Oportunitate sau compromis?

Alegeri, compromisuri, decizii pe care le luăm…Indiferent că sunt raţionale sau impulsive, întotdeauna în spate rămân lucrurile la care renunţăm în favoarea acestora, sau astfel spus costul de oportunitate, care reprezintă cea mai bună şansă sacrificată.. De câteva zile, mă întreb care este costul de oportunitate în cazul unei relaţii? Sau poate că relaţia în sine este un cost de oportunitate pozitiv şi lucrurile la care renunţăm în cazul acesta sunt: singurătatea şi frustrările?

Să spunem că acea relaţie este frumoasă, dar necesită din ce în ce mai multe lucruri la care trebuie să renunţăm. Iniţial se renunţă pentru că părţile nu se cunosc atât de bine, sau pentru a se evita certuri. Dar până unde pot merge aceste compromisuri? Ce se întâmplă cu costul de oportunitate? Ce facem daca acesta începe să însumeze din ce în ce mai multe lucruri care ne caracterizau sau lucruri care ne-ar fi ajutat să ne dezvoltăm în relaţia respectivă? Dacă toate aceste compromisuri reprezintă îngrădiri, iar costul de oportunitate înseamnă libertate, ce înclină balanţa în favoarea compromisurilor, pentru care de multe ori este mai simplu să optăm?

Voi ce credeţi? Există cost de oportunitate în relaţii sau chiar relaţia este un cost de oportunitate care cântăreşte mai mult decât compromisurile pe care suntem nevoiţi să le facem?

Război sau pace?

Situaţii care ne plac, persoane în jurul cărora gravitează o marte parte din lucrurile pe care le facem, plăcere,o stare de comfort. Câteva zile frumoase, apoi câteva în care toate acestea intră în război cu conştientizarea faptului că poate ar fi mai bine să renunţăm. De cele mai multe ori pierdem fiecare bătălie a războiului respectiv şi chiar dacă ne dorim să renunţăm la el, când revin zilele de pace cădem în aceeaşi stare:”este frumos şi merită sa merg mai departe”. Când bătaliile devin mai furtunoase, luăm decizii, afirmăm că vom renunţa, pentru că nimic nu merită să ne consumăm atât de mult. Discuţii prelungite cu prietenii, întrebări, dorinţa de a lua măsuri. Apoi vin alte zile de pace, în care căutam o motivaţie pentru a uita de zilele de război. Totusi, aceste zilele de război îsi pun amprenta tot mai mult, încât treptat, farmecul zilelor de pace nu mai poate contrabalansa efectul lucrurilor care ne deranjează.

Război sau pace? Oare ce înclină balanţa? Dacă suntem conştienţi că nu poate exista pace fără război, cum decidem dacă le putem accepta pe amândouă? Dacă războiul devine din ce în ce mai aprig, cum găsim puterea pentru a pune capăt definitiv, mai ales atunci când credem că cea mai bună soluţie este să renunţăm şi totusi ne complacem în acea situaţie?

Riscul unei provocări...

În general o situaţie este fie albă, fie neagră. Nu putem spune că este gri, nehotărârea nu-şi are locul acolo unde chiar îţi doreşti ceva. Tot ce trebuie să vezi în astfel de situaţii este că trebuie să ai curaj să-ţi asumi orice risc. Eu sunt un risc, tu eşti un risc şi mai ales situaţia în sine. Ce poţi pierde mai mult de atât? Dar, ce poti câştiga? Trebuie să vezi că totul constă doar în riscul de a accepta orice provocare, fără să pui prea mult lucrurile în balanţă. Riscă orice ar fi, pentru ca în final va rămane măcăr mulţumirea că ai încercat.