De multe ori ne complicăm viaţa, relaţiile! Liniştea ne devine atât de straină şi gândurile sumbre ne sunt la îndemană, mai ales atunci când există motive care ne indispun, dar pe care alegem să nu le exteriorizăm. Treptat, iau naştere din ce în ce mai multe intrigi ţesute în jurul unui punct. Uneori acel punct este real şi are importanţă, alteori nu reprezintă nimic, poate doar o exagerare menită să substituie un sentiment care a încetat să existe.Pentru problemele, gândurile fugare, în care se regăseste şi puţină teamă, cred că există o soluţie simplă: luăm câteva minute de pauză, zâmbim şi ne concentrăm pe ceva frumos. Curând uităm şi liniştea revine.
Când punctul este real şi problema ne macină, ce facem? Personal, consider că orice ar fi, cel mai bine este să acceptăm şi să îmbrăţişăm problemele pe care le avem. Oricât de drăguţi ar fi cei din jurul nostru, oricât de multe portiţe am căuta, doar de noi depinde să le găsim o soluţie.
Este simplu să ne plângem; mereu vom găsi pe cineva dornic să ne asculte şi să ne încurajeze. Dar unde duce asta? Cred că doar ne adâncim în depresia dată de existenţa acelor probleme. Este ca şi când ne condamnăm singuri: "nu pot face ceea ce îmi doresc pentru că am probleme". Urmând acest verdict, de multe ori ajungem să nu ne dăm seama că poate cea mai simplă soluţie este să nu ne mai gândim la ele, să fim indiferenţi, să lăsăm alte lucruri să acţioneze în mod normal.
Cred că pentru orice problemă există rezolvare, depinde doar de noi să fim dispuşi să ne implicăm şi să nu ne lăsăm doborâţi. Este comod să le amânăm sau să le cărăm după noi, dar nu facem decât să ne păcălim. Nu cred că are rost să facem asta, ci trebuie să avem curajul să le înfruntăm şi să păstrăm o atitudine pozitivă!
Voi ce soluţii propuneţi pentru rezolvarea problemelor?