Se afișează postările cu eticheta motivatie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta motivatie. Afișați toate postările

18 iul. 2010

Dorinţă

Si iată-ne în acelaşi loc…Priveam în jur, zâmbeam şi mă gândeam că parcă acum câteva zile ne văzusem prima dată acolo. Liniştea pe care o căutam, senzaţia de deconectare, dorinţa de a uita de timp şi de motive, încă reuşea să păstreze puţin din toate aceste lucruri. Doar noi ne schimbasem, trecusem de la acceptare la negaţie, de la negaţie la renuntare şi într-un final la o dorinţă mai profundă. Un tumult de sentimente regăsite într-o dorinţă ce părea să învingă de fiecare dată orice raţiune, orice motivaţie. Genul de dorinţă pe care nu ştim să o controlăm, care de fiecare dată ne poartă către un moment frumos, care o face doar să persiste mai mult. Mi-ar fi plăcut să te întreb ce crezi că se va întâmpla cu această dorinţă? Oare crezi că într-o zi ea ar putea să ne poarte iar spre renunţare, doar pentru că sentimentele ajung să cântarească mai mult decat ceea ce putem avea cu adevărat? În final, ce se poate întâmpla cu dorinţele care sunt prea puternice?

7 iun. 2010

Cocktail pentru luni

Se pare ca am revenit la dimineţile de luni în care mă cert cu ceasul de alarmă. Dorinţa de a mai dormi o oră se luptă cu entuziasmul unei noi săptămâni în care las loc pentru imprevizibil.. Azi chiar şi drumul spre serviciu mi s-a părut foarte lung.“Buna dimineaţa”, îmi spune o persoană mult prea voioasă. Salut cu jumatate de gură şi apoi sunt întrebată: “dar unde sunt zâmbetele în dimineata aceasta?”. Eh, zâmbetele încă dorm, îşi fac somnul de frumuseţe. In schimb, eu am nevoie de ceva care să mă trezeasca şi să mă motiveze. Poate un cocktail magic, ca pentru luni dimineaţa. Ingrediente: puţină energie, puţin zâmbet, puţină dragoste şi motivaţie. După ce l-aş savura, aş începe să zâmbesc şi să-i trezesc pe cei din jur. Cât încă visez la acest cocktail magic, vă doresc o săptămână frumoasă.