Intuiesc şi decid...

Când poate deveni intuiţia factor de decizie? De exemplu: există o situaţie roz, ceva de genul “prea frumos ca să fie adevarat”. Iniţial, tendinţa mea este de a cerceta această situaţie şi fară să încerc să caut motive pentru care să nu cred, ceva imi spune să nu o fac. Să nu cred, să încetez să mai fac parte din acea situaţie şi pur si simplu să spun pas. Apoi intervin alţi 2 factori: au mai existat situaţii similare, cand nu m-am bazat pe intuiţie, dar mai apoi s-a dovedit că dacă m-aş fi bazat ar fi fost mai bine. Cel de-al doilea factor: aş putea să fac şi de data aceasta abstracţie şi să continui lucrurile ca şi când nu exista acel sentiment. Dar, în acest caz, rămâne o barieră data de acel sentiment, care poate ar influenţa cursul lucrurilor. Hmmm…Deci, poate deveni intuiţia un factor de decizie? Poate deveni ea acel prieten apropiat care să ne sfatuiască atunci când suntem nehotaraţi într-o situaţie care ni se pare suspectă?