Maturitate vs. Imaturitate

"Femeile imature îşi păstreaza agenda complet goală şi asteaptă să le sune un bărbat. Femeile mature îşi fac propriile planuri şi îi spun cu graţie bărbatului pe care îl apreciază că este binevenit în acele  activităţi la care doreste să participe. Femeile imature vor să-l controleze pe bărbatul din viaţa lor.Femeile mature ştiu că, dacă bărbatul este cu adevărat al lor, controlatul este absolut inutil. Femeile imature îl "verifică" pe bărbatul care nu le-a sunat.Femeile mature sunt prea ocupate ca să observe că el nu a sunat. 

Femeile imature încearcă să "înlănţuiască" un bărbat utilizand sexul. Femeile mature ştiu că numai sex-appealul de tip mental poate determina un bărbat să vrea să te "înlănţuiască" el pe tine. Femeile imature falsifică manifestările plăcerii sexuale, ori aşteaptă cuminti să termine barbatul ceea ce face el acolo în mod egoist ori prostesc...Femeile mature, în aceeasi situaţie, spun "Opreşte-te", se ridica, se îmbracă şi pleacă.

Femeilor imature le este frică de perioadele în care sunt pe cont propriu.Femeile mature apreciază aceste perioade şi le utilizează ca timp preţios, în care poţi realiza mari progrese personale.

Femeile imature ignoră "băieţii buni". Femeile mature ignoră "băieţii răi". Femeile imature îl pot aduce pe un bărbat la orgasm, femeile mature îl pot aduce pe barbat acasă. Femeile imature sunt permanent îngrijorate ca nu sunt suficient de frumoase sau bune pentru un anume bărbat. Femeile mature ştiu ca sunt suficient de frumoase sau suficient de bune pentru oricare bărbat. Femeile imature încearcă sa monopolizeze tot timpul bărbatului lor. Femeia matură realizează că îi poate oferi liniştită spaţiul de care are nevoie unui barbat - asta va face timpul petrecut apoi în cuplu chiar mai plăcut şi special - şi pleacă să se distreze cu proprii prieteni. 

Femeile imature sunt rănite de un bărbat şi-i fac pe toti ceilalţi bărbaţi să plătească păcatele aceluia. Femeile mature ştiu ca acela a fost doar UN bărbat.Femeile imature se indrăgostesc şi vanează obiectul afecţiunii lor până în pânzele albe, ignorând toate semnalele pe care le primesc şi toate  realitătile care nu se potrivesc cu iluziile lor dragi. Femeile mature ştiu că, uneori, cel pe care îl iubeşti nu te poate iubi pe tine şi  îşi  văd de viaţa lor mai departe, fără amăraciune şi furie."

Cuvinte

E ciudat cum de cele mai multe ori cuvintele învăluite ale unei persoane care îţi place, te tulbură mai mult decât declaraţiile simple ale unei persoane care nu-ţi place. În prima situatie revii asupra lor de nenumărate ori, cochetezi cu ideea că poate persoană respectivă a vrut sa evidenţieze exact ceea ce simţi şi tu. În cea de-a doua situaţie, încerci să ţi le reamintesti, dar nu te mai poţi concentra asupra situaţiei şi pur şi simplu mergi mai departe. Si astfel revii asupra cuvintelor tulburătoare, la fel de simple, dar spuse exact de cine trebuie…

Joc al anticiparii

E usor să ne gândim la situatii viitoare în care vom detine controlul. Zâmbim şi ne spunem că e doar un joc pe care îl vom incheia atunci când credem că am experimentat totul. Doar că totul întârzie să apară, pentru ca noi am pierdut controlul şi ne implicăm din ce în ce mai mult. Cu toate acestea, înca ne credem stăpâni pe situatie, desi rolurile s-au inversat demult. Treptat jocul devine dublu pentru ca încă ne axăm pe un scop care a fost demult atins, iar noi uitam să ne îndreptăm spre mutarea care ar sfârşi jocul. Mai mult, adăugam noi reguli, care să-l facă mai palpitant. Oare mai realizăm că am devenit prizonieri în propriul joc, care dintr-un joc al anticipării s-a transformat într-un joc al plăcerii?

Răspunsuri

Răspunsul vine când încetăm cu întrebările, m-am gândit eu ca să mă liniştesc. Vine când întrebarea ne dă pace, când am reuşit să ne detaşăm şi să ne bucurăm de lucruri fără a ne mai simţi deranjaţi de aceea întrebare.

Poate că uneori cu cât insistăm asupra unui lucru, există cu atât mai putine şanse ca acesta să se împlinească. La fel e şi cu întrebările al căror raspuns nu depinde de noi. Cu cât revenim asupra lor, cu atât apar mai multe răspunsuri posibile. Pe când dacă învăţăm să privim situaţia detaşat, apare şi răspunsul şi abia atunci reuşim să înţelegem lucrurile aşa cum trebuie. Şi dacă totuşi nu avem răbdare ca răspunsul să apară, poate că cel mai indicat este să ne oferim unul care să ne ajute să zâmbim şi să depăşim acea situaţie.

Termen limită

Ipotetic, ne dorim foarte mult un lucru. Iniţial nu ştim dacă este posibil, dacă ne facem speranţe în zadar sau dacă situaţia va fi în favoarea noastră. Azi parcă totul merge foarte bine şi credem că vom reuşi ceea ce ne dorim, mâine lucrurile încep să nu mai fie prea roz şi atunci începem să ne gândim: hmmm…oare ce ar fi mai bine să fac? Poate că nu este posibil si dezamăgirea îmi readuce o senzaţie pe care mai demult mi-am propus să o ocolesc. Apoi, pentru încă o perioadă, lucrurile îşi revin şi iar avem senzaţia că vom obţine ceea ce ne-am propus.

Ce este indicat să facem în astfel de situaţii? În zilele favorabile, accelerăm mersul firesc al lucrurilor în speranţa că vom obţine mai mult? În zilele pesimiste, renunţăm…până data viitoare? Sau ne impunem un termen limită până la care încercăm să facem lucrurile aşa cum ne dorim? Iar când ajungem la termenul limită reanalizăm situaţia şi atunci decidem dacă e mai bine să ne reorientăm?

Voi cât de multă răbdare aveţi pentru a obtine lucrurile pe care vi le doriţi? Cum reuşim să ne temperăm pentru a avea mai multă răbdare?

Contradicţie

Hmmm..Spunem: “nu vreau să mai ştiu”, “asta a fost tot”, “nu vreau să mai aud” şi alte cuvinte similare. Şi totuşi…primul lucru pe care-l facem când ne întâlnim cu cineva în care avem încredere este să vorbim despre acelaşi lucru, să-l întoarcem pe toate părţile, să încercăm să găsim o explicaţie care să ne convină.

Oare nu este o contradicţie? Daca nu mă mai interesează de ce continui să vorbesc despre asta? Sau poate autosugestie? Spun că nu mă mai intereseaza până o să ajung să cred asta? Înţeleg nevoia de a vorbi despre ce s-a întâmplat, dar oare cu cât vorbim mai mult, nu suntem mai prinşi în acea situaţie? Ca şi când de fiecare dată se mai caută o explicaţie!

Hmmm..Ce să fie? Contradicţie sau autosugestie? Oare nu va fi mai uşor să depăşim situaţia dacă acceptam lucrurile şi încetăm să le răscolim cu fiecare ocazie?

Intuiesc şi decid...

Când poate deveni intuiţia factor de decizie? De exemplu: există o situaţie roz, ceva de genul “prea frumos ca să fie adevarat”. Iniţial, tendinţa mea este de a cerceta această situaţie şi fară să încerc să caut motive pentru care să nu cred, ceva imi spune să nu o fac. Să nu cred, să încetez să mai fac parte din acea situaţie şi pur si simplu să spun pas. Apoi intervin alţi 2 factori: au mai existat situaţii similare, cand nu m-am bazat pe intuiţie, dar mai apoi s-a dovedit că dacă m-aş fi bazat ar fi fost mai bine. Cel de-al doilea factor: aş putea să fac şi de data aceasta abstracţie şi să continui lucrurile ca şi când nu exista acel sentiment. Dar, în acest caz, rămâne o barieră data de acel sentiment, care poate ar influenţa cursul lucrurilor. Hmmm…Deci, poate deveni intuiţia un factor de decizie? Poate deveni ea acel prieten apropiat care să ne sfatuiască atunci când suntem nehotaraţi într-o situaţie care ni se pare suspectă?