Fericire teoretica

De 2 saptamani, tot observ persoane citind “Cum sa fim mereu fericiti”, autor Er. M.K. Gupta. Recunosc, nu ma atrag astfel de carti, in care ti se prezinta tot felul de metode, ce ar fi mai bine sa faci sau sa urmezi un plan. Cu atat mai putin sa cred ca poti limita conceptul de fericire doar la lucruri teoretice, care urmate indeaproape au un rezultat pe termen lung. Singurul lucru care m-a atras a fost titlul. Destul de intrigata, m-am intrebat daca acest lucru este posibil: sa fim mereu fericiti?

Teoretic, cred ca toti ne putem stabili: vreau sa fac asta, asta si asta, cu gandul ca ne va fi mai bine in acel moment. Eventual ,putem citi sau impartasi despre ce ii face pe altii fericiti, despre cum sa fim buni manageri ai timpului si al resurselor noastre. Dar, in practica, ce intelegem prin fericire? Oare ea nu depinde de fiecare, de relatiile pe care le avem, de starile noastre? Sincer, nu cred ca trebuie sa citim carti, sa facem strategii, scheme pentru a ne descoperi fericirea, ci pur si simplu sa urmam ceea ce simtim, sa fim spontani, sa nu renuntam la ceea ce ne dorim.

Apoi m-am gandit: ok, sa spunem ca se poate sa fim mereu fericiti. Nu cred ca mi-ar placea, cred ca m-as plictisi. Mi-ar fi dor de prieteni care sa ma intrebe: “ce ai patit?”, “s-a intamplat ceva?”, “ce-i cu fata asta?”, etc. Stiti voi, intrebarile acelea marunte care ne fac sa-i simtim mai aproape de noi. Mi-ar fi dor sa-i vad cum incearca sa ma faca sa zambesc, mi-ar fi dor sa-i vad cum ma incurajeaza, mi-ar fi dor sa stau de vorba ore intregi despre acea stare, mai putin fericita. Mai mult, daca am fi mereu fericiti, nu ar fi prea multa monotonie? Ca si cand, zi de zi, am avea de purtat un zambet pe care nu stim sa-l definim, pentru ca suntem mereu fericiti.