Gânduri alandala, gânduri ce se ştiau ancorate în realitate şi singurul lor efect era zâmbetul pe care-l purtai. Gânduri care te fac să-ţi dai seama că ai atins un grad de maturitate care te face să accepţi şi să ştii să rezolvi lucrurile mult mai uşor. Cam cum sunau aceste gânduri? Le ascultam o dată cu tine si înţelegeam că scuza gesturilor de doi lei nu există, poate doar cheful de a accepta că cel mai adesea oamenii au scăpări. Dacă ne gândim mai bine, nici scuza iubirii nu există, ci doar faptul că de cele mai multe ori închidem ochii, ca şi când nu observam multe lucruri.
Poate că ceea ce aş fi vrut să-ţi spun era că îmi place senzaţia pe care o am când te scuzi, când te iert, desi amândoi ştim că asta se întâmplă doar pentru ca încă mai am dispoziţia de a te asculta. Ţi-ai pledat cazul şi de aceasta dată, concluzia mea fiind ca orice poate să fie o scuză bună atât timp cât încă suntem dispuşi să credem. Poate că scuzele nu există, ci doar motivaţiile pe care noi le găsim pentru a crede în cuvintele care îmbracă forma unor scuze.
oare cat tin scuzele astea?chiar sunt scuzele iubirii?sau un alt fel de scuze?
RăspundețiȘtergere@Black Angel: Cred ca tine orice scuza atat timp cat inca suntem dispusi sa credem in acea persoana...:D
RăspundețiȘtergereeu cred ca ...sunt anumite @scuze@ care cu timpul vor fi regretate!
RăspundețiȘtergereeu nu o vad ca scuza, ci ca incapatanare, cum era cea pe care o aveam eu.
cum ziceai tu... increderea azi o ai, maine nu.. si tot asa.
tot asa e si cu scuzele, vine un moment in care scuza, isi pierde increderea.
*am probat deja faptul asta.... (de asta am renuntat)
Ma bucur pentru tine :)
@Black Angel:Da, cred ca poate fi privita si ca o incapatanare. Depinde de fiecare...Probabil ca toti acceptam scuze, dar la un moment dat niciuna nu mai este veridica..
RăspundețiȘtergereIncredibile observatiile.
RăspundețiȘtergereUn fizician foarte bun (a luat si Nobel), actual si celebru al carui nume imi scapa a zis despre Einstein asa: "pur si simplu nu inteleg cum de i-a venit o asemenea idee" (e vorba despre teoria relativitatii). Si asta o zice la zeci de ani distanta, timp in care respectiva teorie a fost intoarsa pe toate partile de o gramada de oameni de stiinta.
Asa si tu...."Poate că scuzele nu există, ci doar motivaţiile pe care noi le găsim pentru a crede în cuvintele care îmbracă forma unor scuze". Eu nu m-am gândit niciodata in felul asta. Cum de ti-a venit ideea?!?!?!?!
@Dragos: Multumesc mult pentru aceasta aprecierefrumoasa :)
RăspundețiȘtergereIdeea...am tot observat persoane in jurul meu care se vor sa creda in cineva, vor atat de mult incat persoanele acelea sunt convinse ca pot spune orice, pentru ca si de data aceasta va merge jocul. Indiferent de care este realitatea, persoanele se incapataneaza sa se agate de acele scuze si sa creada.
Apoi, cunosc o persoana care imi este foarte draga si pe care inca imi face placere sa o ascult, desi nu mai cred ce spune. Chiar daca mi-ar darui cele mai frumoase "scuze", le vad doar ca pe cuvinte menite sa atinga un scop. Poate ca uneori nici nu sunt sincere, ci mai degraba spuse dintr-o oarecare disperare.
Totusi, asta cred: atat timp cat suntem dispusi sa credem in cineva/ceva, motivatiile care ni se ofera sunt cele mai bune "scuze". :D Si cedam, pentru ca apreciem efortul acelei persoane...Chiar si efortul poate reprezenta o motivatie :D
Scuzele sunt pentru cei care sunte dispusi sa ierte, altfel ceilalti ar pleca fara sa le mai spuna.
RăspundețiȘtergere@Grapefruits: Interesant si adevarat acest punct de vedere. In cazurile pe care le stiu eu, cel mai adesea, sunt dispusi sa ofere aceste "scuze" tocmai pentru ca lucrurile sa nu se termine :D
RăspundețiȘtergere