Relaţii secrete

Cât de mult putea să mai viseze? O dorinţă ascunsă începea să devină realitate. Iniţial, şi-a dorit să creadă că şi acum va fi doar un entuziasm trecător. Insă, pe măsură ce îl cunoaştea, începea să simtă că atunci când chiar îţi place de cineva, dorinţa şi entuziasmul nu se mai temperează. Din contră, vrei să afli tot mai mult, gândurile şi întrebările referitoare la el încep să se întreacă, dar la un mod frumos, plin de nerăbdare. Toţi îi observau zâmbetul şi ar fi vrut să-i ştie cauza. Ea continua să zâmbească, fără să spună ceva, pentru că aceasta este taina ei şi nu putea fi alterată de păreri sau sugestii. Fiecare conversaţie, zâmbet şi întalnire începeau să se transorme în pasiune ei secretă. Nu o mai interesa altceva, pentru că după mult timp, reuşea din nou să zâmbească din tot suflet. El era cauza, iar ea îşi dorea să păstreze totul doar pentru ea.

Astăzi vă întreb ce părere aveţi despre relaţiile secrete? Secret în sensul în care, între două persoane există o conexiune frumoasă, dar în public păstrează distanţa. Un salut timid, câteva întrebări simple, dar altfel nici nu ai crede că se cunosc. Secret, în sensul în care acesta poate fi încă un ingredient care să aducă ceva pozitiv relaţiei respective. Care ar fi motivele care v-ar îndemna să aveţi o relaţie secretă?

Imaginaţie...

Pasiune, entuziasm, dorinţă, imaginaţie, un tumult de sentimente care de cele mai multe ori apare în corelaţie cu o persoană faţă de care ne simţim atraşi, o persoană care ştie să ne provoace astfel încât doza noastră de entuziasm să devină mai accentuată. Genul de provocare incitantă, în care imaginaţia încearcă să surprindă prin gesturi care duc la o apropiere mai mare. Imaginaţia învaţă să înţeleagă dorinţele celuilalt, învaţă să îmbrace forma unor lucruri profunde, al lucrurilor care rămân, indiferent de ce se va întâmpla peste un timp. Lucruri frumoase, care mai târziu se transormă în gânduri care readuc un zâmbet.

Imaginaţia sunt eu, imaginaţia ascunde dorinţa, sentiment. Imaginaţia ţine loc de toate cuvintele de care nu am nevoie. Imaginaţia este colacul de salvare în orice moment de plictiseală sau de impas şi învaţă să fie cât mai spontană.

Voi cât de mult vă folosiţi de imaginaţie? Credeţi că dacă facem cât mai des apel la ea, reuşim să păcălim monotonia? Dacă imaginaţia este alimentată de cunoştinţele pe care le acumulăm în timp, putem fi mereu inventivi sau uităm să mai surprindem prin imaginaţie?