A night like this

Gesturi extreme

De multe ori ne întrebăm care este cea mai bună soluţie pentru a ieşi dintr-o situaţie? Ne gândim că am încercat să explicăm politicos că nu este cazul să se insiste, dar intr-un fel informaţia nu este clar percepută. Recurgem la tactici mai diplomate, cum ar fi sa ne prefacem ca tolerăm situatia şi începem să cerem lucruri care ştim că sunt puţin imposibile.

Hmmm..Si totusi ce mai rămane? Un gest extrem? Oare senzaţia dată de acest gest care nu ne caracterizează poate fi inferioară sentimentului de linişte pe care-l descoperim apoi? Sau ne va părea rău şi vom arăta acest lucru faţă de persoana care a fost ţinta gestului extrem şi vom reveni la situaţia iniţială, în care ne dorim doar să rupem legătura într-un mod de bun-simţ?

If i had eyes

Si totuşi...

Există mecanisme pe care le ştim cu toţii: de exemplu, atunci când ne pierdem interesul pentru ceva care ne-a atras foarte mult atenţia, acel obiect al interesului nostru apare brusc langă noi, la îndemnă. La fel se întâmplă cu maşinile, cu iubirile sau chiar şi atunci cand îti cauţi o slujbă.

Si totuşi nu poti să nu te bucuri, nu poti să rezisti tentaţiei de a încerca încă o dată. Poate că în final rămane doar gândul ca şi dacă nu va fi o alegere bună, pentru un moment ai zâmbit mai mult ca de obicei..Treptat devii complice într-un joc pe care decisesei să-l eviţi, doar pentru că inţial ţi s-a refuzat sau nu a iesit aşa cum intenţionai..Cum nu poti să te opreşti, zâmbeşti şi îţi spui ca întotdeauna poate fi mai bine.

Bitter Sweet Symphony

Energii

Privirile febrile, pielea excitată şi sensibilă, imaginaţia care se întorcea mereu la anumite fraze mângaietoare sau la primele săruturi, fanteziile despre cum la urmatoarea întâlnire vei fi cuprinsă în braţe, mintea mereu concentrată acolo , facând supoziţii, interpretând semnale, înfuriindu-se şi căutând neîncetat scuze pentru proprii paşi făcuţi cu întârziere, zâmbete care descatuşau energii ascunse. Erau energii ce faceau jocul din ce în ce mai palpitant, energii ce îl transformau într-un joc unic, care îţi dădea aceeaşi senzaţie ca atunci când citeşti o carte bună şi nu vrei să se mai termine.

Avalansă de zâmbete

Zâmbete, mai multă responsabilitate, surprize frumoase, senzatia de a fi rămas pe la 20-21 de ani şi de atunci timpul s-a încăpătânat să treacă ca vijelia, dar să lase în urma lui multe momente frumoase. Astăzi se anuntă doar o avalanşă de zâmbete şi sper să ajungă pretutindeni.

A posteriori

A posteriori poate că folosim fiecare nouă iubire ca pe un microscop, o lentilă de mărit care ne arată imperfectiunile pe care le-am trecut cu vederea în relatiile noastre trecute. Departe de a face comparatii între iubiri, facem apel la această lentilă pentru a încerca să mascăm sau să îndreptăm defectele de care noi suntem conştienti, dar care de multe ori pentru persoana iubită se transformă în acele lucruri mărunte care o fac întotdeauna să zâmbească.

A posteriori învătăm să zâmbim mai mult, să avem încredere în noi si chiar să riscăm pentru ca imaginea din spatele lentilei să devină din ce în ce mai clară.

Have a nice day

Examinare

Au fost câteva zile în care am fost destul de nehotărâtă, dacă să mai scriu sau nu..Incă nu ştiu ce vreau sa fac. Mai mult de atât, parcă sunt aeriană zilele acestea şi mă răzgândesc în foarte multe privinte. Aşa că, până când o sa-mi pun mai multe idei în ordine, mă gândeam la un fel de examinare şi mi-ar plăcea foarte mult dacă mi-ati spune care a fost articolul vostru preferat de până acum.

Numai tu...

Decizie...

Un zâmbet dăruit pe furiş, un gând ce stăruie, o dilemă fără sfârşit. Poate că este timpul pentru o schimbare, pentru ceva radical, care să îndepărteze monotonia ce s-a aşternut în ultimele săptămani. Sau poate că e nevoie doar de un moment liniştit, departe de tot, un moment în care voi nascoci noi ambiţii şi zambetul va reveni în fortă. Nu ştiu exact, dar poate că uneori e mai bine să ne eliberăm de orice gând şi să nu mai încercăm să controlăm sau sa planificăm orice lucru. Fără planuri, fără raportări, fără definiiţii sau încadrări..doar zâmbet, linişte şi dorinţa de a întâmpina imprevizibilul fără prea multe precauţii. Poate că este nevoie doar de o decizie pe care o tot amânăm şi apoi lucrurile vin de la sine.

Fast car

Personalitate

Unii dintre noi am spune că femeile încep să iubească numai atunci când sunt iubite sau măcar cred acest lucru. Despre bărbaţi am spune că îşi dezvăluie sufletul pe zone succesive, precum o femeie îşi dezvăluie corpul. Totuşi, de multe ori observăm ca persoana îndrăgostită îşi pierde personalitatea. Fiecare persoană îndragostită spune că are personalitate, încearcă să îi facă pe alţii să creadă, dar nu-i întotdeauna adevărat.

De multe ori adevărata personalitate abia atunci se conturează, o personalitate care nu mai ţine cont de reguli şi care încearcă să devină ceea ce îşi doreşte persoana iubită. Iar unul dintre lucrurile cele mai importante pe care şi le însuşeşte această personalitate este că dacă iubim cu adevărat, nu trebuie să dăm prea mare importanţă faptelor acelora pe care îi iubim. Avem nevoie de ei, îi admirăm aşa cum sunt, le îndrăgim defectele şi în final, devin singurii care ne ajuta să trăim într-o anumita atmosferă, care ne devine din ce în ce mai dragă. E atmosfera în care noua personalitate învaţă să fie mai maleabilă, mai înţelegătoare şi mai inventivă.

Voi ce credeţi? Există reguli în dragoste? Sau dragostea are propria personalitate, ce nu respectă nicio regulă?