Nici o certitudine nu este definitivă…Certitudinea dragostei, certitudinea renunţării, certitudinea uitării. Cele mai frumoase sentimente rămân, e suficient un gest pe care să-l considerăm sincer ca ele să reapară şi sa ne facă să visăm iar. Cele mai aprige certuri dispar, e suficient un moment de linişte în care să ne lăsăm purtati de o dorinţă simplă.
În schimb, certitudinea dragostei e ca o provocare, pentru că trebuie verificată mereu. Uneori e de-ajuns un singur gest pe care să-l interpretam greşit ca o luptă interioară să înceapă. Alteori e de-ajuns un zâmbet că să ne dăm seama că poate am exagerat şi lucrurile revin pe făgăşul normal.
Cum vedeţi certitudinea dragostei? Credeţi că în verificarea ei mai există timp pentru plafonare, pentru momente în care considerăm că poate avem totul si nu există loc pentru mai mult? Până unde merge certitudinea dragostei? În ce condiţii această certitudine poate deveni un rezultat indus de lucrurile pe care ni le dorim?
Des se întâmplă ca acea nevoie de certitudine să fie luată nu tocmai cum ar trebui de celălalt... şi să se transforme într-o mare de reproşuri...
RăspundețiȘtergereMai exista vreo certitudine?
RăspundețiȘtergere@Iulia: Exact, unul o cauta, celalalt nu da semne ca trebuie sa existe...si de aici totul este posibil :D
RăspundețiȘtergere@Black Angel: Hmmm...buna intrebare :D Cred ca da, macar intr-o anumita masura. Uneori vine de la sine, alteori e aparenta sau...trebuie verificata tot timpul.
daca e aparenta sau trebuie verificata tot timpul.... nu cred ca mai e certitudine! e incertitudine!Cand o verifici inseamna ca nu esti sigur!
RăspundețiȘtergeresingura certitudine .... este certitudinea renuntarii!(cel putin la mine)
Da, are dreptate Iulia, exista posibilitatea interpretarii gresite a "semnelor", din doua motive: in primul rând ca fiecare interpreteaza in favoarea lui un anumit gest si, in al doilea rând, oricum fiecare are "dictionarul" lui.
RăspundețiȘtergereAtâta timp cât ai asteptari, bineinteles ca ai vrea si niste raspunsuri "certe". Se pare ca "motorasul" unei relatii dinamice e incertitudinea, care te mentine "treaz" si te fereste de riscul plafonarii (asa cum ai spus in articol). Eu nu prea sunt de acord cu asta, cred ca o relatie ar putea fi dinamica inclusiv atunci când esti inconjurat de certitudini.
@Dragos: Cred ca la un moment dat toti cautam certitudine. Asa cum spui, daca nu o avem, suntem din ce in ce mai activi, dar daca credem ca o avem, ce facem? Continuam relatia cu ideea aceasta, dar oare peste un timp aceasta certitudine mai este valabila?
RăspundețiȘtergere@ Alexandra, certitudinea e ispititoare in lipsa ei. Atunci când o avem incepem sa credem ca ni se cuvine de drept si...n-o mai apreciem asa cum ar trebui.
RăspundețiȘtergereOrice om normal ar trebui sa continue o relatie pe care o considera certa. Nu asta e mersul? Te nasti, cresti, ai relatii, unele certe, te casatoresti, eventual perpetuezi specia si...mori.
Orice certitudine cuprinde in ea sâmburele incertitudinii. Care, in functie de conditiile de mediu, se va dezvolta sau nu (sâmburele adica). Parerea mea.
@Dragos: "Orice certitudine cuprinde in ea sâmburele incertitudinii". Interesant....:)Cred ca daca ramane la stadiul de sambure e numai bine. In felul acesta nu ne culcam pe o ureche pentru ca avem prea multa certitudine si in acelasi timp ne simtim provocati tot timpul . :D
RăspundețiȘtergere