Se afișează postările cu eticheta parc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta parc. Afișați toate postările

27 mai 2010

Înviorarea

Stabilisem de luni că azi în pauza de masă vom merge să jucăm baschet într-un parcuţet pe care îl avem în apropiere şi că apoi vom mânca câte un sandviş. Un fel de 2 in 1, ca apoi să ne întorcem la birou cu mai multă energie, învioraţi şi puşi pe treabă.

Toate bune şi frumoase, ne-am echipat şi în parc cu noi. Toată lumea era grabită, entuziasmată. Ajungem în parc, repede se fac echipele şi să-i dăm bătaie. Frumos, distractiv, în timpul jocului aproape că uitasem că am plecat de la serviciu. Serviciu? Unde,unde şi ce trebuie să fac? După joc, ne-am oprit pe iarbă, am mâncat, ne-am propus să venim în fiecare săptămână. Şi, am pornit spre birou…bineinteles cu mult mai putin avânt. Ajunşi la birou…tot farmecul a dispărut. Partea mai gravă este ca somnul s-a instalat pe la mine, s-a gandit să fim colegi în după-amiaza aceasta.Colegii nu par sa dea semne, dar ce bună ar fi fost acum o oră de somn. Sper că pană la sfarşitul programului să nu cad de pe scaun sau mai rău, cu capul pe tastatură. Deci, numai înviorare nu a fost!

24 mai 2010

Parcuri perfecte

Ce frumoasă a fost această duminică prelungită! Iniţial, mi s-a părut ciudat: este luni şi nu sunt la serviciu. Şi ce bine îmi părea, să zburdăm am spus! Câteva ore cu rolele, apoi am revenit la o pasiune mai veche: bicicleta. M-am convins, e aşa cum se spune, mersul pe bicicleta nu se uită. Deşi nu am mai mers din liceu şi initial mă gândeam că nu o să am echilibru, a fost relaxant şi mi-am propus ca de acum să repet experienţa cât mai des.

Si totuşi, urcată pe bicicleta parcă am revenit la realitate şi am început să observ aglomeraţia din parc. Necesita mult mai multa atenţie decât rolele. Parcă de pretutindeni putea să apară brusc cineva în faţa mea.Asa că în seara această o să visez la parcuri perfecte, parcuri în care există zone diferite pentru fiecare sport pe care vreau să-l practic. Parcuri foarte mari, în care să mă pierd, parcuri cu o multime de flori colorate care să mă facă să simt că sunt departe şi că forfota oraşului nu mă urmăreste şi aici. Parcuri, în care plouă doar uneori dimineaţa, pentru ca după-amiaza să se simta un aer curat şi toata lumea să se bucure de sportul său preferat.