Vânt de toamnă

Un vânt jucăuş de toamnă ajutase zâmbetul să ajungă acasă…Ea îi simţise lipsa, dar încercase în tot acel timp să cântărească lucrurile, să-şi dea seama de ceea ce îşi doreşte…El încerca să o înteleagă, să o citească, să-şi dea seama de ce anume are nevoie.. Se gândea că ingredientele trebuie să fie mereu aceleaşi, dar de fiecare dată în cantităţi diferite. Doar aşa poate să păstreze dorinţa. Farmecul poate să dispară atât de usor, dar dacă reinventăm reţeta de fiecare dată, mereu va exista sentimentul că lucrurile pot fi mai frumoase, mai profunde…Noi înclinăm balanţa, noi alegem ingredientul predominant de fiecare dată.

El îşi dorea să înveţe să-i citească zâmbetul. Astfel, va ştii când îi este dor de ciocolată sau când îşi doreşte mai mult caramel. Zâmbetul se va combina cu ciocolată, imaginaţia va alege caramelul pentru că îi inspira dorinţa, buzele vor alege o cremă delicioasă al cărei gust să persiste…Ciocolata avea gust de sinceritate, siropul de înţelegere…

Ea îşi regăsise zâmbetul..Vântul jucăuş aduse şi o îmbrăţişare caldă, care o făcuse să înţeleagă că surâsul din ultimele luni era doar efectul lui. Acum nu mai conta că a fost dezorientată, conta doar că va avea timp suficient să-şi înţeleagă sentimentele şi să le exteriorizeze. Îmbrătişarea devenea din ce în ce mai strânsă, iar ei îi place tot mai mult să fie acolo…Doar vântul jucăuş de toamnă îi mai privea, răspândind un parfum dulce pe care amandoi îl simţeau la fel…

Cât de mult suntem dispuşi să reînventăm reţeta? Credeţi că este posibil că în fiecare zi să învăţăm să iubim mai mult, mai frumos? Recunosc..astăzi sunt cam visătoare, dar cred că tot vântul jucăuş de toamnă este responsabil..

Riders on the storm

Visez la o furtună...Imi este dor să plouă, îmi este dor de o după-amiază în care vremea să fie mohorată şi să stau în casă, afirmând că este momentul perfect pentru o carte sau un film bun. Abia aştept să treacă şi aceste 2-3 zile de caniculă si, în sfârşit, să vină toamna cu zâmbetele ei colorate.

Pană când furtuna va veni în vizită, pot doar să mă bucur că este vineri şi să vă urez un weekend plăcut. :)

Îmi este dor…

Dacă tot trebuie să vorbesc despre lucrurile de care îmi este dor, aş începe cu faptul că îmi era dor de o leapşă şi iată că a venit din partea lui Summer.

Pasiunile mele sunt vechi şi par să nu ma plictisesc de ele nici după mult, mult timp. Destul de rar mă încearcă sentimentul de dor, iar atunci nu am ezitări şi încerc să fac întotdeauna ceea ce îmi place. Aş putea să spun că îmi este dor de:

1. O zi de facultate, în care aveam cursuri toata ziua, dar mai mereu pe la jumatatea zilei găseam ceva mai interesant de făcut cu câţiva colegi şi ziua devenea mai frumoasă. Ne întorcem la seminarii mult mai zâmbareţi , dispuşi să rezistăm până la sfarşitul zilei.
2. De o plimbare prin frunze, într-o după-amiază însorită de toamnă;
3. De o conversaţie care să mă încânte şi la care să mă gândesc cu zâmbetul pe buze;
4. De o excursie la munte şi de un foc de tabără, alături de prieteni dragi.

Vouă de ce vă este dor?

Leapşa merge mai departe la oricine doreşte să o preia.

Ora de poezie...

O zi de vară ce pare mai degrabă o zi de toamnă timpurie. O stare de visare, un zâmbet si gândul la una dintre poeziile mele preferate:

Către Galateea
Nichita Stănescu

Îţi ştiu toate timpurile, toate mişcările, toate parfumurile
şi umbra ta, şi tăcerile tale, şi sânul tău
ce cutremur au şi ce culoare anume,
şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale,
şi bluza ta, şi inelul tău, şi secunda
şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun în pietre
şi mă rog de tine,
naşte-mă.

Ştiu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai există aproape -
după-amiază, după-orizontul, dincolo-de-marea...
şi tot ce e dincolo de ele,
şi atât de departe, încât nu mai are nici nume.
De aceea-mi îndoi genunchiul şi-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngână.
Şi mă rog de tine,
naşte-mă.

Ştiu tot ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine.
Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,
sfârşitul cuvântului a cărui prima silabă tocmai o spui
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile - mişcătoare umbre ale sângelui tău,
şi pietrele, pietrele - umbre de piatră ale genunchiului meu,
pe care mi-i plec în faţa ta şi mă rog de tine,
naşte-mă. Naşte-mă.

Azi adopt ora de poezie şi mi-ar plăcea să descopăr câteva dintre poeziile voastre preferate.