1 aug. 2010
Spune-mi...
Îmi propun atât de multe lucruri…În acele momente simt că hotărârea este prietenă bună cu mine, simt că voi face exact ceea ce mi-am propus. Apoi apari tu, tu care nu te superi niciodată pe impulsivitatea sau pe deciziile mele radicale. Mă provoci şi îţi place să-mi demonstrezi exact contrariul, iar eu uit de tot ceea ce îmi propusesem. Apoi, 2-3 zile port acel zâmbet plin de plăcere, dar care nu se simte vinovat, în care nu se simte niciun regret pentru că iar am uitat. Spune-mi, cine esti, cum de încă mai ai răbdare? Spune-mi, oamenii se schimbă cu adevărat sau este doar o iluzie? Spune-mi, de unde dependenţa mea de frumos, dacă aceasta contravine tuturor deciziilor pe care le iau când sunt departe de tine, când îmi place să cred că nu mai ai nicio influenţă asupra mea?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Articolul asta e doar pentru tine sau l-am putea comenta si noi, cititorii tai? :-)
RăspundețiȘtergere@Dragos: Sigur ca da, chiar mi-ar placea sa stiu ce parere aveti sau daca ati trecut prin situatii similare si ce se poate intampla cu o astfel de dependenta frumoasa :)
RăspundețiȘtergereOffff!, Alexandra....Mereu am fost macinat de intrebari gen "oare procedez cum trebuie?" care mi-au obturat calea normala de actiune, aceea de a face asa cum imi dicteaza sufletul.
RăspundețiȘtergereDa, am trecut prin situatii similare, de dependenta frumoasa si usor ilegala, când toate deciziile luate in mod ultimativ in fata constiintei mele s-au prabusit cu prima ocazie....
@Dragos: Aceeasi senzatie o am si eu :) De multe ori, gasim atatea motive pentru a nu urma ceea ce simtim sau pentru a ne convinge ca nu mai simtim...Si totusi, la momentul oportun, sentimentele depasesc toate acele bariere si senzatia pe care o avem atunci ne face ca pentru mult timp sa nu mai negam ceea ce simtim. :D
RăspundețiȘtergere