Motive

De multe ori lucrurile se sfârşesc din cu totul alte motive, nicidecum cele reale sau mai la îndemână, ci cele strânse în timp, cântărite şi bine răstălmacite. Motive de care suntem conştienti, pe care o vreme am încercat sa le acceptăm, dar nu am reuşit. Asa că le-am mai trecut cu vederea o perioadă, pâna când un lucru simplu, banal a generat explozia acelor motive. O explozie ce lasă urme doar de moment şi întăreşte senzaţia că lucrurile pot fi mult mai frumoase în altă conjunctură şi că nu trebuie să încetam să credem că acea conjunctura ne va surprinde când ne aşteptăm mai puţin.

Timpul pentru o schimbare...

Linia a fost trasă. Rezultatul: bilanţ negativ. Un zâmbet rătăcit, dar care încearcă să revină. Ceva din interior ne îndeamnă să repărăm lucrurile, să facem în aşa fel încât să fim multumiţi de noi, încât rezultatele viitoare să ne aducă mai multe satisfacţii. Uşor, uşor începem să ne schimbăm şi să realizăm ceea ce ne dorim. Rămâne un gând fugar însoţit de acel zâmbet care a revenit cu putere: puteam să trag linia mai demult, dar nu mai contează, mă bucur că am început să mă schimb. Astfel de schimbări cred că sunt posibile. Sunt schimbări sincere, schimbări apreciate de cei apropiaţi, schimbări care ne formează ca şi personalitate. Nu mai revenim la vechile trăsături, păstrăm linia şi încercăm să o îmbunataţim.

Cum rămâne cu schimbările survenite datorită presiunilor celor din jur? Fie că ni se reproşează, fie că pierdem pe cineva apropiat, fie ca ni se explică că poate ar fi cazul să avem o altă atitudine? Nu contează motivele sau defectele pentru care ni se cere această schimbare, să spunem că sunt doar lucruri care dau naştere la multe alte conflicte. Aceste schimbări sunt posibile, sunt de durată…sau sunt doar aparente? Schimbări ca nişte roluri pe care le jucăm doar pentru un sezon, iar cand suntem siguri că furtuna a trecut, revenim la noi…cei dintotdeauna. Căutăm ca schimbarea să ne fie afirmată, dar nu este o schimbare pe care o facem pentru noi.

Voi credeţi în schimbări? O persoană se poate schimba cu adevărat doar din proprie voinţă sau…?

Soluţii

De multe ori ne complicăm viaţa, relaţiile! Liniştea ne devine atât de straină şi gândurile sumbre ne sunt la îndemană, mai ales atunci când există motive care ne indispun, dar pe care alegem să nu le exteriorizăm. Treptat, iau naştere din ce în ce mai multe intrigi ţesute în jurul unui punct. Uneori acel punct este real şi are importanţă, alteori nu reprezintă nimic, poate doar o exagerare menită să substituie un sentiment care a încetat să existe.Pentru problemele, gândurile fugare, în care se regăseste şi puţină teamă, cred că există o soluţie simplă: luăm câteva minute de pauză, zâmbim şi ne concentrăm pe ceva frumos. Curând uităm şi liniştea revine.

Când punctul este real şi problema ne macină, ce facem? Personal, consider că orice ar fi, cel mai bine este să acceptăm şi să îmbrăţişăm problemele pe care le avem. Oricât de drăguţi ar fi cei din jurul nostru, oricât de multe portiţe am căuta, doar de noi depinde să le găsim o soluţie.

Este simplu să ne plângem; mereu vom găsi pe cineva dornic să ne asculte şi să ne încurajeze. Dar unde duce asta? Cred că doar ne adâncim în depresia dată de existenţa acelor probleme. Este ca şi când ne condamnăm singuri: "nu pot face ceea ce îmi doresc pentru că am probleme". Urmând acest verdict, de multe ori ajungem să nu ne dăm seama că poate cea mai simplă soluţie este să nu ne mai gândim la ele, să fim indiferenţi, să lăsăm alte lucruri să acţioneze în mod normal.

Cred că pentru orice problemă există rezolvare, depinde doar de noi să fim dispuşi să ne implicăm şi să nu ne lăsăm doborâţi. Este comod să le amânăm sau să le cărăm după noi, dar nu facem decât să ne păcălim. Nu cred că are rost să facem asta, ci trebuie să avem curajul să le înfruntăm şi să păstrăm o atitudine pozitivă!

Voi ce soluţii propuneţi pentru rezolvarea problemelor?