19 aug. 2010

Tăcere...

Intenţii diverse regăsite într-o tăcere aparent egală cu o alta tăcere. Este tăcerea fiecăruia, plină de gânduri, de corectări, retrăiri. Demult, aş fi spus că este o tăcere în care îmi place să mă pierd, pentru că de fiecare dată mă făcea să revin mai puternic…Dar reveneam tot în tăcere, nu aveam nevoie de cuvinte, ci doar de trăire. Atunci, mă gândeam că a convorbi tăcând înseamnă să cuprind mai mult decât poate limbajul să spună. Acum, punctul de sosire pare să fi ramas limbajul, ca şi când doar el mă poate ajuta să mă fac înţeleasă. Şi totuşi…mi-e dor de un moment de tăcere, mi-e dor de priviri ce ştiu sa se înţeleagă şi de cuvinte liniştite. Sentimentul de a-mi dori să-ţi împărtăşesc orice întâmplare s-a pierdut, a rămas doar siguranţa tăcerii fiecăruia….Cum ar fi dacă cel mai bine ne-am înţelege doar în tăcere?

4 comentarii:

  1. Prea multa liniste strica :) Zic eu...

    RăspundețiȘtergere
  2. @Iulia: In cele mai multe cazuri, sunt de acord cu tine :) Pacat ca mai exista si unele exceptii, in care acel moment de liniste si de tacere este foarte ravnit si cu greu obtinut :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Au si acele momente farmecul lor, dar cred ca ar trebui sa apelam la tacere mai ales cand simtim ca lucrurile ne scapa de sub control si suntem pe cale de a spune lucruri pe care mai apoi le vom regreta. Pentru momentele vesele din viata s-au inventat cuvintele. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Nice: Mi-a placut parerea ta :) Cred ca ai dreptate, cuvintele se potrivesc cel mai bine in momentele vesele :)

    RăspundețiȘtergere