Tentaţie...

"Pot rezista la orice, cu excepţia tentaţiei" (Oscar Wilde)

Oricât de mult am ţinut la o persoană, oricum s-au terminat lucrurile, întotdeauna trebuie să mergem mai departe. Doar că uneori preferăm să credem că lucrurile s-au terminat cu adevărat, chiar dacă poate undeva a rămas un gând nostalgic, o dorinţă înabuşită şi cel mai sigur tentaţia…Tentaţia de a încerca din nou să cunoaştem acea persoană, tentaţia ca de această dată să acordăm mai multă atenţie şi să reuşim să recuperăm dorinţele pentru care nu am avut timp iniţial.

E o tentaţie ce stârneşte zâmbete, dar nu avem încredere că lucrurile vor fi cu adevarat altfel nici acum. Am vrea să încercăm, am vrea să nu ne mai gândim atât de mult la toate situaţiile posibile şi să acceptăm. Dar intuiţia ne spune că doar ne vom complica şi că poate va exista acelaşi deznodamânt şi atunci vom pierde toate lucrurile frumoase pe care le-am descoperit în perioada în care tentaţia nu a existat.

Oare cum putem rezista tentaţiei? Lucrurile se pot schimba cu adevărat sau tentaţia este doar o dorinţă toxică, în care unul trebuie să se bucure mereu de atenţia şi dăruirea celuilalt? Ca şi când ceea ce contează este doar siguranţa că cealaltă persoană încă te place.

Singurătate

De multe ori, o parte din noi spune că cea mai groaznică condamnare este singurătatea. Singurătatea pe care o râvnim în unele momente în care ne simtim captivi în atenţia altor persone, poate deveni atât de păcălitoare şi apăsătoare. Singurătate ce devine cu atât mai groaznică atunci când suntem înconjuraţi de o mulţime de persoane, dar ne simţim mai neînţeleşi ca niciodată şi începem să ne întrebăm cum am ajuns acolo. Poate că am lăsat să treacă pe langă noi atâtea ocazii, poate că ne-am fixat niste standarde mult prea înalte sau poate că pur şi simplu am refuzat să fim atenţi. Poate că trăind cu iluzia a ceea ce am putea avea, am căzut în propria capcană şi am învitat singurătatea să ni se alăture în zbuciumul nostru interior.

De multe ori preferăm să nu recunoaştem această singurătate. Mai mult, din teamă şi din dorinţa de a scapa de ea ne aruncăm în relaţii şi treptat ajungem la singurătate în doi. Totusi, de ce de multe ori nu încercăm să trecem peste această stare şi să ajungem să avem încredere că o putem alunga? Chiar dacă uneori singuratea este inevitabilă, nu înseamnă că trebuie sa renunţăm, că trebuie să o lăsăm să se cuibarească mai mult în sufletele noastre, ci că poate uneori e indicat să o întâmpinăm cu zâmbetul pe buze şi cu gândul că dacă vrem cu adevărat să lăsăm pe cineva să ne cunoască şi să ne înţeleagă, vom reuşi.

Voi de ce vă temeţi cel mai mult?

Mult prea mult

Când mult devine mai mult decât atât? Mai mult decât poţi cere, mai mult decât poţi da? Prea multă atenţie? Prea multe pretenţii? Prea multă dragoste? Prea multe informaţii? Prea multă ironie? Prea multă distracţie? Prea mult din tot? Buffff…Când devine totul prea greu de acceptat sau de suportat?