Rutină..

Până la urmă ce mai însemnă să joci cinstit acolo unde totul se bazează pe simţire, departe de raţional, departe de a avea răbdare pentru următoarea mutare..? Si cum alegi să joci când ştii că slăbiciunea celuilalt jucător eşti chiar tu? O slăbiciune ce îl face să vrea tot mai mult, o slăbiciune ce nu vrea să mai ţină cont de limite, deşi acestea sunt mai evidente ca oricând...

De fiecare dată când crezi ca jocul s-a terminat, acesta este reluat mai tumultos, pană când găseşti puterea să te desprinzi pentru un moment şi să te întrebi: care va renunţa primul? Cum reuşeşti să renunţi la ceea ce pare departe de obisnuinţă şi totuşi este rutina fiecarei zile..? O rutină care te încantă şi surprinde, o rutină pe care o aştepţi cu nerăbdare în fiecare zi, fără să ai siguranţa ei..

Ambiţii

Zilele acestea doar vântul de toamnă se încăpăţâna să se facă simţit. Noi învăţam să ne purtăm zâmbetul cu căldură. Din când în când, invidia era şi ea de faţă şi prezenta felicitări. Ar fi vrut să ne spună, “bravo, voi credeţi că aţi depăşit orice obstacol”. Noi o priveam cu ironie, gândindu-ne că limitele pot fi prea uşor depăşite în orice moment. Trecem de la o extremă la alta, de la o stare la alta…dar ce nu înţelegea invidia era că lucrurile pe care le-am învăţat pană atunci rămân. Ele sunt cele care ne învaţă să nu uităm ceea ce vrem şi să încercăm să fim exact ceea ce ne propunem. Poate că invidia face uneori pact cu nesiguranţa şi rutina, dar ambiţia va rămâne întotdeauna o parte a noastră şi de noi depinde să nu ne lăsăm prinşi. Ambiţie ce nu analizează, ambiţie ce nu ezită, ci doar ştie să ne ajute pentru ca zâmbetul câştigat să persiste.

Cât de ambiţiosi sunteţi? Care sunt ambiţiile voastre în acest moment? Care credeţi că este diferenţa dintre ambiţie şi încăpăţânare?