Scenarii, supoziţii, variante optimiste şi variante pesimiste. De multe ori, în realitatea frumoasă pe care o trăim, apar gânduri fugare, suficient de puternice încât să zdruncine puţin echilibrul pe care credeam că îl stabilisem până în acel moment. Alteori sunt gesturi sau întrebări care ni se par suspecte. Părăsim puţin acea realitate şi ne transformăm în mici detectivi. Primul gând este: “mi s-a părut, nu am de ce să îmi fac griji”. Dar ce facem atunci când intuiţia ne spune că este mai mult decât vrem noi să credem, că este cazul să punem nişte întrebări?
Revenim la muncă de cercetare şi încercăm să punem frânturile pe care le avem, cap la cap. Ajungem la o concluzie, pe care de cele mai multe ori avem curaj să o spunem. Înfruntăm cealaltă persoană şi încă aşteptăm explicaţia care credem că ni se cuvine. O explicaţie fâstâcită, ce intră şi ea în conflict cu datele iniţiale ale problemei. Suntem mai nedumeriţi şi concluzia care este la îndemână îmbracă forma unei afirmaţii de genul: “nu vreau să mai ştiu nimic”.
Gândul acela, problema care rămâne nelamurită chiar ajunge să ne dea pace? Sau ne transformăm în nişte detectivi care preferă să-şi facă treaba doar pe jumătate? Poate că joaca de-a detectivul este amuzantă, deconectantă, ne face să nu exagerăm lucrurile atat de mult. Dar cum rămâne cu intuiţia? Ea persistă, îti spune să nu laşi lucrurile nelămurite. O putem ignora? Putem să acceptăm un bagaj format din lucruri nelămurite, îndoieli care mai apar uneori în peisaj? Avem încredere în intuiţia noastră sau într-o explicaţie care pare destul de departe de adevăr?
intuitia e ca un glob de cristal magic ... unde vezi ceva chiar daca iti place sau nu
RăspundețiȘtergereInca un articol care mi-a mers la inima. De-a lungul vietii am traversat si eu perioade in care ma transformam, vrând nevrând, in detectiv. Cum la capitolele "intuitie" si "empatie" am stat intotdeauna foarte prost, speranta mi-a fost intotdeauna legata de logica, la care stateam mai putin prost. Nu intotdeauna a mers, n-am prea reusit sa aflu nici de ce persoana in cauza a facut mutarile pe care le-a facut si nici ce are de gând sa faca in viitor. Uneori puneam intrebari si primeam raspunsuri, alteori nu primeam niciun raspuns. In marea majoritate a cazurilor in care nu primeam raspunsuri ridicam din umeri si imi vedeam de drumul meu, alteori insa lipsa unui raspuns cert imi zgândarea orgoliul si imi framânta creierul. Sau poate ca gaseam raspuns, dar refuzam sa-l accept.....
RăspundețiȘtergereE incredibila seria ta de articole exact in perioada asta...
@Black Angel: Cred ca e important sa lasam mereu intuitia sa lucreze, sa "vada"..:D
RăspundețiȘtergere@Dragos: :) Cred ca atunci cand nu primim raspunsuri, avem un motiv in plus sa ne gandim ca ar fi bine sa luam seama de intuitie. De ce refuzam sa oferim un raspuns, daca nu avem nimic de acuns?
RăspundețiȘtergereEu...cand am fost in situatii similare,intotdeauna am cercetat si nu renuntam pana cand nu am primit un raspuns, chiar cu riscul de a deveni enervanta, incapatanata.
Da, foarte interesanta si aceasta problema: sa acceptam raspunsul, fie ca il primim , fie ca il intuim. Cred ca pana la urma in asta consta rezolvarea acelei probleme. :)
Intuitia nu ne inseala niciodata!Dar noi nu ne multumim niciodata cu verdictul ei, care de obicei nu ne convine, asa ca, incepem sa cautam dovezi pentru a ne demonstra ca lucrurile stau altfel decat le vedem. Si astfel ne pierdem timp si energie pretioase. Pentru ca intotdeana detectivul din noi va descoperi ca toate presupunerile lui initiale fusesera cat se poate de reale. Munca de detectiv poate fi amuzanta, dar finalul ei e incununat cu o mare dezamagire.
RăspundețiȘtergereOff-topic
Te astepta o lepsuta la mine. :) Din nou! :(
@Summer: Ceva asemanator spunea si o buna prietena de-a mea: ca prima senzatie pe care o avem atunci cand vine vorba de intuitie, este mereu adevarata :)Probabil ca uneori incercam sa ne amagim, cautand acele motive pentru care sa nu acceptam adevarul.
RăspundețiȘtergereMersi pentru leapsa, acum trec sa vad despre ce este vorba :)
io ma bazez mereu pe intuitie..nu da niciodata gres.
RăspundețiȘtergere@ Alexandra, multumesc :-) Dar...daca n-am intuitie aproape deloc...ce-as putea face? Eu personal ofer, in general, raspunsuri cui ma intreaba (cu exceptia cazurilor in care sunt foarte deranjat; atunci, pur si simplu, persoana care m-a deranjat nu mai exista pentru mine). Uneori evit sa dau un raspuns ferm, dar unul macar echivoc tot dau. Insa...daca anumite intâmplari sfideaza logica (mea) si la intuitie nu pot apela, ma descurc mai greu. Sa zicem ca gasesc un raspuns, indiferent daca imi convine sau nu. E suficient sa ma linisteasca, chiar daca nu e raspunsul corect?
RăspundețiȘtergereArticolele tale imi fac foarte bine, sa stii.
Să ştii că intuiţia mea nu a dat greş niciodată. Mereu m-am ghidat după ea, deşi nu o dată am fost numită "paranoică" :)
RăspundețiȘtergere@Dragos: Mersi mult:)
RăspundețiȘtergereHmmm..Intr-un fel cred ca si linistea , tine de acceptare. Daca acel raspuns nu este corect, cred ca totusi adevarul va iesi la iveala. Este un raspuns de moment, un petec pus, dar care nu rezista.. Destul de curand se ajunge la situatie similara si atunci mai iese ceva la suprafata, ceva ce se va lega de ce stiai initial. Cred ca asa se intampla de cele mai multe ori.
@Iulia: :) Si eu am auzit uneori: "esti paranoica, ti se pare". Exista riscul de a fi catalogate si asa :D
RăspundețiȘtergereFoarte bine faci ca ai incredere in intuitia ta, indiferent de ce cred ceilalti.
intuitia e ca un GPS ... chiar daca uneori ti se pare ca te-a scos inutil pe o straduta laturalnica, intotdeauna te duce exact la destinatie! ;)
RăspundețiȘtergere@Orry: Draguta comparatia cu GPS-ul :)
RăspundețiȘtergere@Dragos: Gandindu-ma la intrebarea ta...cred ca cel mai potrivit ar fi sa cauti un raspuns pana atunci cand esti sigur ca este adevar si chiar te linisteste. Cred ca eu asa as face, as incerca sa fiu cat mai sigura de raspuns. In cazul in care nu mi se ofera, ar ramane niste semne de intrebare..si probabil mi-as corecta atitudinea fata de aceea persoana in functie de acestea. :D
RăspundețiȘtergere@ Alexandra, "linistea tine de acceptare". Hmmmm...am retinut.
RăspundețiȘtergereSi sa-mi corectez atitudinea......Am retinut si asta.
Multumesc frumos.
Nu stiu in ce domeniu lucrezi, dar cred ca ai fi facut o cariera minunata in psihologie.
@Dragos: Cu placere :) Eu asta am facut in situatii similare. Nu stiu daca functioneaza mereu, cred ca depinde de detaliile fiecarei situatii :D
RăspundețiȘtergereMultumesc mult pentru acest gand frumos :). Lucrez ca analist financiar. Psihologie...mi se pare foarte interesant, dar cred ca trebuie sa am mult control de sine, astfel incat sa nu devin subiectiva.