25 nov. 2010

Gesturi extreme

De multe ori ne întrebăm care este cea mai bună soluţie pentru a ieşi dintr-o situaţie? Ne gândim că am încercat să explicăm politicos că nu este cazul să se insiste, dar intr-un fel informaţia nu este clar percepută. Recurgem la tactici mai diplomate, cum ar fi sa ne prefacem ca tolerăm situatia şi începem să cerem lucruri care ştim că sunt puţin imposibile.

Hmmm..Si totusi ce mai rămane? Un gest extrem? Oare senzaţia dată de acest gest care nu ne caracterizează poate fi inferioară sentimentului de linişte pe care-l descoperim apoi? Sau ne va părea rău şi vom arăta acest lucru faţă de persoana care a fost ţinta gestului extrem şi vom reveni la situaţia iniţială, în care ne dorim doar să rupem legătura într-un mod de bun-simţ?

10 comentarii:

  1. :) Sinsibil subiect. Desi sunt o persoana destul de impulsiva, afirm cu mana pe inima ca ar trebui evitate cu desavarsire iesirile extreme, asa cum le numesti tu... Nu se stie niciodata cum avem a chenge of heart, and what then? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna intrebare!

    Personal sunt impotriva gesturilor extreme, incerc sa fac aluzii transparente, ironii...si mereu ma rog sa mearga, sa nu fiu nevoit sa sar calul. Pentru ca parerea mea este ca nu are sens sa faci un gest care nu te caracterizeaza. Ce va urma dupa...nu va fi chiar liniste, vei ramâne cu intrebarea "chiar nu am gasit alta cale, de ce a trebuit sa fiu asa ... bruta?"

    RăspundețiȘtergere
  3. @Iulia: :) Cred ca daca se intampla asta, noi devenim cei care nu mai lasa in pace persoana respectiva si incearcam sa aratam ca ne pare rau si ca acum poate avea incredere in noi, ca nu vom repeta experienta :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Dragos: Si eu spun acelasi lucru: buna intrebare, cea cu bruta :) Probabil ca ajungem sa recurgem la un astfel de gest, cand ne simtim epuizati sau nu ne mai dam seama de impactul sau :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Hmm, da. Sa stii ca asa e, dar, in definitiv, asa cum spuneam, nimic nu e intamplator... Si mai stiu o chestie... Ca nu ne dam seama de ce avem decat atunci cand a disparut. Poate pare un cliseu, dar e cat se poate de adevarat. In alta oridine de idei, cred ca uneori e nevoie sa pierdem ceva ca sa ne dam seama de unele lucruri. Un fel de sacrificiu... U gain some, you lose some. Mai nasol e atunci cand pierzi ceea ce iti e cel mai drag... doar ca sa realizezi ceva ce era sub nasul tau the whole time...

    RăspundețiȘtergere
  6. @Iulia: Da, e atat de aiurea cand se intampla asa si refuzam sa vedem ceea ce e evident. Si chiar dc ajungem sa vedem si incercam sa indreptam lucrurile, cu greu obtinem posibilitatea de a face asta :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu sunt pentru brutalitate. :))) Pentru ca presupune o ruptura totala, irevocabila, si-ti ofera sansa de a nu te mai uita niciodata inapoi cu regrete. Iti da posibilitatea de a uita mai rapid persoana, de a nu te gandi la ea cu dragoste sau un sentiment asemanator. Pentru ca doar in acest caz iti vei spune dupa un timp: Doamne, ce bine ca am scapat de el/ea! Ce om rau si fara suflet. :D :P :))
    Daca e dragut, intelegator si amabil ai toate sansele sa ramai incremenit in proiect. Tot raul spre bine!

    RăspundețiȘtergere
  8. @Nice: Asa am crezut si eu :)) Sa spunem ca faci un plan putin diabolic, iesit din comun si crezi ca s-a produs marea ruptura, definitiva. Totusi am vazut ca exista si persoane care lasa sa treaca un timp de la incident, apoi revin in speranta ca victimizand putin, pot obtine o reluare a lucrurilor :D

    RăspundețiȘtergere
  9. de ce gesturi extreme? ca oricum nu au sens :)))

    RăspundețiȘtergere
  10. @Black Angel: Asa e, de multe ori nu au sens, dar in acel moment ti se pot parea potrivite :)

    RăspundețiȘtergere