Contradicţie, definitiv, zâmbete, momente frumoase, situaţii sufocante care mai apoi sunt compensate printr-o stare de linişte totală..Un amalgam de stări, acelaşi déjà vu care implică o alegere imediată, dar definitivă de această dată.
Ar fi uşor dacă am putea cântari ce contează mai mult în luarea acestei decizii…Cum ar fi să luăm în calcul doar momentele frumoase având în vedere că poate treptat vom găsi şi o soluţie pentru ceea ce uneori pare sufocant? Sau să analizăm fiecare lucru care trebuie să fie altfel, dar indiferent de implicare pare imposibil..
Doar că nu putem cântări, momentele se întrepătrund, iar dorul de acele momente pentru care ştii că merită să încerci, duce la accentuarea acestei nevoi de a lămuri lucrurile..Urmează o zi de nostalgie, o zi de hotărâre, o zi în care îti spui că nu vrei, apoi alta în care realizezi că vrei şi că o sa te implici şi mai mult..
Şi totuşi, în final ajungi să iei o decizie puţin ameţită şi afirmi că e definitiv. Vrei să fii sigur de ea şi adaugi extrem de definitiv, cât se poate de definitiv, cel mai definitiv. În final, ceva din noi rămâne prins în acel dor, iar partea conştientă se decide să se agate de un cuvânt care pare să aibă sens…dar care totusi poate fi zdruncinat la cel mai mic semn că mai există o posibilitate ca lucrurile să fie altfel.
16 mar. 2011
18 feb. 2011
13 feb. 2011
Rutină..
Până la urmă ce mai însemnă să joci cinstit acolo unde totul se bazează pe simţire, departe de raţional, departe de a avea răbdare pentru următoarea mutare..? Si cum alegi să joci când ştii că slăbiciunea celuilalt jucător eşti chiar tu? O slăbiciune ce îl face să vrea tot mai mult, o slăbiciune ce nu vrea să mai ţină cont de limite, deşi acestea sunt mai evidente ca oricând...
De fiecare dată când crezi ca jocul s-a terminat, acesta este reluat mai tumultos, pană când găseşti puterea să te desprinzi pentru un moment şi să te întrebi: care va renunţa primul? Cum reuşeşti să renunţi la ceea ce pare departe de obisnuinţă şi totuşi este rutina fiecarei zile..? O rutină care te încantă şi surprinde, o rutină pe care o aştepţi cu nerăbdare în fiecare zi, fără să ai siguranţa ei..
De fiecare dată când crezi ca jocul s-a terminat, acesta este reluat mai tumultos, pană când găseşti puterea să te desprinzi pentru un moment şi să te întrebi: care va renunţa primul? Cum reuşeşti să renunţi la ceea ce pare departe de obisnuinţă şi totuşi este rutina fiecarei zile..? O rutină care te încantă şi surprinde, o rutină pe care o aştepţi cu nerăbdare în fiecare zi, fără să ai siguranţa ei..
1 feb. 2011
24 ian. 2011
Motive
De multe ori lucrurile se sfârşesc din cu totul alte motive, nicidecum cele reale sau mai la îndemână, ci cele strânse în timp, cântărite şi bine răstălmacite. Motive de care suntem conştienti, pe care o vreme am încercat sa le acceptăm, dar nu am reuşit. Asa că le-am mai trecut cu vederea o perioadă, pâna când un lucru simplu, banal a generat explozia acelor motive. O explozie ce lasă urme doar de moment şi întăreşte senzaţia că lucrurile pot fi mult mai frumoase în altă conjunctură şi că nu trebuie să încetam să credem că acea conjunctura ne va surprinde când ne aşteptăm mai puţin.
Etichete:
conjunctura,
explozie,
motive,
senzatie
20 ian. 2011
19 ian. 2011
Mult prea mult
Cedare...Zâmbete ce se contopesc într-o provocare ce devine din ce în ce mai incitantă. Gânduri libere, dorinta de a crea un moment şi mai frumos. Senzatia devine din ce în ce mai puternică fara a fi descoperită vreo limită. Mult prea mult a devenit expresia lor uzuală, un mult prea mult dupa care tânjesc cu fiecare nou lucru pe care-l descoperă împreună. Poate că va fi un mult prea mult ce va dura mai mult decât şi-au plănuit, poate că va fi un mult prea mult care mereu va aduce încă un zâmbet. Deocamdată, este doar un mult prea mult care face ca fiecare zi să fie mai palpitantă, mai plină de nerăbdare şi mai ales, un mult prea mult care întăreşte gândul că uneori lucrurile pot fi extrem de simple şi frumoase şi nu trebuie să mai cautăm motive pentru care să nu credem sau să le complicăm.
7 ian. 2011
Cuvinte
E ciudat cum de cele mai multe ori cuvintele învăluite ale unei persoane care îţi place, te tulbură mai mult decât declaraţiile simple ale unei persoane care nu-ţi place. În prima situatie revii asupra lor de nenumărate ori, cochetezi cu ideea că poate persoană respectivă a vrut sa evidenţieze exact ceea ce simţi şi tu. În cea de-a doua situaţie, încerci să ţi le reamintesti, dar nu te mai poţi concentra asupra situaţiei şi pur şi simplu mergi mai departe. Si astfel revii asupra cuvintelor tulburătoare, la fel de simple, dar spuse exact de cine trebuie…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)