
Se pare ca am revenit la dimineţile de luni în care mă cert cu ceasul de alarmă. Dorinţa de a mai dormi o oră se luptă cu entuziasmul unei noi săptămâni în care las loc pentru imprevizibil.. Azi chiar şi drumul spre serviciu mi s-a părut foarte lung.“Buna dimineaţa”, îmi spune o persoană mult prea voioasă. Salut cu jumatate de gură şi apoi sunt întrebată: “dar unde sunt zâmbetele în dimineata aceasta?”. Eh, zâmbetele încă dorm, îşi fac somnul de frumuseţe. In schimb, eu am nevoie de ceva care să mă trezeasca şi să mă motiveze. Poate un cocktail magic, ca pentru luni dimineaţa. Ingrediente: puţină energie, puţin zâmbet, puţină dragoste şi motivaţie. După ce l-aş savura, aş începe să zâmbesc şi să-i trezesc pe cei din jur. Cât încă visez la acest cocktail magic, vă doresc o săptămână frumoasă.