Hachiko- a dog’s story, este ecranizarea unei poveşti reale petrecută în Japonia în prima parte a secolului XX. Hachi, câinele care şi-a aşteptat stăpânul mort în fiecare seară timp de nouă ani este un exemplu de devotament şi de dragoste pentru japonezi. Mai mult, japonezii au înaltat chiar şi o statuie în cinstea lui Hachiko.
Filmul prezintă povestea adevărată a unui câine Akita Inu, un câine cu totul deosebit care îşi găseşte singur un stăpân într-un mic orăşel american. Cainele este numit Hachiko dupa pandativul pe care îl purta la gât (un simbol care reprezinta cifra 8 in limbajul japonez; 8 – hachiko). Treptat, profesorul Parker (Richard Gere) îl îndrăgeşte pe acesta şi încearcă să îl dreseze.
Pentru că Hachiko nu era o rasă oarecare, profesorul nu va reuşi să-l dreseze, dar spre surprinderea lui câinele începe să-l urmeze în fiecare zi în gară. Surpriza este şi mai mare atunci când, seară de seară Hachiko se întoarce în gară cu câteva minute înainte de sosirea profesorului pentru a-l întâmpina. Într-o zi nefastă, profesorul suferă un atac cerebral şi nu se mai întoarce. Timp de 9 ani Hachiko merge zi de zi la staţia de cale ferată pentru a-şi întâmpina stăpânul, uimindu-i pe localnici prin devotamentul lui şi oferindu-le acestora o lecţie despre iubire şi compasiune. Pe parcursul aşteptării sale, Hachiko a atras atenţia călătorilor, a apărut chiar şi într-un ziar, iar cei de la gară primeau donaţii pentru ca să-i asigure mâncarea zilnică.
Filmul mi-a fost recomandat de mai multe persoane şi cred ca toţi iubitorii de animale vor fi impresionaţi de legătura care se stabileşte între Hachiko şi stăpânul său.
Se afișează postările cu eticheta film. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta film. Afișați toate postările
26 oct. 2010
1 oct. 2010
Despicable Me
Pentru o seară foarte amuzantă, cu multă încredere vă recomand, Despicable Me. Personajul principal, Gru este de-a dreptul haios şi noul lui plan diabolic este să fure luna. Oare va resuşi? Planul merge excelent până în ziua în care Gru întâlneste trei fetiţe orfane pe nume Agnes, Edith si Margo, care îi imblânzesc sufletul şi îi ating coarda sensibilă, privindu-l ca pe un potenţial tata. Astfel, Gru este forţat să facă faţă provocării pe care i-o lansează cele trei orfane şi să renunţe la planul lui diabolic de a fura Luna. Are un final foarte frumos, dar vă las să-l descoperiţi singuri.
27 aug. 2010
Riders on the storm
Visez la o furtună...Imi este dor să plouă, îmi este dor de o după-amiază în care vremea să fie mohorată şi să stau în casă, afirmând că este momentul perfect pentru o carte sau un film bun. Abia aştept să treacă şi aceste 2-3 zile de caniculă si, în sfârşit, să vină toamna cu zâmbetele ei colorate.
Pană când furtuna va veni în vizită, pot doar să mă bucur că este vineri şi să vă urez un weekend plăcut. :)
25 iun. 2010
Film al amintirilor
Cum rămâne cu amintirile? Cât de mult ne pot influenţa o decizie? Oare le păstram doar pe cele care ne plac? Restul chiar se şterg sau este doar un blocaj?
Nu ştiu cum se face, dar amintirile frumoase de fiecare dată necesită cuvinte noi şi parcă sunt mereu în mişcare. Te intorci pentru o clipă, retrăieşti momentul, dar sentimentul rămâne la fel de intens. De multe ori amintirile încearca să se ascundă pentru a nu înceta să apară. Acolo poate pătrunde doar persoana care le ştie, privirile se întâlnesc şi sufletele derulează acelaşi film. Treptat îmi dau seama că cele mai frumoase amintiri sunt cele care contează pentru suflet, pentru că altfel nu cred că am fi capabili să zâmbim şi să facem orice altceva să dispară. Astfel, amintirea devine prezent şi se prelungeste într-o contopire de gânduri şi dorinţe care acum ştiu să-şi găseasca calea spre a fi împlinite.
Oare putem păcăli acea parte din noi care ştie să descopere în intensitatea acestor amintiri şi motivaţia necesară pentru ca acest film al amintirilor să devină mai frumos?
Nu ştiu cum se face, dar amintirile frumoase de fiecare dată necesită cuvinte noi şi parcă sunt mereu în mişcare. Te intorci pentru o clipă, retrăieşti momentul, dar sentimentul rămâne la fel de intens. De multe ori amintirile încearca să se ascundă pentru a nu înceta să apară. Acolo poate pătrunde doar persoana care le ştie, privirile se întâlnesc şi sufletele derulează acelaşi film. Treptat îmi dau seama că cele mai frumoase amintiri sunt cele care contează pentru suflet, pentru că altfel nu cred că am fi capabili să zâmbim şi să facem orice altceva să dispară. Astfel, amintirea devine prezent şi se prelungeste într-o contopire de gânduri şi dorinţe care acum ştiu să-şi găseasca calea spre a fi împlinite.
Oare putem păcăli acea parte din noi care ştie să descopere în intensitatea acestor amintiri şi motivaţia necesară pentru ca acest film al amintirilor să devină mai frumos?
3 apr. 2010
Feel Good
Ce frumos este acasă! Aproape de fiecare dată, în astfel de perioade, mă simt ca şi când aş fi iar la liceu. Uit de serviciu, de anumite lucruri pe care mi-am propus să le fac, uit de timp. Mai văd un film, mai citesc ceva, mai ies la o cafea sau mai încerc câte ceva prin bucătarie. Agitaţia a ramas undeva în Bucureşţi, gândul undeva pe o bancă în Herăstrau, mintea pierdută pe undeva prin spatiu. Aşa că, am uitat chiar şi de astenia de primăvară, pe care începusem să dau vina pentru starea mea din ultimele zile. Feel Good! :)
Etichete:
astenie de primavara,
feel good,
film,
Herastrau,
liceu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
