Ce s-ar întâmpla dacă găsirea iubirii ar deveni o formalitate de când a fost inventat un dispozitiv revoluţionar numit Timer, care poate determina cu precizie momentul în care persoana ce îl poartă implantat în încheietura mainii îşi va întâlni sufletul-pereche? Când timpul afişat ajunge la 0 şi persoana respectivă îşi întâlneste alesul, există garanţie că nu este o alegere gresită şi că acea relaţie poate fi exact ceea ce îţi doresti. Totusi…un dispozitiv ne poate învăţa să simţim? Adica ok, a ticăit, ţi-a indicat persoana, dar suntem capabili să învăţăm să o iubim, sau pretindem că o iubim doar pentru că avem garanţie că este persoana pe care o aşteptăm? Pentru unii timer-ul poate indica o perioada foarte lungă (10-14 ani), pentru persoane mai în vârstă timer-ul pare să nu se fi oprit nici chiar la 50-60 de ani, pentru alţii dragostea adevărată pare să fie doar la câteva luni distanţă. În oricare dintre aceste cazuri, ce aţi face? Aţi aştepta cu nerăbdare acel moment precis sau aţi considera că puteţi descoperi oricand dragostea fără ajutorul acestui dispozitiv?
Autosugestie, exactitate sau doar hazard ? Poate că pentru fiecare dragostea îşi face apariţia la momentul potrivit…şi acel moment nu trebuie cautat, vânat, ci doar savurat cu multă, multă intensitate. Cât despre garanţie…sunt convinsă că o simţim, fără să mai fie nevoie să o cercetăm.
Ideea acestui articol este inspirată din filmul Timer, al cărui trailer îl puteţi viziona aici. Vouă v-ar plăcea să existe un astfel de dispozitiv sau pur şi simplu, aţi avea încredere în ceea ce simtiţi?
