păşim încet lucrurile nu pot ieşi mult mai interesant? Poate că avem nevoie de timp pentru a înţelege, pentru a ne adapta, pentru a cunoaşte, pentru a ne da seama de ceea ce dorim. Poate că drumul invers, de la nefericire la fericire este mai frumos şi senzaţia se păstrează mai mult decât atunci când entuziasmul nostru dispare după scurt timp. Poate că uneori avem nevoie să facem totul fără aşteptări, fără reguli, fără definiţii. Poate că ceea ce mă face astăzi fericită, mâine nu va mai avea efect şi invers.

Pâna la urmă ce este fericirea şi ce este nefericirea? De ce aproape întotdeauna raportăm totul la ele?

Suflete..

Suflete ce se cunosc şi se împrietenesc ca să creeze o neînţelegere seducătoare, suflete ce se întâlnesc în momente unice ce nu se povestesc pentru că fiecare dintre ele are o altă poveste a fericirii.

Suflete ce duc o existenţă comună secretă, suflete ce încă visează la magia primului moment, care întotdeauna îşi imprimă stilul asupra a tot ceea ce va urma.

Suflete ce se pierd în întâlniri prea frumoase, în întâlniri banale sau în întâlniri obişnuite, dar care nu uită să zâmbească şi să trăiască fiecare moment cu maximă intensitate.

Suflete ce se dăruiesc încontinuu, suflete ce au învăţat să nu renunţe la existenţă pentru a descoperi siguranţa. Suflete ce au înţeles că dacă siguranţa devine un scop, există riscul ca ele să devină cele care o îndepartează, chiar şi acolo unde simţim că este evidentă.

Suflete ce nu se despart atunci când povestea fericirii începe să devină confuzia memoriei cu uitarea. Chiar şi atunci sufletele nu se rătăcesc, ci rămân împreună sperând că în timp vor trăi un moment perfect care va întări legătura iar şi iar..

Poate că dragostea nu are nevoie de niciun ingredient sau artificiu ca să reziste, ci doar de suflet…

Libertate...

Unii dintre noi am putea spune că fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie. De multe ori, lucrurile pe care ni le-am dorit atât de mult, se întâmplă abia după ce am renunţat la ele…

Alţii dintre noi am spune că poate nu trebuie să facem nicio legătură între lucruri şi că doar trebuie să le trăim aşa cum vin, făra îngrădiri şi explicaţii. Poate că dacă nu am fi atat de grăbiţi,nu ne-am mai rătaci înainte…sau altfel spus în dorinţa de a se întâmpla ceva special pentru a ne simţi împliniţi cu adevărat.

Poate că în fiecare zi pierdem şi câştigăm ceva, dar indiferent de rezultat, ceea ce ştiu este că fiecare zi poate fi plină de inedit, plină de taine…şi pentru a le putea descoperi am nevoie de libertatea şi încântarea de a face ceea ce simt.. Si chiar dacă o să ratez ceva, îmi ramâne mereu libertatea de a dispune de ceea ce îmi doresc, de a mă întoarce, de a mă opri…făra a fi influenţată.

Cum ar fi dacă nu ne-am mai lăsa influentaţi de ceea ce îşi doresc ceilalţi pentru noi, chiar dacă ştim că este ceva frumos…? La fel cum nişte cuvinte sau priviri care nu ne înţeleg, nu trebuie sa ne oprească din a fi noi, din a arăta ceea ce simţim, oricat de nepotrivit poate părea uneori… Oare poate exista doar libertate şi influenţa să devină ceva ce încă nu a fost descoperit?

Culoarea fericirii..

Umbre albe şi umbre negre, umbre ce se întrec, umbre ce se întrepătrund , umbre numite de noi fericire şi nefericire. Ce îmi defineşte fericirea şi ce îmi defineşte nefericirea? De ce nu aş face din ele un pastel pentru zile colorate în care uit să-mi mai raportez stările la fericire sau la nefericire? De ce să pierdem zâmbetul şi să nu simplificăm lucrurile cât mai mult posibil?

Ne trecem viata în fericire şi în nefericire, chiar şi atunci când nu ne mai dăm seama. Alteori devenim prizionerii unei umbre şi din pacate de cele mai multe ori este umbra neagră. De ce atâtea griji, de ce atâtea frământări? Poate că nu există nici o nefericire absolută şi nici o fericire absolută şi chiar dacă de cele mai multe ori le trăim pe amandouă, de ce sa nu încercăm să capturăm cât mai mult din fericire? De ce, de multe ori, în loc sa ne îndreptăm spre fericire, ne plângem de nefericire şi uităm să mai ieşim din această stare? Poate ca e nevoie doar de un moment de luciditate pentru a depăşi această umbra neagră…

Ce înseamnă pentru voi fericirea şi ce culoare aţi vrea să îmbrace?

Gând pozitiv

Iniţial mă gândeam se scriu despre arta de a fi fericit sau despre lucrurile imposibile. Apoi mi-am dat seama că este vineri şi asta mă face fericită fără să fie nevoie să explic starea mea. Cât despre lucrurile imposibile, în mod sigur acestea sunt cele mai atrăgătoare, dar în final ne dăm seama că nu ele ne împiedică să fim fericiţi, ci încăpăţanarea noastră de a nu merge mai departe.

Astăzi spun doar că nu exista reţete pentru fericire, pentru ce trebuie să facem sau nu, există doar trăire. Poate că uneori avem nevoie doar să visăm, să zâmbim, să lăsăm imaginatia să încerce tot felul de jocuri, dar mai ales să avem încredere că ceva frumos urmează să se întâmple. Aceasta este starea predominanta de astăzi: “ceva frumos urmează să se întâmple” şi sper să vă molipsesc şi pe voi cu acest gând pozitiv.

Un weekend frumos, plin de zâmbete!

Fericire teoretica

De 2 saptamani, tot observ persoane citind “Cum sa fim mereu fericiti”, autor Er. M.K. Gupta. Recunosc, nu ma atrag astfel de carti, in care ti se prezinta tot felul de metode, ce ar fi mai bine sa faci sau sa urmezi un plan. Cu atat mai putin sa cred ca poti limita conceptul de fericire doar la lucruri teoretice, care urmate indeaproape au un rezultat pe termen lung. Singurul lucru care m-a atras a fost titlul. Destul de intrigata, m-am intrebat daca acest lucru este posibil: sa fim mereu fericiti?

Teoretic, cred ca toti ne putem stabili: vreau sa fac asta, asta si asta, cu gandul ca ne va fi mai bine in acel moment. Eventual ,putem citi sau impartasi despre ce ii face pe altii fericiti, despre cum sa fim buni manageri ai timpului si al resurselor noastre. Dar, in practica, ce intelegem prin fericire? Oare ea nu depinde de fiecare, de relatiile pe care le avem, de starile noastre? Sincer, nu cred ca trebuie sa citim carti, sa facem strategii, scheme pentru a ne descoperi fericirea, ci pur si simplu sa urmam ceea ce simtim, sa fim spontani, sa nu renuntam la ceea ce ne dorim.

Apoi m-am gandit: ok, sa spunem ca se poate sa fim mereu fericiti. Nu cred ca mi-ar placea, cred ca m-as plictisi. Mi-ar fi dor de prieteni care sa ma intrebe: “ce ai patit?”, “s-a intamplat ceva?”, “ce-i cu fata asta?”, etc. Stiti voi, intrebarile acelea marunte care ne fac sa-i simtim mai aproape de noi. Mi-ar fi dor sa-i vad cum incearca sa ma faca sa zambesc, mi-ar fi dor sa-i vad cum ma incurajeaza, mi-ar fi dor sa stau de vorba ore intregi despre acea stare, mai putin fericita. Mai mult, daca am fi mereu fericiti, nu ar fi prea multa monotonie? Ca si cand, zi de zi, am avea de purtat un zambet pe care nu stim sa-l definim, pentru ca suntem mereu fericiti.