Situaţii care ne plac, persoane în jurul cărora gravitează o marte parte din lucrurile pe care le facem, plăcere,o stare de comfort. Câteva zile frumoase, apoi câteva în care toate acestea intră în război cu conştientizarea faptului că poate ar fi mai bine să renunţăm. De cele mai multe ori pierdem fiecare bătălie a războiului respectiv şi chiar dacă ne dorim să renunţăm la el, când revin zilele de pace cădem în aceeaşi stare:”este frumos şi merită sa merg mai departe”. Când bătaliile devin mai furtunoase, luăm decizii, afirmăm că vom renunţa, pentru că nimic nu merită să ne consumăm atât de mult. Discuţii prelungite cu prietenii, întrebări, dorinţa de a lua măsuri. Apoi vin alte zile de pace, în care căutam o motivaţie pentru a uita de zilele de război. Totusi, aceste zilele de război îsi pun amprenta tot mai mult, încât treptat, farmecul zilelor de pace nu mai poate contrabalansa efectul lucrurilor care ne deranjează.
Război sau pace? Oare ce înclină balanţa? Dacă suntem conştienţi că nu poate exista pace fără război, cum decidem dacă le putem accepta pe amândouă? Dacă războiul devine din ce în ce mai aprig, cum găsim puterea pentru a pune capăt definitiv, mai ales atunci când credem că cea mai bună soluţie este să renunţăm şi totusi ne complacem în acea situaţie?
Ai mare dreptate, pentru acele cateva momente de pace, atat de dulci si de frumoase, orice razboi, oricat de sangeros ar fi, iti pare suportabil si te vezi pregatit sa-l duci pana la capat, sperand ca intr-o buna zi linistea si pacea vor iesi biruitoare, iar armele vor fi depuse pentru totdeauna. Eu nu suport razboiul, am tolerat absolut orice, am acceptat fiecare jignire, mi-am insusit fiecare critica, am acceptat fiecare vina si acuzatie doar ca sa fie pace. Si nu a fost. Si nu va fi.
RăspundețiȘtergere@Summer: Asta tind si eu sa cred: ca pacea o putem gasi doar daca renuntam definitiv la razboi. Doar ca, pentru asta avem nevoie de determinare, putere si de cele mai multe ori ni se pare mai usor sa continuam razboiul.
RăspundețiȘtergerepai .... razboiul are un scop, pacea nu! pacea este un scop
RăspundețiȘtergerecred ca omul cand este pace, se plictiseste si cauta ceva de facut :)) si are nevoie sa creada ca e in stare sa tina arma in mana ... asa si aici!! chiar daca nu iti place razboiul.... iti place ipostaza de soldat :-*
"pacea o putem gasi doar daca renuntam definitiv la razboi" ..hmmm nu trebuie sa luptam pentru pace?! de orice tip ar fi ea?!
RăspundețiȘtergere@Black Angel: Hmmm...cred ca acest rol ii place celui care provoaca razboiul: poate ca el mai gaseste mereu cate un motiv. Dar cred ca partea care este provocata la rozboi incearca sa ecite razboiul. Eu din perspectiva aceasta am incercat sa scriu :D
RăspundețiȘtergere@Realbadpisy: Si daca luptam si de fiecare data pierdem? Daca suntem constienti ca orice am face, razboiul este pierdut? Oare atunci nu gasim pace interioara prin renuntare?
Ahaaa ;) pai atunci ce facem!? ne jucam de-a razboiul? ori il accepti ori nu!
RăspundețiȘtergeredaca te provoc la razboi.... tu decizi daca accepti! daca nu accepti, eu nu am cu cine face razboiul! deci nu mai e nici un fel de razboi.
iar daca il accepti, inseamna ca vrei razboi!..iti place >:)
eu nu prea am acceptat razboaie.... dar nici nu stiu daca e bine sau nu!! risc destul de rar :D
cate odata accept anumite "jocuri"....
@Black Angel: Din punctul meu de vedere nu inseamna ca daca il accepti iti place. Poate il accepti pentru ca nu ai incotro, pentru ca de fapt cauti o motivatie, pentru ca vrei sa treaca si sa nu se mai ajunga la un alt razboi. Uneori ajungi intr-un razboi fara sa ti-l fi dorit, sa-l fi cautat, doar a inceput :D
RăspundețiȘtergereoooo din postare rezulta o placere!!
RăspundețiȘtergere"mai ales atunci când credem că cea mai bună soluţie este să renunţăm şi totusi ne complacem în acea situaţie? " ;)
@Black Angel: "Ne complacem in acea situatie"- in sensul ca de multe ori poate iti doresti sa schimbi, sa renunti, sa faci ceva..dar nu ai puterea, sau ti se pare prea complicat. Astfel e mai usosr sa continui cand cu razboiul, cand cu pacea :D
RăspundețiȘtergerem-ai zepecit dar am inteles... slabiciunile :-*
RăspundețiȘtergereRazboi, desigur...dar n-am nevoie de inamici.
RăspundețiȘtergerehttp://www.loesje.org/ecard/view/df2b75ba95d988dce0eaee384f23bf69
@ Alexandra, incepi sa ma sperii cu subiectele astea...eu as prefera pacea si chiar am crezut ca traiesc in pace, pâna m-au convins altii ca e de fapt razboi. Uneori te mai plictisesti de atâtea armistitii, so...let it be.
@Dragos: Da, nimeni nu are :) Dar ce se intampla atunci cand ne transformam in proprii inamici?
RăspundețiȘtergereCat despre armistitii...partea cea mai interesanta mi se pare negocierea. Puncte slabe, puncte tari...un armistitiu cat mai avantajos :D
@ Alexandra...pai aici e "cheia", uneori noi suntem proprii inamici. Si suntem ai naibii de redutabili.
RăspundețiȘtergereNegocierea...din nefericire negocierea a dus mai mereu la compromisuri si aproape niciodata la intelegeri.
M-am uitat prin articole mai vechi de-ale tale, iar unele din ele sunt foarte bune. Daca voi posta la ele tu ai cum sa-ti dai seama?
@Dragos: Compromisuri care de cele mai multe ori sunt doar de suprafata. O parte castiga, cealalta spera ca totusi cealalta parte va lua niste masuri, atitudine, ca ceva se va schimba. Din pacate, rareori se intampla.
RăspundețiȘtergereMultumesc mult :) Sigut ca da, primesc comentariile pentru orice articol mai vechi. Chiar mi-ar placea sa mai dezbatem :)
exciting, but you're right.
RăspundețiȘtergere@Daniela: Thanks :D
RăspundețiȘtergere@Cristina: Multumesc pentru informatie!
RăspundețiȘtergere