Pentru mine, de cele mai multe ori zâmbetele sunt molipsitoare. Îmi place să-i privesc pe ceilalţi zâmbind, îmi place să-mi aduc aminte de lucruri frumoase şi de cele mai multe ori zâmbesc şi eu, dându-mi seama că nu am niciun motiv ca în acea zi să nu zâmbesc.
Cred că de cele mai multe ori cuvintele frumoase contează, oricât de simple ar fi. Mai ales atunci când vin de la cineva drag, cineva apropiat. Ele se transformă în cuvinte care ne fac ziua mai frumoasă, care ne dau si mai multe motive să zâmbim. Astfel, poate că zâmbetul pe care-l purtăm în acel moment, molipseşte şi alte persoane din jurul nostru. Poate că acesta este cel mai simplu mod de a le face altor persoane ziua mai frumoasă: chiar dacă nu-i cunoaştem, le putem dărui un zâmbet.
Cred că modul în care ne incepem ziua ne influenţează dispoziţia. De ceva vreme, am un obicei: în drum spre serviciu, vorbesc la telefon cu o persoana apropiată mie. Nici nu contează că uneori se mai pierde semnalul în metrou şi ma trezesc că în ultimele secunde am vorbit singură, ci doar că oricare ar fi dispozitia mea din acel moment, cineva este acolo să mă asculte. Asta mă duce cu gândul la faptul că atât timp cât vrei să faci sau arăţi ceva, nu găsesti impedimente, ci pur şi simplu o faci. Cu atât mai mult, dacă este ceva din suflet, în mod sigur va avea un efect şi mai frumos.
Vouă ce va face ziua mai frumoasă?
si eu sunt de acord ca felul in care ne incepem dimineata ne va influienta dispozitia.
RăspundețiȘtergeresi e adevarat ca in momentul in care ii vezi pe cei din jurul tau zambind parca ziua e mai colorata, mai ales acum ca a venit primavara
poi.. sa vedem.. :D
RăspundețiȘtergereuneori ma trezesc prost dispusa, dar cand ajung la scoala parca totul dispare..
cu siguranta un zambet e molipsitor :) ..
cred ca atat prietenii cat si ceilalti ne pot face sa zambim..
mie imi face placere sa merg pe strada si sa'i privesc pe ceilalti.. in special copii.. sunt asa dulci.. si ei ma fac sa zambesc..
putem gasi un zambet in orice.. trebuie doar sa stim cum sa privim ceea ce ne inconjoara..
buna.imi place blogul tau si as dorii sa facem un schimb de link,eu te.am adaugat deja! daca accepti astea sunt datele mele : BALANTZA si link http://balantza.blogspot.com/
RăspundețiȘtergere@Liviu: Buna. Multumesc pentru adaugare.
RăspundețiȘtergereTe-am adaugat si eu :)
parac sunt mai frmosi oamnei cand zambesc..nu-i asa?
RăspundețiȘtergere@Realbadpisy: Parca au acel ceva ce ne face sa vrem sa zambim si noi :)
RăspundețiȘtergereBuna!!!
RăspundețiȘtergereEu nu am nevoie de nimik ca ziua mea sa fie frumoasa , defapt toate zilele mele sunt frumoase si de zambit , zambesc aproape tot timpul , chiar daca nu arat asta.
@Waly: Buna :) Ma bucur mult sa aud asta :) In cazul acesta, iti doresc la fel de multe zambete interioare :)
RăspundețiȘtergere....cafeaua de dimineata!!ma face sa ma simt bine!! asta daca nu se gaseste ceva... sa imi strice toata ziua!
RăspundețiȘtergereDe cele mai multe ori un zambet si o veste buna sunt cele care iti fac ziua mai buna, dar si o realizare din partea ta. Un succes la servici sau in activitatile pe care le ai iti poate schimba cu totul ziua :D
RăspundețiȘtergerecafeaua de dimineata, ca sa-mi dau seama ca trebuie sa traiesc in ziua aia:P
RăspundețiȘtergereUn zambet poate spune si transmite foarte multe. In fond si la urma urmei, ce te costa?
RăspundețiȘtergereZambeste azi, maine va fi prea tarziu.
@Camelia: Daaaa :)Daca o bem in compania cuiva drag, are un efect sporit pentru multe, multe zambete :)
RăspundețiȘtergere@Costin: Imi place ce spui..:) Un sfat intelept :)
@Black Angel: Eeee:P Savureaza-ti cafeaua si nu mai lasa pe nimeni sa-ti strice ziua :)
cred ca o zi buna si frumoasa incepe cu o cafea buna...in principiu cafeaua si ora la care ma trezesc..
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergere