31 mai 2010
Încă visez
Cred că este prima săptamână în care mă bucur că este luni şi aş vrea să rămână aşa. Motivele: mâine am ultimul examem de la master. Ultimul, ultimul. Mi se pare ciudat. Chiar dacă de multe ori abia aşteptam să treacă “stresiunea”, acum mă tot gândesc că o să-mi lipsească şi că trebuie să găsesc altceva de făcut. Al doilea motiv, mâine va fi grevă la metrou şi mă tot întreb cum o să ajung la facultate. Poate că cel mai indicat ar fi să zbor şi să ajung la examen exact când intră proful în amfiteatru şi să-i fac cu mâna de la geam. Poate mă va privi amuzat şi ne va spune: “dragii mei, dacă tot am învaţat să zburăm, comerţul internaţional şi normele care se aplică îşi mai pierd din valoare. Aşa că puteţi să scrieţi ce vreţi voi şi toată lumea are 2 puncte din oficiu”. Da, e luni dimineaţa, încă visez :D
Later Edit: A venit şi vestea bună: greva de la metrou va tine doar până la ora 12, deci s-au dus grijile pentru trafic şi pentru cum voi ajunge la examen. Yupii!

30 mai 2010
Contradicţie
Hmmm..Spunem: “nu vreau să mai ştiu”, “asta a fost tot”, “nu vreau să mai aud” şi alte cuvinte similare. Şi totuşi…primul lucru pe care-l facem când ne întâlnim cu cineva în care avem încredere este să vorbim despre acelaşi lucru, să-l întoarcem pe toate părţile, să încercăm să găsim o explicaţie care să ne convină.
Oare nu este o contradicţie? Daca nu mă mai interesează de ce continui să vorbesc despre asta? Sau poate autosugestie? Spun că nu mă mai intereseaza până o să ajung să cred asta? Înţeleg nevoia de a vorbi despre ce s-a întâmplat, dar oare cu cât vorbim mai mult, nu suntem mai prinşi în acea situaţie? Ca şi când de fiecare dată se mai caută o explicaţie!
Hmmm..Ce să fie? Contradicţie sau autosugestie? Oare nu va fi mai uşor să depăşim situaţia dacă acceptam lucrurile şi încetăm să le răscolim cu fiecare ocazie?

Etichete:
autosugestie,
contradictie,
explicatie,
situatie
29 mai 2010
Dragă conştiinţă (2)
Acum ceva timp mi-am trimis conştiinţa în vacanţă, iar când s-a intors ne-am înţeles mult mai bine. Zâmbetul îi revenise, se regăsise, îşi dorea tot felul de lucruri. Ei bine, cred că e timpul pentru o nouă vacanţă, pentru că de la o vreme e cu capul în nori. Aşa că, în această dimineaţă mi-a spus ca ne vedem duminică seară şi pâna când se intorce, să mă gandesc cum e cu drumul “de la…până la”, adică de la a-ţi propune să faci ceva, până la a face efectiv acel lucru?
Inclin să-i spun că “de la…până la...”este doar o cale pe care noi o alegem, un puzzle pe care noi îl construim. Un puzzle de cuvinte, un puzzle de fapte, de alegeri, sperante sau îndoieli. Este un puzzle mult prea variat, dar totusi uşor de construit. Reuşita lui depinde doar de ambiţia noastră şi de a nu uita ceea ce ne propunem.
Mulţumesc dragă conştiinţă şi îţi doresc un weekend plăcut!

28 mai 2010
Despre mine
Am primit o lepşă de la Black Angel:
Zodia: scorpion şi sunt mulţumită cu ea;
Aş vrea: ca pentru o zi să fiu invizibilă;
Păstrez: gânduri frumoase;
Mi-aş fi dorit: ca uneori totul să fie perfect.
Nu-mi place: ironia;
Mă tem: să ratez unele lucruri pe care mi-ar fi plăcut să le fac, dar mi-am dat seama prea târziu;
Aud: doar ceea ce vreau eu să aud;
Imi pare rău: când mă cert cu cineva drag;
Imi place: să-mi fac pasiuni noi;
Nu sunt: ceea ce îşi doresc alte persoane să fiu…sunt eu, orice ar fi.
Dansez: ţopăi, uneori în momente de euforie…dar cred ca este şi acesta un dans;
Niciodată: “Nu spune niciodată nu se poate, ci incepe cu "să vedem"...
Par: uneori îmbufnată, alteori inaccesibilă, alteori mult prea visătoare;
Plâng: când as vrea să fac mai mult şi nu mai pot;
Nu-s întotdeauna: puternică.
Nu-mi place la mine: ca sunt prea încăpăţanată;
Sunt confuză: atunci când cuvintele se contrazic cu faptele;
Am nevoie: de dragoste şi de momente frumoase;
Ar trebui: ca uneori să nu mai analizez atât de mult lucrurile şi doar să mă bucur de ele.
Leapşa merge mai departe la oricine doreşte să o preia.

27 mai 2010
Înviorarea
Stabilisem de luni că azi în pauza de masă vom merge să jucăm baschet într-un parcuţet pe care îl avem în apropiere şi că apoi vom mânca câte un sandviş. Un fel de 2 in 1, ca apoi să ne întorcem la birou cu mai multă energie, învioraţi şi puşi pe treabă.
Toate bune şi frumoase, ne-am echipat şi în parc cu noi. Toată lumea era grabită, entuziasmată. Ajungem în parc, repede se fac echipele şi să-i dăm bătaie. Frumos, distractiv, în timpul jocului aproape că uitasem că am plecat de la serviciu. Serviciu? Unde,unde şi ce trebuie să fac? După joc, ne-am oprit pe iarbă, am mâncat, ne-am propus să venim în fiecare săptămână. Şi, am pornit spre birou…bineinteles cu mult mai putin avânt. Ajunşi la birou…tot farmecul a dispărut. Partea mai gravă este ca somnul s-a instalat pe la mine, s-a gandit să fim colegi în după-amiaza aceasta.Colegii nu par sa dea semne, dar ce bună ar fi fost acum o oră de somn. Sper că pană la sfarşitul programului să nu cad de pe scaun sau mai rău, cu capul pe tastatură. Deci, numai înviorare nu a fost!

inviorare,
parc,
pauza de masa;baschet,
somn
Abonați-vă la:
Postări (Atom)