Gânduri alandala, gânduri ce se ştiau ancorate în realitate şi singurul lor efect era zâmbetul pe care-l purtai. Gânduri care te fac să-ţi dai seama că ai atins un grad de maturitate care te face să accepţi şi să ştii să rezolvi lucrurile mult mai uşor. Cam cum sunau aceste gânduri? Le ascultam o dată cu tine si înţelegeam că scuza gesturilor de doi lei nu există, poate doar cheful de a accepta că cel mai adesea oamenii au scăpări. Dacă ne gândim mai bine, nici scuza iubirii nu există, ci doar faptul că de cele mai multe ori închidem ochii, ca şi când nu observam multe lucruri.
Poate că ceea ce aş fi vrut să-ţi spun era că îmi place senzaţia pe care o am când te scuzi, când te iert, desi amândoi ştim că asta se întâmplă doar pentru ca încă mai am dispoziţia de a te asculta. Ţi-ai pledat cazul şi de aceasta dată, concluzia mea fiind ca orice poate să fie o scuză bună atât timp cât încă suntem dispuşi să credem. Poate că scuzele nu există, ci doar motivaţiile pe care noi le găsim pentru a crede în cuvintele care îmbracă forma unor scuze.